3 actori SUB25 la 10 pentru FILM (TIFF)

Redacția | 15 Mai 2014

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

Actorii selectați sunt: Alina Ilea (Teatrul Naţional din Timişoara), Elena Ivanca (Teatrul Naţional Cluj-Napoca), Enikő Györgyjakab (Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca), Katalin Berekméri (Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Compania Tompa Miklós), Lucia Mărneanu (actor independent, Cluj), Silvana Mihai (Godot Cafe Teatru, studentă la Universitatea de Teatru şi Film „I.L. Caragiale”, Bucureşti), Rareș Andrici (Teatrul Metropolis și Teatrul Foarte Mic din Bucureşti), Vlad Bîrzanu (Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea), Sorin Dobrin (Teatrul Bulandra și Godot Cafe Teatru din Bucureşti), Ioan
Paraschiv (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ).

3 actori din 10 pentru film au sub 25 de ani: 

SILVANA MIHAI (n.21 noiembrie 1992)

Este studentă la actorie din 2012 la UNATC și joacă în spectacolul 10 minute plays, regie colectivă, la Godot. O găsiți și în 2 scurtmetraje: Duminică dimineaţa, regia Bogdan Theodor Olteanu (2014, în post-producție), şi Up The Wind, regia Isabella Oana Szanto (2013). La 22 de ani, Silvana a primit deja o serie de premii: pentru cea mai bună piesă de 10 minute (Surpriza de Henry Mark Levine, în cadrul 10 Minute Plays Competition, Godot la Şcoală (2014)), Cea mai bună actriţă în rol principal pentru spectacolul Momo sau Strania poveste a hoţilor de timp şi a copilului ce a înapoiat oamenilor timpul furat (producţie Atelierul de Teatru din Botoşani), la Ideo Ideis în 2011 şi Cea mai bună actriţă în rol principal pentru spectacolul Inside a Box (producţie Atelierul de Teatru din Botoşani), în cadrul festivalului de teatru tânăr pentru liceeni în limba engleză ID Fest (2010, Bacău).

RAREŞ ANDRICI (n.1 iunie 1991)

A terminat actorie la UNATC și acum e la master tot acolo. Joacă la Teatrul Metropolis şi la Teatrul Foarte Mic din Bucureşti. Până acum, a lucrat cu regizori ca Cristi Juncu, Florin Grigoraş, Mihaela Beţiu şi alţii. Pe ecran îl puteți vedea în Bucureşti, te iubesc!, regia Mircea Ghinescu (2013), Duminică dimineaţa, regia Bogdan Theodor Olteanu (2014, în post-producție) și Party, regia Ana-Maria Comănescu (2014). A primit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal şi cel mai bun spectacol cu Omul-pernă la Gala Absolvenţilor UNATC, cel mai bun actor (cu Omul-pernă şi Pisica Verde – Festival In Culise), iar la Gala Hop 2013, Pisica Verde a luat și Premiul pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cea mai bună trupă și Premiul Metropolis.

VLAD BÎRZANU (n.25 septembrie 1990)

A absolvit actorie la Facultatea de Teatru și Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (2011) şi este masterand la U.N.A.T.C. Bucureşti în Arta Actorului. Este actor al Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea şi a jucat în spectacole regizate de Theodor Cristian Popescu, Gelu Colceag, Vlad Massaci, Cristi Juncu, Horaţiu Mihaiu, Victor Ioan Frunză, Radu Afrim şi alţii. A jucat în Dancing City, proiect cultural foto-video, regia Carmen Lidia Vidu, fotograf Dani Ioniţă, şi în Onironaut, scurtmetraj, regia şi scenariu Diana Gândilă. A fost nominalizat la Premiile UNITER 2012 pentru debut, cu rolul din spectacolul Visul unei nopţi de vară, de William Shakespeare, regia Botos Balint, Teatrul Anton Pann. 

***

Între 5 și 7 iunie, în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri și premiere de film, vor fi prezentați spectatorilor, jurnaliștilor, dar și celor direct interesați să descopere talente noi în cinema – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi.

În cele două ediții de până acum, 10 pentru FILM a promovat 20 de actori de diferite vârste, din toate colțurile țării, care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa să se afirme pe marele ecran. Cei selectați fie se află la debut în cinema, fie au avut deja roluri minore în producții autohtone. Ca în fiecare an, actorilor le vor fi dedicate broșuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist. 

Actorii au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film: Tudor Giurgiu (regizor şi producător), criticii de teatru Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki, Oana Stoica și Cristiana Gavrilă, Andreea Iacob (dramaturg şi regizor de teatru) şi Răzvan Penescu (editorul portalului LiterNet).
Pin It email