Jocurile sadice ale Virginiei Mori

La 33 de ani, Virginia nu e sadică, spune că doar viața e uneori așa. La 23 a plecat în Spania și a lucrat pentru o asociație care ajuta persoanele cu probleme de sănătate mintală. Pe atunci nu știa clar ce vrea. În timp, lucrurile s-au mai așezat. Acum are câteva videoclipuri și proiecte artistice la activ, dar mai ales are lumea ilustrațiilor ei pe care o populează cu iepuri negri, alter egouri care nu sunt întotdeauna ale ei și mici explozii de răutate care implică fetițe cu breton care își pierd cu ușurință capul, la propriu. A terminat de curând un scurtmetraj de animație care i-a luat un an și 3000 de desene. E despre păr.

Un proiect personal preferat.

Sunt două la care țin în mod special. Unul e primul meu catalog intitulat stanze a dondolo, realizat cu BluGallery din Bologna și celălalt e cartea Vento, prima mea colaborare editorială cu Virgilio Villoresi. E o carte în care imaginile sunt animate folosind o tehnică foarte veche, numită ombrocinema, care-ți permite să miști imaginile.

Cel mai mișto lucru și cel mai nasol lucru la a avea sub 25.

Cel mai mișto e că ai impresia că ai tot timpul din lume să faci ce-ți place. Cel mai nasol e că habar n-ai cum.

3 italieni de care ar trebui să știm.

Sunt o mulțime, dar acum aș zice Simone Massi, Alessandro Gottardo (Shout), Roberto Catani.