Albumul vieţii (1)

Întotdeauna pentru totdeauna, BUG Mafia

Caddy se numește, din sud-est București. E rârâit ca mine, deci sigur știe ce e-n sufletul meu. Se apropie Capacitatea, dar n-am eu timp de prostii de-astea. Mai important e că: În 2000 s-a întors Mafia! Mă trezesc devreme, nu ca să ajung la timp la școală, ci ca să am de unde să chiulesc mai mult. Merg pe jos cu tovarășu meu din Drumu' Taberei (reprezentăm!) până la Eroilor, unde ne oprim să fumăm câteva țigări luate la bucată și să vorbim despre greutățile vieții. Chiar nu e nimic pe lumea asta la fel/ ca viața care-o am în cartier. Am ajuns în curtea școlii, trebuie să o ard cool, mă prefac că știu să joc fotbal cu băieții. Centrez cu dreptul, fumez cu stânga. Sigur am un talent nativ. S-a făcut seară, iar n-am dat niciun gol azi, plec spre casă. Opresc la magazinul din colț să-mi mai cumpăr două țigări la bucată. E două mii țigara, eu las cinci mii, că nu mă fac pe mine banii. Pot să fumez să mă trezesc și să fumez din nooou, dar un lucru n-am să uit vreodată banii pe shooow. Îmi salut tovarășu yo yo, vorbim mâine bro. Ajung acasă, fug direct în cameră, să nu se prindă ai mei că am fumat. Îmi pun căștile și dau play melodiei mele preferate de la Celine Dion, cu Bee Gees, Immortality. Volumul la maxim. BLANĂ! [Claudiu Popescu]

Dangerous, Michael Jackson

În 1993 am intrat în camera unei fete îndrăgostite de Michael Jackson. Pe toţi pereţii, postere mari şi poze mici; ochii migdalaţi te priveau din toate părţile. Eu nu aveam nici măcar un poster, aşa că nu am îndrăznit să zic că şi mie îmi place, deşi timp de un an ascultasem încontinuu Dangerous, albumul lui MJ din 1991. Nu aveam însă fantezii cu el, iar muzica lui mi-era la fel de egală, pe vremea aia, cu ABBA, Al Bano şi soţia (atâta aveam în colecţia personală).

Dar în anul respectiv m-am fixat doar pe albumul ăla; locuiam temporar la bunici, eram departe de prietenii mei, totul era necunoscut şi nesuferit. Ştiam suficientă engleză cât să plâng la Remember the Time după vechii prieteni, pe Dangerous să visez la răzbunări împotriva familiei care luase decizia greşită de a ne muta, iar pe Black or White mă descărcam dansând rap (de ce asociam eu MJ cu rapul nu e subiect de luat la mişto, vă rog). La Heal The World îmi asociam durerea mea cu durerea întregii lumi.

Cu albumul ăsta am învăţat că banda ruptă a casetei audio se lipeşte cu ojă şi poţi să dai play în continuare, se aude un hop, dar merge. [Smaranda Şchiopu]

White Pony, Deftones

Anul apariției: 2000. Anii audiției: 2000-2001-2002. Sau ultimii doi ani de liceu, ăia care contează. Anii în care beam ceai la ceainăria Tutun din Târgu Mureș și fumam tutun care mergea atât de bine cu ceaiul (una dintre prietenele mele cele mai bune, că erau anii prietenelor cele mai bune, nu fuma dar mă punea să-i suflu fumul în ceașcă); anii în care citeam Nietzsche în germană; anii în care mergeam la barul de rockeri (și rapperi și punkeri și orice non-discotecari) Black Hole – sau Black – și ne făceam teme la mate și beam ceai din pliculețe luate de la magazinul de la colț și beam vodcă și dădeam din cap pe formații pe care în mare parte nu le înțelegeam (cântau în maghiară) și făceam pogo; anii în care nopțile scriam poezii de neînțeles a doua zi; anii în care totul se simțea de parcă erau ultimii. Și versul ăsta, dintr-un cântec care sigur că se numește Elite, de pe un album rulat și derulat la nesfârșit pe walkman: "You’re into depression / Cause it matches your eyes.” [Lavinia Gliga, editor Decât o Revistă]

(What's the Story) Morning Glory?, Oasis

Am început cu fraţii Gallagher nu doar facultatea, ci şi aventura Britpop. The sink is full of fishes / She's got dirty dishes on the brain / It was overflowing gently but it's all elementary my friend (Some Might Say). Maturitatea îmi părea departe, timpul meu liber era infinit, abia scos din ambalajul liceului. Expirat, Fire şi Hanul cu Tei. Niţel mai târziu, Pulp, Suede şi The Verve. Need a little time to wake-up. La naiba cu anul doi, la naiba cu Maggie’s Farm. Căutam ochi umflaţi şi buze sparte, bere ieftină şi sex. Despre ce altceva mai poate fi vorba la 20 de ani? După alţi doi, însă, m-am angajat cu contract de muncă. As they took his soul they stole his pride / As he faced the sun he cast no shadow. Mă-ntorc deseori la albumul ăsta, dar nu prea mai pot să ascult decât Don’t Look Back in Anger. [Mihai Tiţa, kaputt.ro]

Lifelines, a-ha

L-am primit de la un prieten, printr-a 11-a. Țin minte că mă fascina coperta – dinții uriașului, care uneori se transformau în coloanele văruite ale unui castel de pitici, alteori erau doar niște dinți cariați sau puteau fi oricând ghearele perfect pilite ale unei păsări mutante. Forever Not Yours mi se părea că explică foarte bine de ce iubiții mei din viitor n-ar trebui să se obișnuiască prea mult cu mine. Cel mai mult s-a lipit de mine la sfârșitul liceului, când s-a întâmplat și prima despărțire. Interesant e felul în care am înțeles că trebuia trăit genul ăla de suferință. Totul era stilizat. Sufeream în timp ce hrăneam porumbeii de pe faleza din Tulcea, cu a-ha în căștile mari, din plastic, legate la CD player-ul argintiu, care stătea într-un rucsac roz pal, cu floricele, fix lângă prietenul meu urs de pluş și nelipsitul pachet de Parliament. Bricheta nu mai știu cum arăta, dar era o șmecherie și cu ea, sigur. [Amalia Dobre, editor Mugs & Bubbles Magazine]

The Melody at Night, With You, Keith Jarrett

Îmi schimb albumul vieţii cel puţin o dată la două luni. 6 X 15 (să zicem că am obiceiul ăsta de la 14 ani, de cînd mi-am luat primul walkman) egal 90 de albume ale vieţii, egal 90 de vieţi. Totuşi, în toate vieţile mele muzicale există un album care a rezistat mai mult decît toate celelalte la un loc şi la care mă întorc din cînd în cînd, ca să verific dacă şi el, şi eu sîntem teferi şi nevătămaţi. Albumul e The Melody at Night, With You, cel mai simplu, mai lipsit de pretenţii şi mai „asta-i inima mea, luaţi-o şi faceţi ce vreţi cu ea” album al lui Keith Jarrett. Înregistrat la el acasă, după o perioadă în care renunţase la concerte din cauza oboselii cronice, albumul e făcut din standard-uri ale jazz-ului, cu un I Loves You Porgy care-mi rupe sufletul absolut de fiecare dată, chiar dacă e a 3585-a oară cînd îl ascult. Albumul lui Jarrett e melodie de la un capăt până la celălalt, e dovada fragilităţii unui muzician genial, e impresia mea că, dacă ar fi să-mi rezum viaţa într-o singură frază, fraza asta ar trebui să fie: "Tender is the night / Lying by your side." [Luiza Vasiliu, Dilema Veche]

Now In Stereo, The Mono Jacks

Când am descoperit The Mono Jacks împărțeam o garsonieră din Berceni cu o țestoasă, luam M2-ul spre Pipera de luni până vineri și testam granițele traiului de capul meu. I-am văzut prima dată live în Tago Mago, într-o vreme în care Maria rula la Guerrilla și lumea îi recomanda drept încă o trupă bună de indie de la noi. Au urmat concerte în Control, The Ark, Mojo, unde alături de prieteni învățam versuri, sincronizări de aplauze și țipete potrivite cu bătăi de tobă. În luminile scăzute ale cluburilor găseam un fel special de adrenalină, libertatea de a ieși de pe pilot automat și de a intra în tovărășie cu zeci de necunoscuți care pentru câteva ore deveneau de-o seamă. Eram o versiune modernă a unui groupie. Când la ceva vreme după am dat Berceniul pe Hendonul din nordul Londrei, Now in Stereo, primul lor album cu patru iscălituri pe copertă, a fost unul dintre puținele discuri luate în bagaj. Îmi amintește de o vreme în care fericirea era făcută din lucruri mici și căutările erau valoroase chiar dacă nu-și găseau răspuns. [Mădălina Sicoi]

Bleach, Nirvana

L-am ascultat prima oară pe tot la 25 de ani, când am început să mă revolt și să mă autoevaluez, ca adolescent târziu. Era toamnă ca acum, era frig și ploua. Ascultam Negative Creep în fața pasajului Villacrosse din București, iar la minutul 1:25, când Cobain băga urletul ăla disperat, mi se tăia respirația, mi se înnoda pieptul și îmi explodau lacrimile pe obraz. Mă gândeam ce alt cuvânt rimează cu rușine. Pe scenă, îmbrăcat într-un tricou alb pe care scria Kurdt și un trench coat gri, mă lamentam îngrozit că I have no recess de la suferință. Eram și interpret, în mintea mea, nu doar ascultător, aveam regizate toate mișcările scenice, cum aveam să citesc mai târziu că făcea și Cobain în fanteziile lui de pre-superstar. Nu mă mai împăcam cu realitatea. Mă lăsasem prea mult călcat în picioare până atunci și atunci mă lăsam scufundat până la rock bottom, de unde așteptam să-mi întindă cineva un cordon ombilical și să aud un bâzâit de iubire. [Ionuţ Dulămiţă, jurnalist TOtB.ro]

Antichrist Superstar, Marilyn Manson

Skip melodia 1 că face prea multă gălăgie și e din concert. Aaaah, da, dudududu thebeautifulpeoplethebeautifulpeople și oh da, da, da cum începe să scârțâie a treia, sunt pe val, unde e creionul ăla negru? I feel your fingers in meee, și jbang She’s made of hair and bone and little teeth și deja parcă îmi dau lacrimile mai dă cu negru-negru-negru, mai departe mai departe, skip și Apple Horn că sunt pe low acum, the time has come for bitter things..., Deformography să moară mă-sa, DA!, I make myself sick just to poison you/ If I can't have you then no one will, asta e dragostea, asta e!, skip din nou că n-am răbdare, vreau hey, hey, hey mr. superfuck /I wanna go down on you, oh aș muri dacă te-aș prinde în concert Marilyn (later edit: N-am) fuck, întârzii, mă strânge un pic zgarda asta, dar then I got my wings and I never even knew it / When I was a worm, thought I couldn't get through it mai am timp doar de una, pick one pick one, să fie Each thing i show you is a piece of my death. A ajuns Elena, mergem în Fire. [Karin Budrugeac]

Foto main: Claudiu Popescu