Cineclub FILM MENU: Ucho (Urechea, 1970)

Redacția | 27 Feb 2013

Joi, 28 februarie, de la ora 19, la Sala de Cinema UNATC.

Răspunsuri de la  Andrei Dobrescu

De ce merită văzut filmul ăsta?


Pentru că Urechea reușește să fie mai thriller decât majoritatea filmelor politice. Pentru că e un fel de interpretare a temei casei bântuite, în cheie stalinistă. Și cred că merită văzut pentru că te pune să vezi lucrurile dintr-o perspectivă bizară, aceea a unui mic birocrat îngrozit. Nu mai vorbim de actualitatea temei - vezi povestea recentă cu microfonul găsit sub patul conjugal. E actual, are o poveste nemaipomenită și un ritm diabolic.
.
Ce film ar trebui văzut înainte și ce film după?

Înainte ar merge Conversația lui Coppola, ca sa vezi ce se întâmplă de cealaltă parte a microfonului. După The Others, al lui Amenabar, o situație asemănătoare, dar cu ceva mai multe fantome, și mai puțină birocrație. Bonus, aș zice că merge citit un pic de E.A.Poe, Masca Morții Roșii, nu de alta, dar petrecerea de la Palat parcă cere un invitat surpriză.

Ce trebuie știut despre regizor?

Că a așteptat 20 de ani ca să facă premiera filmului. Că a fost operator, înainte să se apuce de regie, lucru care se vede cu prisosință. Că a făcut 68 de filme, un număr respectabil, care azi pare de-a dreptul fantezist. Kachyňa mai are bunul obicei să lucreze mult la stilistica filmului, așa că poți găsi tot felul de artificii regizorale care fac bine ochiului (și urechii).
Pin It email