Sub25ii de la Aristoteles Workshop (1)

Crăiţa Nanu | 21 Oct 2013

Aristoteles Workshop este un atelier de film documentar, patronat, străjuit și îngrijit de Dan Nuțu, în care 12 participanți trec prin toate etapele necesare creării unui film documentar de 30 de minute.

Participanții sunt sub îndrumarea unor profesioniști ai industriei filmului european: anul acesta au fost prezenți Rafi Pitts, Jeroen Berkvens, John Appel și Tania Rakhmanova. Au fost și câteva premiere la ediția 2013, în afara celor patru filme documentate, filmate și editate timp de patru săptămâni în comuna Vama, județul Suceava.

A fost primul an când toate cele patru echipe de filmare s-au intersectat (și și-au stricat reciproc cadrele) la o înmormântare. Apoi, în aceeași zi, două echipe au intrat, fiecare cu subiectul documentarului aferent și camera pe umăr, în același bar și au început să se certe pe care are mai multe drepturi să rămână să filmeze acolo. Dar mai ales a fost primul an cu jumătate dintre participanți sub 25 de ani. Șase în total, trei băieți, trei fete, să nu se supere nimeni. Prima parte este dedicată băieților. Cu Răzvan Ilinca, Norbert Fodor, Andrei Toth și filmele lor.

Mohamed Tomescu

Documentarul Mohamed Tomescu este despre un rapper de 17 ani, pe jumătate sirian, care locuiește în comuna Vama împreună cu bunica lui, o cunoscută ghicitoare. Regizat de ucraineanca Olesya Bortnyak, filmulețul pendulează între conflictul actual din Siria și un băiat a cărui singură problemă evidentă este că habar nu are încotro se îndreaptă. Asta printre freestyling, drumeții pe munte și un conflict mocnit cu tatăl lui, Abdul.

Mezinii echipei sunt DP-ul (directorul de imagine) Norbert Fodor (22 de ani, a terminat cinema și a început un master pe film documentar la Cluj) și editorul Răzvan Ilinca (23 de ani, student la UNATC, anul 3, montaj și sunet).

Norbert e vesel, complet îndrăgostit de film, se îmbracă fix ca-n Breakfast Club și toate fotografiile lui sunt povești. „Am venit la Aristoteles cu frica de documentar etnografic,” spune el. „Am plecat cu prieteni și materiale bune. Workshopul ăsta îți resetează impresiile despre cinema.”

Răzvan e un dur, un taciturn, adică timid și nu tocmai stăpân pe arta socializării. Asta la început. Și până la ping-pong – Răzvan rupe la ping-pong. Oricum regulile jocului se schimbă când se așază la masa de montaj pentru că atunci lumea e a lui și nu mai există nimic altceva în jur și el e tătic peste toate.

„Nu știu, m-aș da mare cu faptul că îmi place ceea ce fac. Nu toți au luxul ăsta. La Aristoteles a fost ca într-un parc de distracții unde te dai în absolut toate rollercoasterele posibile și îți dai seama că în câteva ți-e rău. De fapt, în majoritatea. A fost rău, a fost extraordinar de bine.”

Nicu

Nicu este un documentar observațional semnat Cristi Iftime, editat de Alexandra Roată și filmat de Andrei Toth, despre domnul Nicu, care „deşi este unul dintre cei mai importanţi membri ai clubului de fotbal F.C. Bradul Vama, nu se poate implica total în pregătirea stadionului pentru meciul de duminică, pentru că a pierdut cheile de la căminul cultural.”

DP-ul Andrei Toth are 23 de ani, e din Baia Mare, şi proaspăt absolvent de Cinematografie la Cluj. Andrei e serios și muncitor. Andrei nu prea vorbește pentru că Andrei este tot timpul plecat la filmare, să-l urmărească pe domnul Nicu, cu camera pe umăr, în cadre walk&talk de câte 30 de minute fiecare. Seara, Andrei e cuminte și se așază primul la masă (mai mult de gura organizatorilor decât de foame). În rest, stă la montaj și lipit de regizor pentru că Nicu este un subiect absurd, o tragi-comedie generoasă care merită tot timpul. „Încă nu m-am regăsit,” spune Andrei „dar știu că iubesc cinema-ul și mă dau mare că am participat la Aristoteles Workshop.”

Mini chestionar de film documentar:


Dacă ai fi fost obligat să alegi doar personaje din Aristoteles Workshop, ce fel de film ar fi ieșit?

Norbert: Un noir cu Dan Nuțu ca antagonist.
Răzvan: Cred că un Fight Club în care Dan Nuțu este personajul lui Edward Norton, iar Rafi Pitts este Tyler Durden.
Andrei: Probabil ar fi ieșit un film documentar despre cum se joacă ping pong.

Documentarul preferat

Norber: Baraka, pentru că imaginea spune mai mult decât orice. Samsara, Ashes and Snow, Soy Cuba. Cele mai bune.
Răzvan: Encounters at the end of the world. Pentru complexitatea lui, pentru curajul regizorului, pentru sunetul focilor, pentru talentul lui Herzog de a face un voice over pentru propriul film.
Andrei: Life in a Day

Cel mai bun documentar din ultimul an

Norbert: Turn Off the Lights, pentru că e printre singurele documentare românești de cinema, și că reușește să transmită atât de mult printr-o simplitate banală.
Răzvan: Sugar Man…don't you worry! Pentru felul inovator în care au decis să spună povestea, pentru puterea de a captiva total pe oricine, pentru că este cinema.
Andrei: Brick in the Wall

Cel mai bun documentar românesc


Norbert: Nu am unul favorit, dar le-aș menționa pe cele care reușesc să transmită un mesaj puternic sau să ridice o întrebare existențială. Aici... adică acolo, Experimentul București, și unul demn de văzut, Cenaclul Flacăra.
Răzvan: Turn Off the Lights. N-aș spune că este cel mai bun documentar românesc, aș spune că este documentarul românesc preferat. Asta pentru că are mult substrat și pentru că, deși în realitate nimeni nu ar rezona cu vreunul din personajele din film, filmul te face să te identifici cu ele pentru o scurtă perioadă de timp.
Andrei: Turn Off the Lights

Cel mai bun docufiction

Norbert: You Don't Know Jack. Al Pacino excelând încă o dată, alături de John Goodman, într-un simbiot de ficțiune și documentar impecabil.
Răzvan: JFK, Oliver Stone; Close-Up, Abbas Kiarostami - JFK pentru că reușește să te facă să crezi că tot ce se întâmplă acolo s-a întâmplat în viața reală, deși se combină subtil cu material de arhivă. Iar Close-Up pentru că aduce ceea ce-i lipsește JFK-ului, și anume personajele care își joacă propriul rol (din viața reală).
Andrei: Nema-ye Nazdik (r. Abbas Kiarostami)

Crăița
este de doi ani coordonator de producție la Aristoteles Workshop. Adică bate lumea la cap să respecte programul și se ocupă cu treburi necreative dar necesare gen bani, liste, deconturi, facturi, cumpărături. Asta când nu joacă ping-pong, stă la bârfe sau se uită la filme cot la cot cu participanții.

Pin It email