Tilda

52 Tuesdays este filmul de debut al regizoarei australiene Sophie Hyde. Un film de debut, numai cu actori debutanți și filmat, după cum îi spune și titlul, în fiecare marți, timp de un an.

Synopsis
Billie (Tilda Cobham-Hervey, zisă și Tilly) are vreo 16 ani și e genul de fată cuminte, deșteaptă, puțin complexată și foarte apropiată de mama ei, Jane (Del Herbert-Jane). Până când Jane îi spune c-a început procesul pentru a deveni bărbat și-și dă un an pentru asta, timp în care o trimite pe Billie să stea cu tatăl ei, un bucătar hippie. Mama, în proces de a deveni James, și fiica se vor vedea timp de un an în fiecare marți, de la 16 la 22, iar filmul spune povestea acelor zile. Dacă la început Billie își potrivește ceasul după programul de marți stabilit, ca să nu întârzie niciun minut, între timp viața ei de adolescentă se complică. Îi cunoaște pe Jasmin (Imogen Archer) și pe Josh (Sam Althuizen), doi colegi de liceu dezinhibați, cu care se refugiază în fiecare marți după întâlnirile cu James într-un garaj gol pe care i-l pune la dispoziție unchiul ei, Harry (Mario Späte). Tot ce se-ntâmplă acolo între ei, Billie filmează. 

52 Tuesdays a fost în secțiunea Generation și a câștigat premiul Crystal Bear la Berlin. Interviu cu Tilda Cobham-Hervey:

Cu 52 Tuesdays ai ajuns la Sundance și la Berlin, două dintre cele mai cunoscute festivaluri internaționale de film. Cum a fost experiența? Cum ai compara atmosfera dintre cele două festivaluri?

Încă nu-mi vine să cred că toate astea s-au întâmplat. Ca să dau un răspuns scurt, aș spune c-a fost absolut minunat. Mă simt foarte norocoasă c-am putut să călătoresc prin lume c-o parte din oamenii mei preferați și să împart cu alții o poveste la care țin foarte mult.

Am resimțit foarte diferit cele două festivaluri. Sundance se ține în Park City, spațiul e mult mai mic, deci e inevitabil mai concentrat. E mai degrabă o tabără. Printre activitățile de la fața locului am bifat făcut oameni de zăpadă, mâncat porții de mâncare cât capul meu de mari, mult dans și petreceri underground. La Berlin e totul mai extins și un pic mai glamour, pentru mine asta a însemnat somn mai deloc și multă mimă (nu vorbesc o boabă de germană). Ah, și tone de ciocolată Ritters Sport. Dar ambele festivaluri m-au incitat, m-au făcut cu nervii, m-au copleșit și m-au inspirat. 

În 52 Tuesdays joci rolul unei adolescente a cărei mamă își ia un an sabatic pentru a deveni bărbat. Cât de deschisă e societatea australiană la astfel de tematici?

Eu una am crescut într-o familie foarte deschisă cu asta. Urăsc să fiu nevoită să spun că felul în care oamenii își exprimă sexualitatea e ceva ce trebuie pur și simplu acceptat de ceilalți. Cred că oamenii sunt din ce în ce mai deschiși la diversitate, deși încă mi se pare că nu se vorbește foarte deschis despre asta. Mai e mult de lucrat la asta, dar filme ca 52 Tuesdays ar putea ajuta lumea să treacă peste ideea că organele noastre genitale ne definesc sau au un impact asupra ceea ce înseamnă să fii părinte.

Familia personajului tău, Billie, e destul de excentrică: o mamă Jane care devine James, un unchi care pare un adolescent etern și se poartă cu ea ca un frate mai mare pus pe șotii și un tată foarte chill. Cum ai relaționat cu povestea?

Tot ce pot să zic e că dinamica asta familială nu oglindește mai deloc viața familiei mele. Sunt foarte apropiată de ai mei și de fratele meu mai mic. De mică am fost lăsată să iau propriile mele decizii și am fost implicată și în cele ale familiei. Am mai fost învățată că gender este un termen fluid care nu definește cine suntem, în sensul ăsta am o viziune asupra lumii similară cu a lui Billie. Mai e și dragostea necondiționată dintre personaje, cu asta pot să relaționez ușor.

Ai zis într-un interviu c-ai crescut în același ritm cu Billie pe parcursul filmărilor. Ce parte din viața ei a fost cea mai interesantă experiență pentru tine? 

Aveam 16 ani când am început să lucrez la 52 Tuesdays și nu avusesem niciun prieten până atunci, nu puteam să zic fuck fără să mă-nroșesc și să chicotesc nervos, voiam să fiu Audrey Hepburn și totul era mereu pentru mine exciting! Pe parcursul proiectului am devenit adult, m-am îndrăgostit, am terminat liceul, am vorbit despre lucruri la care înainte nici nu-mi permisesem să mă gândesc, am învățat ce-nseamnă să fii trist, sau furios, ce înseamnă „real”, am ieșit dintr-o bulă și am aflat mai multe despre cât de minunată și de tragică e lumea de fapt. Viața nu e chiar un basm sau un film de dragoste franțuzesc. OK, asta sună de parcă filmul ăsta m-ar fi transformat într-o adolescentă supărată care vrea să-și petreacă zilele omorând iepurași și fredonând melodii rock agresive despre natura dezamăgitoare a ființei umane. Nu e chiar așa. Am învățat ce-nseamnă „real” și „adevărat” și că astea sunt cuvintele cele mai importante într-o viață de om. Una dintre întrebările la care ne-am tot oprit de-a lungul acestui proces a fost „trăiești o viață autentică”? Cred că asta a fost partea cea mai interesantă pentru mine. Cred că ce m-a apropiat cel mai mult de Billie a fost curiozitatea ei și spiritul ei critic, faptul că ea chestionează tot ce i se-ntâmplă.

Ce i-ai adus tu personajului Billie? Cât ai putut să improvizezi?

Asta a fost mereu o temă de discuție interesantă cu echipa de creație din spatele acestui proiect. Cred că Tilda și Billie s-au pus mereu la current una pe alta cu ce li se-ntâmplă. Exista un scenariu scris, iar eu trebuia să (re)acționez în funcție de ce era în el, dar a fost scris în așa fel încât pe măsură ce avansam experiențele fiecăruia să contribuie la dinamica și traiectoria poveștii. Cuvântul de bază a fost colaborarea și ne-am petrecut ore-n șir discutând problemele și temele noi pe care le aducea fiecare săptămână care trecea. În secvențele cu adolescenți (n.r cu Imogen Archer și Sam Althuizen) am avut multă libertate să improvizăm și să ne jucăm cu toate aspectele care nu erau în scenariu.

52 Tuesdays e primul tău film. De ce ți-a fost cel mai frică înainte să începi filmările?

Golly. De tot? Cred că cel mai tare de-a intra în pielea altei persoane și a o face autentică în cadrul poveștii. Îmi făceam griji să nu stric totul și să dezamăgesc echipa. Îi admir foarte tare pe cei cu care am lucrat și am simțit o mare responsabilitate ca să-mi iasă totul bine. Acestea fiind zise cred c-am învățat că „bine” nu e neapărat un cuvânt de ajutor în lumea filmului. Dar nu cred că frica mi-a dispărut în timpul anului de filmare, fiecare marți a fost o nouă aventură.

După 52 Tuesdays ai mai jucat îmtr-un film de debut, One Eyed Girl. Te-ai simțit mai în largul tău?

Am crezut c-o să fiu mai încrezătoare… până când am pus piciorul pe set în prima zi de filmare și mi-am dat seama că e cu totul altă poveste. Se pare că 52 Tuesdays a fost făcut într-un mod destul de diferit de cum se face un film „normal”. Erau oameni care îmi înfoiau părul și mă machiau, alții care se plimbau pe acolo cu walkie talkie-uri, deși era în continuare vorba de o echipă mică mie mi s-a părut că erau foarte mulți oameni peste tot. Am avut și un scenariu întreg și am jucat ce-nseamnă mai degrabă „un personaj”. Deci, nu.

Dacă ai putea să te-ntorci în timp și să joci orice rol din orice film, pe care l-ai alege? 

Asta e o întrebare grea. Poate Amelie. L-am văzut când eram mică și a fost cred primul film străin mai art house pe care l-am văzut. Cred că ce mi-a plăcut cel mai mult la ea e că era un personaj care făcea fapte bune. În afară de asta, probabil orice personaj dintr-un film al lui Wes Anderson. Vreau să trăiesc într-una dintre lumile lui. Mi-aș mai dori și să joc un personaj c-o temă muzicală tare. 

Te simți mai atrasă de cinema-ul din State sau european? Cine sunt regizorii tăi preferați?

Hmm. Cinema-ul American e mai accesibil pentru noi în Australia dar cred că în mod natural mă simt mai aproape de cel european. De fapt, nu știu dacă originea mă influențează atât de tare. E mai degrabă vorba despre filme care merg un pic mai departe decât frontierele stabilite ale formei și ale narațiunii. O listă cu regizorii mei preferați i-ar include pe Michel Gondry, Wes Anderson, Sophia Coppola, Miranda July, Woody Allen, Spike Jonze, Richard Linklater, Jean-Pierre Jeunet, Jane Campion...Sophie Hyde, și poate continua multă vreme, deci mă opresc aici.

Poți să ne recomanzi câteva filme australiene mișto? Din păcate nu ajung multe pe aici.

Okay. Sun sigură c-o să uit câteva dar astea sunt cele pe care le iubesc cel mai mult. Samson and Delilah, Shine, Tracks, Proof, Romulus my father, Somersault, Animal Kingdom și The Piano. Sper să vă placă.

Recomandări de la Berlinale.