Saloanele copiilor teribili

Bogdan Th. Olteanu | 01 Noi 2012

Călătorie în intimitatea nebuniei și a victimelor ei.

Salonul de la Green Hours
 
Piesa se joacă în clădirea de la Green Hours, la parter. Imediat cum intri în camera mare, pe stânga, se află canapeaua care servește drept scenă. În fața ei și în părțile laterale sunt fotolii și canapele desperecheate, parcă adunate dintr-un magazin de mobilă second-hand. Pereții sunt galbeni de fum și vreme, covorul de pe jos e ros și decolorat. Toată camera este prăfuită, așa cum trebuie. E un salon cum erau atâtea în Parisul secolului trecut și cum sunt atâtea în Bucureștiul de astăzi. 
 
Pare o vizită la cineva acasă, o petrecere improvizată. Îți cauți loc să te așezi, pe pernele de pe jos dacă toate fotoliile sunt ocupate. Îți pui lucrurile pe lângă tine, te saluți din priviri cu vecinii de pernă. Te cufunzi de la început într-o atmosferă foarte intimă. Poți să lovești cu umărul genunchiul unei fete, care stă pe un fotoliu. Te întorci să îți ceri scuze, iar ea îți zâmbește și îți spune „poți să te așezi în locul meu după ce intru”. Pentru că fata e Agathe și e un personaj.
 
Salonul lui Cocteau 
 
Copiii teribili, textul lui Jean Cocteau, este un inventar de victime ale angoaselor, obsesiilor şi perversiunilor. Sunt cu toții vulnerabili, maniaci și în drum spre autodistrugere.
 
Paul se întoarce de la școală rănit de un bulgăre de zăpadă aruncat de Dargelos, coleg față de care simte o admirație vecină cu pasiunea erotică. Elisabeth, sora lui, începe să-l trateze ca pe un neajutorat. Cei doi (alături de Gerard, care este îndrăgostit de Elisabeth) încep să își petreacă timpul auto-sechestrați într-o cameră. Fără să mai meargă la școală, fără vreun contact cu lumea exterioară, adolescenții trăiesc în propria lume patronată de aberații.
 
După ce obține o slujbă ca manechin, Elisabeth o cunoaște la locul de muncă pe Agathe și o aduce să locuiască în camera lor. Paul se îndrăgostește de ea și suferă pe ascuns, iar atitudinea ei este în oglindă. După ceva vreme Elisabeth se căsătorește cu Michael, un tânăr extrem de bogat, care moare imediat dupa nuntă. Cei patru se mută în hotelul acestuia. La început își iau camere separate, dar dependențele sunt mai puternice, așa că se reunesc într-un salon.
 
Pentru că Paul nu mai suportă să o iubească pe Agathe în tăcere, decide să îi trimită o scrisoare, care, însă, ajunge pe mâinile lui Elisabeth. Aceasta se apucă să inventeze un scenariu alternativ, în care Gerard o iubește pe Agathe, iar Paul o detestă. Reușește în cele din urmă să impună tuturor versiunea ei, iar Gerard și Agathe se căsătoresc. Adevărul apare abia la final, în momentul în care Paul înghite o otravă. Aproape mort, el îi mărturisește Agathei că o iubește. Elisabeth, care înțelege că Paul va muri imediat, ia un revolver și se sinucide.
 
Dacă vă gândiți la The Dreamers vă înșelați. Povestea lui Bertolucci este estetizată, iar tensiunile de acolo sunt o joacă. Personajele lui Cocteau trăiesc într-o cameră îmbâcsită, în haine prăfuite. Se afundă cu fiecare pagină într-o mlaștină de slăbiciuni și frici. E un spectacol al nebuniei și al prizonierilor ei.
 
Salonul lui Iris Spiridon   
 
În Le salon des enfants terribles Iris Spiridon decupează bună parte din textul lui Cocteau și folosește personajele cheie - Elizabeth (Nicoleta Lefter), Paul (Istvan Teglas), Agathe (Ana Ivan), Gerard (Pavel Ulici). Spectatorii sunt invitați chiar în camera în care trăiesc cei patru, să fie parte pentru o vreme din viața lor. 
 
Piesa se joacă practic pe o canapea, personajele se îmbrâncesc și se mișcă printre martorii invizibili. Actorii sunt perfect transparenți - fiecare gest e vizibil, auzi fiecare respirație, corpurile se contorsionează atât de aproape încât le poți atinge. La tensiunea piesei se adaugă adesea senzația că ai intrat în spațiul intim al cuiva, stânjeneala plăcută sau jena unui astfel de moment.
 
Cele două fete sunt foarte bune. Elizabeth (Nicoleta Lefter) este puternică și stricată, are mișcări frânte, este incontrolabilă. Dar la fel de bine lasă să transpară și afecțiunea bolnăvicioasă care îl transformă pe Paul (Istvan Teglas) în captivul ei. Agathe (Ana Ivan) este maleabilă și locuită de perversiunea polimorfă a unui copil. Își joacă bine și puținele acte de voință și predarea ce urmează imediat după eșuarea lor.
 
***
1.Fotografiile sunt făcute de Claudiu Popescu.
2.Ana Ivan a fost Agathe în spectacolul la care am ajuns noi. În alte reprezentații este jucată de Maria Mitu.
3.Urmăriți site-ul Occupy Green Hours, ca să vedeți când este programată următoare reprezentație. 
Pin It email