Steaua şi alte digresiuni: Ne-a bătut şi Craiova PSD, normal

Mare meci la Craiova, mare derby. De o parte Universitatea Craiova versiunea PSD Olguța Vasilescu, echipa care deși înființată acum 3 ani a jucat în 1982 cu Benfica. De partea cealaltă Steaua București, versiunea Gigi Becali, nu UM 02301. Esență de fotbal românesc 2018.

Prima repriză

Partida începe cu steliștii în atac. În ciuda faptului că habar nu au ce joacă, sunt avantajați de faptul că stau în picioare. Oltenii se tăvălesc pe jos de parcă-s făcuți din vată de zahăr. Până în minutul 5 Mitriță a căzut de patru ori - de trei ori pentru că s-a apropiat cineva de el și a patra oară pur și simplu pentru că așa a vrut. Se înscrie repede, în minutul 8, după o fază jumate decentă. O pasă frumoasă Man, o preluare frumoasă Coman, un șut prost și o minge deviată de un bosniac în propria poartă. Mare spectacol.

După gol, Steaua își pierde avântul și o arde ca în curtea școlii - am dat gol și acum stăm în apărare că poate se termină meciul. Craiova atacă, pentru că nu are altceva de făcut și pentru că ar fi fost ridicol să stea și ea tot în apărare. Dar degeaba. În minutul 33 se consemnează și singurul moment de fotbal civilizat din prima repriză - un șut al lui Tănase după o combinație frumoasă cu Gnohere.

Concluzia comentatorilor: „Jucătorii Craiovei sunt ușor supraîncărcați emoțional.” Whatever that means. Love ușor supraîncărcați.

Pauză

În pauză am citit despre Miss Julie. Un spectacol adus de FNT, făcut după un text de August Strindberg, regizat de Katie Mitchell and Leo Warner. Scenariul pe scurt - Julie, care e aristocrată, se flirtează cu Jean, care nu e, sub ochii logodnicei lui, Kristin. Fac amor, iar a doua zi Julie vrea să fugă în lume, Jean nu neapărat. Montarea de la Schaubühne are două chestii specifice - povestea este spusă din punctul de vedere al lui Kristin și e bartai show off de resurse.

Autorii izolează întâmplările într-un decor de casă, casă întreagă, cu pereți cu tot ce trebuie, în care vezi ce se întâmplă doar prin geam sau dacă se deschide uşa. Actorii se fâțâie pe acolo, joacă și afară dar mai mult înăuntru. Prin jurul lor sunt niște cetățeni cu camere de filmat, astfel că vedem pe un ecran așezat deasupra casei tot ce se întâmplă, într-un mix de decupaj de cinema cu regie directă. Sunetele - inclusiv ambientale - sunt produse live pe două mese așezate în lateralele scenei. Dialogurile sunt citite din două cabine de sunet. Asistăm practic la producția (dar și postproducția) unui film așa cum se făcea acum mulți ani.

De impresionat prea tare nu m-a impresionat, dar e drept că nici nu am organ pentru production value porn. Burghezie decadentă. Și dacă nu te dau pe spate ghidușiile tehnice, rămâne un film nu neapărat grozav cu making of-ul la vedere. Știu, e nerafinat ce spun, dar sunt un băiat care scrie despre fotbal.

A doua repriză

Repriza a doua nu are istoric. Craiova atacă cât și cum vrea ea, pentru că steliștii par total descărcați emoțional. Merită totuși menționat minutul 49, în care Nedelcu reușește cel mai strâmb și mai prost șut din toamna lui 2018. Nu e nici măcar un șut glorios peste poartă sau direct în aut. E o chiflă lentă, o minge care se chinuie să ajungă în zona careului și pe care portarul o prinde doar pentru că se plictisise să se uite la ea.

Așa cum era de așteptat Universitatea înscrie de două ori, două goluri frumoase. Primul prin Koljic, într-un moment în care fundașii Stelei aveau treburi mai presante, al doilea prin Fedele care a tras de la 20 de metri nederanjat de vreun adversar. Steliștii se enervează și ce dacă. Dar atacă pentru că Universitatea nu mai face asta. Meciul se termină, oltenii sunt pe garduri de bucurie, au bătut Steaua după 16 ani. 

Un rezultat logic. Nicolae Dică e antrenor cum e Victor Ciorbea Avocatul Poporului. Steaua 2018 este fără îndoială cea mai proastă echipă pe care o poți face cu jucătorii ăștia. Dacă i-ai lăsa să intre pe teren și să facă absolut tot ce vor ei ar fi mult mai bine. Nu știu dacă ar câștiga dar sigur ar mai produce și niște fotbal. Enfin.

Epilog

După meci mi-am dat seama că există riscul să pară că am că am ceva cu Schaubühne sau cu folosirea imaginii video în teatru. Departe de mine căci una dintre cele mai mișto chestii pe care le-am văzut în ultima vreme a fost Empire, de Milo Rau, produs de același teatru. A fost la festival, la FEST-FDR, la Timișoara. Tot cu filmat live. Foarte frumos.

În pauză și la final de meci am lecturat și din Digital Theatre. A Casebook, un material rezultat în urma proiectului European Theatre Lab: Drama goes digital. Merită măcar o lectură în diagonală.

***
Bogdan este stelist cam de când a învățat să meargă. În ciuda vicisitudinilor fotbalului, toată viața lui nu a ratat niciun meci Steaua, până recent, când s-a apucat de teatru și film.