vecini

Vecinul nostru american crede că-i mai bun decât voi.

Vecinul nostru american crede că-i mai bun decât voi.

Despre „americani”, tații pe care i-am avut, sau pe care i-am dorit și non-apartenența la o țară.
10 Apr 2017
Chestionar Bucureşti: Daniel Drăghici

Chestionar Bucureşti: Daniel Drăghici

Daniel are 27 de ani și se ocupă cu viaţa de noapte a oraşului: aduce artişti străini, organizează petreceri şi concerte.
18 Ian 2016
Bucureşti: Estetica de cartier

Bucureşti: Estetica de cartier

Din spatele blocului și din inima cartierelor bucureștene. Fotografii de Bogdan Cătălin Cazacioc.
17 Apr 2014
Revelioane ratate: M şi prietenii lui

Revelioane ratate: M şi prietenii lui

Aveam imaginea unui bairam de apartament în care lumea se îmbată, țâțele zboară și te tai în cioburile paharelor călcate în picioare.
30 Dec 2016
Viaţa peste 25

Viaţa peste 25

Am aproape 26 de ani și de câteva luni mă dezbrac și muncesc.
28 Oct 2015
Elipsă, Lupu

Elipsă, Lupu

Debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mustață, cu Mihai Vasilescu, Ada Condeescu și Sergiu Nicolaescu.
04 Noi 2013
Chestionar Bucureşti: Bogdan Coşa

Chestionar Bucureşti: Bogdan Coşa

Bogdan Coșa, 27 de ani, scriitor, în București de șase ani.
29 Apr 2016
Chestionar Bucureşti: Ioana Pelehatăi

Chestionar Bucureşti: Ioana Pelehatăi

„La crâșmele de la mine din cartier la prima oră în oraș se bea Neumarktul, nu cafeaua.”
12 Feb 2015
Love Issue scoate un număr special Street Delivery

Love Issue scoate un număr special Street Delivery

La care ești invitat să contribui și tu.
12 Iun 2013
Unu la unu: Colaj cu vrăjitoare aruncate-n cuptor

Unu la unu: Colaj cu vrăjitoare aruncate-n cuptor

La un ceai în bucătărie, despre Cruella de Vil, Romica Puceanu și alte femei fatale din viața și colajele lui Mihai Lăcătușu.
08 Mar 2016
Chestionar Bucureşti: Sorin Trâncă

Chestionar Bucureşti: Sorin Trâncă

 „Bă, dacă mai parchezi aici te tai. Zi mersi că nu ţi-am spart roţile.”
21 Ian 2015
Chestionar Bucureşti: Ionuţ Ruscea

Chestionar Bucureşti: Ionuţ Ruscea

Fost băiețaș (din Sălăjan), cercetaș, geolog și activist. Actual organizator comunitar la CeRe.
23 Feb 2016
Chestionar Bucureşti: Tibi Alex

Chestionar Bucureşti: Tibi Alex

Tiberiu Trocaru Alexandru are 23 de ani și lucrează la H&M.
09 Oct 2014