Jazz Night Out 2015: alte 3 seri cu grei ai jazzului, la Bucureşti

Dana Berghes | 11 Feb 2015

Twin Arts s-au pus pe treabă serios anul trecut și de aia am avut prilejul să ne ciulim urechile către Youn Sun Nah, Paolo Fresu Devil Quartet, Victor Wooten sau Avishai Cohen Trio.

Pe agenda Jazz Night Out 2015 au apărut iarăși niște grei: Kurt Elling, Oregon și Hiromi Trio.

5 martie: Kurt Elling, Sala Radio. Chicago, rime albe, poezie, improvizație, scat singing. Elling se mândrește cu 10 discuri și un Grammy, a fost inspirat de Ella Fitzgerald sau Herbie Hancock, a semnat cu Blue Note și a cumpărat un condominium de la Obama în Chicago, asta ca trivia, așa, total offtopic. Concertul ăsta se cheamă Passion World și explorează balade de dragoste și jale de la despărțire într-un mănunchi de influențe de peste tot din lume. Pentru cunoscători, formula de concert este: Kurt Elling - voce, Gary Versace - pian, John McLean - chitară, Clark Sommers - bass, Bryan Carter - tobe. Scoruri: 85, 125, 145 lei. Ca să vă tachinăm: iată.

21 aprilie: Oregon, Sala Radio. Din Carnegie Hall, Lincoln Center sau Berlin Philarmonic Hall, Oregon ajunge la București, în formula Ralph Towner - chitară, pian; Paul McCandless - oboi, instrumente de suflat; Glen Moore - bass; Mark Walker - tobe, percuții. O scenă aglomerată de trupa care are 30 albume la activ din `70 și până acum, o seară în care o să fie multă improvizație, un puzzle care include și world music sau new age, o recomandare călduroasă de bifat cu aplecare din șale în fața unor somități. Scoruri: 85, 125, 145 lei. Ca să vă tachinăm, din nou: iată.

30 iunie: Hiromi - The Trio Project feat Jackson & Simon Phillips la Sala Radio. O greuceancă la pian, doi specialiști în baterie, respectiv bas, nu are cum să nu iasă bine. Din Japonia vine avangarda jazz-ului contemporan, în care frenezia iese din sensibilitate și frizează absurdul, până la scuturarea aia nevrotică, climax, plăcere și epuizare plăcută. Simon Phillips vine din zona rock (Judas Priest sau Mick Jagger sunt două exemple din trecutul colaborărilor sale), iar Anthony Jackson are un bas cu șase corzi și a cântat cu Simon & Garfunkel, Michel Petrucciani, Dizzy Gillespie și Chick Corea. Dacă nu e clar încă, insistăm că biletele la Hiromi s-au dat la noi foarte repede, iar concertul ăsta promovează ultimul album, Alive. Scoruri: 95, 135, 155 lei. Tachinare: aici.

Bilete pe Eventim și detalii pe Twin Arts
Reviewuri de la cele 3 seri de Jazz Night Out de anul trecut. 

Pin It email