Salut, Turcia, venim şi noi imediat

Karin Budrugeac | 05 Apr 2017

O cronică a romanului „Three Daughters of Eve”, al scriitoarei de origine turcă Elif Șafak și o serie de vederi politice din Istanbulul de azi, care ar putea deveni Bucureștiul de mâine.

Three Daughters of Eve începe în traficul din Istanbul, într-o zi din primăvara lui 2016 în care Nazperi Nalbantoglu, zisă Peri, își abandonează Range Rover-ul și fiica pe scaunul din dreapta ca să fugărească doi copii ai străzii care îi furaseră geanta fake Birkin de pe bancheta din spate. Neașteptat, îi prinde din urmă într-un gang, unde este atacată de tipul care pare a fi șeful lor, care o amenință cu cuțitul și încearcă s-o violeze. Abia când ajunge și fiica ei la fața locului se oprește Peri din a-l lovi pe cel care o atacase, și pe care, își dă seama în fix acel moment, era pregătită să-l omoare. Își recuperează de pe jos lucrurile, fiica, și apoi mașina și se-ndreaptă spre seara simandicoasă pe care o aveau planificată, o cină în vila luxoasă a unui om de afaceri influent și corupt, conectat într-un fel sau altul cu soțul ei.

Primele pagini ale cărții, care ne plasează în Istanbul, Turcia, anul 2016, mi-au adus tresăriri de București, România, 2017. Practic, am citit, ca-n oglindă, o parte din subiectele hot ale momentului. Am să le redau ca atare. 

Istanbul vs. București 

fragment 1: „She often felt the urge to grab a bucketful of soapy water and scrub the streets, the public squares, the government, the parliament, the bureaucracy, and, while she was at it, wash aut a few mouths too. There was so much filth to clean up; so many broken pieces to fix; so many errors to correct. Every morning when she left her house she let aut a quiet sigh, as if in one breath she could will away the detritus of the previous day. While Peri questioned the world without fail, and was not one to keep silent in the face of injustice, she had resolved som years ago to be content with what she had. It would therefore come as a surprise when, on a middling kind of day, at the age of thirty-five, established and respected, she found herself staring at the void in her soul.”

#proteste #noapteacahoții #văvedem #aceeașimizerie

fragment 2
: „Madness coursed through this city’s streets, like an intoxicating drug in the bloodstream. Every day millions of Istanbulites downed another dose, not realizing that they were becoming more and more unbalanced. People who would refuse to share their bread shared their insanity instead. There was something inscrutable about the collective loss of reason: if enough eyes experienced the same hallucination, it turned into a truth: if enough people laughed at the same misery, it became a funny little joke.”

#fakenews #balenaalbastră #bulafacebook 


fragment 3
: „Though easy to forget at times, the city was a stormy sea swollen with drifting icebergs of masculinity, and it was better to manoeuvre away from them, gingerly and smartly, for one never knew how much danger lay beneath the surface.

Whether driving or walking, a woman did best to keep her gaze unfocused and turned inward, as if peering into distant memories. When and whenever possible, she should lower her head to convey an unambiguous message of modesty, which was not easy, since the perils of urban life, not to mention unsolicited male attention and sexual harrassment, required one to be vigilant at all times.”

#hărțuirestradală #corpulfemeii #șiacăutato


Turcia lui Erdogan 

I see abortion as murder e o declarație a lui Erdogan din mai 2012. Tot atunci, prim ministrul turc a mai spus că femeile care recurg la cezariană tind să aibă mai puțin copii, și că el vede asta ca parte a unei conspirații de a reduce creșterea populației. Discuția la momentul respectiv era de a reduce limita legalității avortului la 4 săptămâni de sarcină, de la 10 cât era anterior. Ministrul sănătății Recep Akdağ, care a îndeplinit această funcție între 2002 și 2013 (și o îndeplinește din nou și din mai 2016 încoace), a spus atunci în context că și femeile violate ar trebui să-și ducă sarcinile până la capăt, pentru că va avea statul grijă de copiii lor. Aylin Nazliaka, deputata de Ankara din principalul partid al opoziției, CHP, a declarat că prim ministrul nu ar trebui să mai stea de pază la vaginul femeilor. (#pizdameadeciziamea e unul dintre sloganurile pictate recent cu turcoaz și pe pereții din București, România, ca răspuns la Marșul pentru viață al Coaliției pentru Familie din 25 martie 2017). În martie anul trecut, Nazliaka a fost dată afară din partid pentru c-a declarat că și-a văzut un coleg de partid dând jos de pe perete portretul lui Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne. A revenit ca independentă și în luna ianuarie a acestui an s-a legat cu cătușe de podiumul parlamentului ca să fie lăsată să vorbească împotriva regimului autoritar al lui Erdogan.

Nu mai târziu de iulie 2012, Turcia a devenit prima țară în care cezariana nu mai este la alegerea pacientei și nu este permisă decât dacă este o necesitate medicală, iar medicii care o recomandă în alte condiții sunt amendați. Pentru cine a uitat, a existat și la noi un soi de dezbatere pe tema asta în 2013: a scris Mixich o opinie, cum că se fac prea multe cezariene, care a iscat și niște răspunsuri, de la culmea, femei.

Au trecut 4 ani de la protestele din piața Taksim și se va face anul și de la „tentativa de putsch” împotriva guvernului actual al Turciei. E din ce în ce mai greu să fii armean în Turcia. Sau kurd, sau alevit, sau gay, sau femeie, sau evreu, sau pur și simplu să te opui în vreun fel la ceea ce se întâmplă, iar dacă bifezi mai mult de o căsuță din astea, e și mai greu, spune Elif Șafak într-unul dintre editorialele despre situația din Turcia pe care i le publică regulat The Guardian. La fiecare 4 zile, cineva e dat în judecată pentru că l-a insultat pe Erdogan – primele procese au început deja acum 11 ani, când au vizat mai întâi jurnaliștii - , dar s-au extins treptat. La Berlin am cunoscut în septembrie 2016 un jurnalist turc de vârstă cu mine care reușise să obțină o viză de ședere pe termen scurt și intenționa să ceară azil politic. Articolul 301 din Codul Penal pedepsește orice insultă publică adusă națiunii, statului, guvernului sau parlamentului turc, cu închisoare între 6 luni și până la 3 ani. Dacă denigratorul turc este în altă țară, pedeapsa crește cu o treime. Până acum, și Orhan Pamuk și Elif Șafak au fost acuzați sub incidența articolului 301, dar nu au primit condamnare, jurnaliști în schimb, da.  

În iunie 2016, guvernul a anulat Pride-ul din Istanbul, pe motiv că nu-i putea proteja participanții (sună familiar cu motivele pentru care Bucharest Pride se desfășoară pe un bulevard unde nu sunt oameni?). Unul dintre sloganurile precedentelor Pride-uri, Have you ever seen a transsexual in Turkey die a natural death?, și-a găsit (iar) răspunsul în moartea brutală a activistei trans Hande Kader, de 23 de ani, în august 2016, care a mai trimis o undă de șoc într-o țară deja în stare de urgență. Până nu demult, Istanbul era văzut ca o oază de speranță nu doar pentru comunitatea LGBT din Turcia, ci și pentru minoritățile sexuale din tot Orientul Mijlociu. 

În kilometri, între București și Istanbul sunt cam la fel de mulți ca între București și Suceava. 

***
Three Daughters of Eve e un roman despre solidaritate feminină. Trei femei musulmane, o „păcătoasă” atee, o credincioasă și una care este la mijloc între ele, nevrând nici să nu mai creadă dar neștiind nici cum să-mpace credința cu prezentul, devin prietene la Oxford, la începutul anilor 2000. Narațiunea face un du-te – vino între copilăria protagonistei, Peri, crescută de o mamă credincioasă și de un tată ateu, experiența ei la Oxford, care a transformat-o total, și prezentul în care, soție și mamă în Istanbulul zilelor noastre, își dă seama că nu mai poate să tacă.

Three Daughters of Eve
, Penguin/Viking 2016, nu a fost încă tradus în română. Găsești însă la editura Polirom mai multe cărți ale autoarei, printre care Bastarda Istanbulului, pentru care putea să facă închisoare, conform articolului 301 al Codului penal din Turcia. 
Pin It email