Cronica unei senzualităţi prodige

Karin Budrugeac | 18 Feb 2017

Call Me By Your Name, în regia lui Luca Guadagnino, un film despre vara unei prime dăți.

SCENA 1: Elio intră din nou, pe ascuns, în fosta lui cameră, care îl găzduiește temporar pe Oliver, rezident invitat la casa de vară a familiei. Își trece razant degetele peste lucrurile americanului, câteva cărți, o cămașă, până când îi atrage atenția o posesie mult mai intimă, aruncată printre perne. În genunchi pe pat, Elio atinge întâi cu evlavie slipul de baie pe care l-a văzut deja pe Oliver, ezită înainte de a mirosi materialul, cu ochii închiși, aproape că îi dă drumul, ca apoi, lungindu-se cu tot corpul în tensiune pe așternuturile desfăcute, să-și bage tot capul în chilot și să rămână preț de câteva secunde așa, suspendat în catharsis.

Ecranizarea după Call Me By Your Name mi-a stârnit frustrarea dureroasă de a nu fi trăit ceva atât de carnal în adolescență, pe care mi-a compensat-o prin plăcerea de a-mi servi această experiență voyeuristică, pe parcursul căreia mi-am maltratat buzele și am făcut exerciții Kegel destul de intense.

La 10 ani de la publicarea romanului de debut al scriitorului american André Aciman, pe care Cynthia Zaiman l-a poreclit într-o cronică scurtă de pe New Yorker, un „gramatician al dorinței”, Luca Guadagnino a adaptat pentru cinema povestea unei idile de o vară – și de o viață – dintre un adolescent și un profesor universitar. Regizorul italian, căruia am știut că nu-i voi rata niciun film de la Io Sono L’Amore încoace, s-a auto-depășit de data asta în a reda dorința și carnalitatea, care în filmele precedente nu erau căutări în sine. Ce a ieșit este unul dintre cele mai senzuale filme pe care le-a dat vreodată cinema-ul. Think L'Amant, dar în Italia, cu băieți. 

Probabil s-a întâmplat asta și pentru că s-au întâlnit in the making regizorul James Ivory, care a lucrat la scenariu, și care sigur știe să se joace cu longing-ul, pentru c-a făcut A Room With a View și The Remains of the Day, Sayombhu Mukdeeprom, DOP-ul lui Apichatpong Weerasethakul, care a lucrat și cu Miguel Gomes pentru trilogia 1001 de nopți și un regizor care crede că plăcerea vieții stă în luxul de a obține ceea ce-ți dorești, știind că îl vei pierde. Mai mult ca sigur a contribuit și un cast ales pe sprânceană pentru a contribui la atmosfera de vară senzorială și epidermică. După cum a declarat regizorul la conferința de presă: „I would sleep with all of them.” Mama lui Elio este interpretată de Amira Casar, a cărei piele superbă și look de Albă ca Zăpada gone milf mi-a rămas pe retină din Anatomie de l’Enfer. Celălalt interes erotic al lui Elio, partenera de joacă Marzia este Esther Garrel, ale cărei apariții cu sau fără haine (suntem la finele anilor 70, iar rochiile ei vaporoase și o salopetă roșie încinsă cu o curea sunt pe lista de căutări pentru vara lui 2017) sunt o plăcere vinovată pentru oricine are un fetiș cu fratele ei mai celebru și alunițele lui. Armie Hammer este Oliver, al cărui sex appeal imediat și cu efect asupra tuturor celor care îl întâlnesc (vezi un pic Teorema lui Pasolini), se-nscrie într-o linie de sex simboluri ale anilor 70 ca Richard Chamberlain sau Robert Redford. Dar uită ce am zis până acum, pentru că totul pălește în fața fragilității arogante, a inteligenței și carnalității lui Elio, 17 ani, interpretat de Timothée Chalamet. SCENA 2: Extenuat de dorință, Elio se retrage în pod și se-ntinde pe o saltea prăfuită, unde deflorează brutal o piersică, îi scoate sâmburele și termină în ea. Probabil una dintre cele mai sexy secvențe pe care le-am văzut vreodată. Actorul american, întocmai ca personajul pe care îl interpretează, are rădăcini europene diverse, un tată francez și o mamă evreică cu origini ruse și austriece, ceea face că rolul de fiu prodige al unui cuplu de intelectuali înstăriți să i se potrivească mănușă. De urmărit cu lupa de acum înainte. 

Deși din ce am spus până acum este posibil să reiasă altceva, mai mult decât despre sex, filmul este unul despre intimitate. Intimitatea pe care o creează dorința și complicitatea intelectuală, primele experiențe împărtășite și nu în ultimul rând, afecțiunea necondiționată. Familia lui Elio este probabil ce ar visa oricine și nu numai pentru că au un domeniu superb de vacanță în nordul Italiei. Momentele pe care le împărtășesc (citesc împreună pe o canapea, seriously), alternează perfect cu cele în care fiecare dintre ei are toată libertatea de a umbla, de a-și vedea de ale lui sau de a sări peste o masă. Părinții își tratează fiul ca pe un adult (adevărat și că e probabil mai citit decât cei mai mulți dintre adulți), iar schimburile lor au ingredientele alea despre care citești în reviste, adică respect, umor și afecțiune. De pildă, adolescentul își anunță degajat tatăl când simte că urmează să-și piardă virginitatea și este încurajat să exploreze. La fel îi este inițial tolerată, apoi încurajată și relația efuzivă cu profesorul mai în vârstă, pentru că, spune tot tatăl, este genul de experiență pe care nu o poți trăi decât o dată, și uneori nu o întâlnești toată viața. 

Call me by your name, îi spune la un moment dat Oliver lui Elio, iar de atunci se vor striga unul cu numele celuilalt, ca atunci când folosești absolut toate resorturile pentru a-ți alina nevoia de a te contopi cu omul pe care ți-l dorești nebunește. SCENA 3: Oliver și Elio își sprijină biciclete de gardul scund al unui square, tensiunea e acolo de câteva secvențe, și, influențat de lectura de cu o seară în urmă a mamei lui, Elio se decide să-i spună. Se-nvârt în jurul square-ului schimbând jumătăți de fraze, iar atunci când se-ntâlnesc într-un final, deși mai fragil, Elio pare mai puternic. 
Pin It email