Revelioane ratate: Strugurel, 2004

În Moldova, în special în Vrancea, lumea are în frigider vin. Mâncarea e relativă, dar vinul e mereu constant. Dacă niște lăbari au inventat numele de Bere Gratis și nu s-au ținut de cuvânt, noi avem Vin Gratis și e mereu acolo. Din dulapurile moldovenești nu lipsesc cele trei seturi de pâlnii, mare, medie și mică. Aia mică nu e folosită niciodată, nu se știe pentru ce e și de ce există.

Tot în Vrancea există o așa-zisă tabără pentru copii, pare un fel de platou de filmare pentru Silent Hill, cu niște cabane. Cu prietenii mei eram pe atunci neapți să închiriem ceva uman în Focșani, adică eram pielea pulii, am închiriat acolo pentru Revelion. L-am sunat pe „domnul Laurențiu” și am rezolvat.

Era frumos în cabană, cam ca la spital, paturi pe lateral și în mijloc și loc de spart capul pe o singură piesă: Cargo - Mamă, că asta era obsesia unuia dintre prieteni și era în stare să te înece în cadă spânzurat în prealabil dacă îndrăzneai să schimbi. Temerarii au reușit să pună și Ramștain, dar doar până la minutul 2:34, maxim, când reveneam iar la Cargo. Nu știu cine pula mea a adus pe cineva care avea un talent deosebit să strecoare manele, ceva de neconceput pentru vremea aia când fanii trupei Nothing Else Matters se luau ultra în serios și vomitau compulsiv pe Elegance (nu știți voi, erați prea mici).

Dacă voiai să te piși, te pișai in spatele cabanei, numărul doi era la o budă tip cinsute de metri și de futut tot acolo, dacă nu te strângeau chiloții pe gleznele degerate. Deși eram o gașcă, aveam totodată vârsta aia în care te combini cu unul din prieteni, îl lași apoi pentru altul dintre ei, care e și prietenul cel mai bun al lui ăla, care tocmai s-a combinat cu prietena ta cea mai bună, care fusese înainte cu ăsta de ești tu acuma. Un fel de sex în grup, dar pe rând.

Într-una din zile, vine roșie la față una din prietene și se așază jenată pe unul din paturi, zic:
-Ce-ai, fată?
-E.
-Hai, zi, că și mie mi-a picat așa greu salata aia de boeuf ce era pe masă, de la primăvară o să fie în zonă vegetație luxuriantă la cât de peste tot prin pădurea asta m-am căcat.
-Nu, fată... îl știi pe Sam, ăsta de a venit acuma nou în gașcă, ce nu stă cu noi...
-Da, mă, ce e cu el?
-I-am supt pula în zăpadă.
-Păi și? E romantic, nu?
-Da, da are pula mare și am căscat gura pe ger și mi s-au crăpat buzele de nu știu ce să mai fac, nici să beau nu pot, mă ustură ca dracu.
-Stai că găsim un strugurel.

Am găsit un strugurel la o olteancă tâmpită care voia să ne bată pe toți, nu știm de ce, dar care ne-a fost de folos când și-a spart Mamaie capu într-o sanie, când s-a dat cu sacu, olteanca, medic fiind, iar Mamaie, cea mai în etate dintre noi, de aia o poreclisem așa.

Am stat vreo trei zile, nu mai ține minte nimeni cât exact, acolo, seara se apuca un prieten programator să cânte cântece preoțești pe care le consideram infinit de mult mai dansabile decât Cargo și Mamaie stătea cu țurțuri de la streașină pe căpățâna spartă (nu voia la spital, ulterior i-au pus 6 copci), iar noi făceam întruna mișto de ea și prietena cealaltă își reînnoia strugurelul la fiecare sfert de oră în care mă ridicam eu brusc, chinuită de niște contracții ale facerii pe care mi le-am adus aminte ulterior, când a trebuit să deliver the first child.

Singurul lucru lipsă din toată ecuația asta a fost momentul de anul nou, pe care ori l-am ratat, ori l-am sărbătorit de fapt trei zile întruna, încât după atâția ani rămâne tot un imens ocean de mister fascinant.

***
Dez Chincișan e fondatoarea, solista și sufletul formațiilor Jazzadezz și Omelette. 
Și mai multe revelioane ratate.