Război pe fire în Brooklyn, cu sfârcuri ţesute la vedere

Erin M. Riley țese la război diverse ipostaze, poate chiar banale, ale Internetului și cotidianului zilelor noastre. Fete care își fac selfie-uri, eating disorders, mașini accidentate, folii de anticoncepționale, pistoale, chestii de genul; iar creațiile ei te epuizează. Nici nu mă gândesc la senzația de a experimenta asta live, la o expoziție, unde aș atinge tapiseriile ei.

Erin răspunde extrem de rapid la mail. Erin explică pasional că are o problemă și trebuie să răspundă mereu cât mai repede la mailuri. Erin găsește apoi niște întrebări isterice, pe care le recompensează cu răspunsuri pline de franchețe, entuziasm și oralitate. Cine e fata asta cu războiul ei cu tot?

Erin, ce faci duminica dimineața?

Mă gândesc cât de penal e că nu intră mail-uri, mă mișc în reluare spre război și fac exact aceleași lucruri pe care le fac în fiecare zi.

Cât durează să produci o lucrare?

Lucrările mele presupun cam 100 ore, de la pregătire, la începerea urzelii, trecerea firelor prin război, vopsit fibrele, țesutul și până la prelucrarea finală.

Totu-i corect în dragoste și război. Adevărat sau fals?

Fals, cred?

Care e cel mai grav defect al efectelor media din zilele moastre când vine vorba de autopercepția corporală?

Sigur că cea mai mare problemă ar fi că miliarde de oameni nu ar trebui să se compare niciodată cu niciun standard unic. Unicitatea noastră e ceea ce ne face frumoși.

Trei obiceiuri proaste pe care nu le vei părăsi niciodată.

Beau multă cafea, stau adesea trează până dimineața și lucrez peste zece ore pe zi.

Sugerează-ne două piese pe care să le ascultăm cât citim.

Little Girl in Bloom - Thin Lizzy
Dear Mama - Tupac

De ce textil? Adică nu, m-am prins că ai o conexiune cu acest medium, dar de ce n-ai optat pentru o carieră în modă?

Am fost la școala de arte, între departamentele de fashion design și pictură. Țeseam la 8 ani și ăsta era planul: design de modă. M-am apucat de pictură și am găsit departamentul de fibre. Țesutul îmi permite să creez ceva pe fire, linear, de la bază-n sus, mai degrabă decât pe straturi. Nu am făcut modă fiindcă nu-s în viața asta pentru bani sau trenduri, nu am vrut niciodată să combin pe cineva să cumpere ceva sau să conving că un lucru avea să fie următoarea lovitură. Deci design-ul a ieșit din schemă.

Afli dacă oamenii se excită privind lucrările tale sau disociază modelele de mesaje, având în vedere cât de provocator de diferită e platforma?

Bărbații îmi mai spun că îi excită, dar nu cred că am avut vreo femeie declarând asta. Dar aflându-te în fața lucrărilor, le interpretezi mult mai blând față de cum le observa online, pentru că le percepi drept un obiect țesut și nu o imagine digitală.

Unele din chestiile tale sunt inocente, altele destul de ironice. Intenționezi să pedepsești sau să corectezi, ori să te adresezi pur și simplu cuiva?

Vreau să mă adresez oamenilor din societatea noastră, care sunt șocați de imagini. Mult din munca mea e ceva la ordinea zilei pentru adolescenți și tineri, astfel că a prezenta asta în afara contextului permite părinților, prietenilor, etc. să reevalueze situațiile lor. Nu încerc să rușinez, ci să prezint fapte și să deschid un dialog.

Observi diverse posturi erotice sau intime într-o notă sarcastică. Asta conduce la o abordare mai naturală și relaxată. Ai primit feedback negativ sau ai fost înțeleasă greșit?

Sigur, nuditatea și sexualitatea sunt subiecte delicate pentru mulți oameni. Oamenii cred că sunt interesată de exploatarea feminină, dar mă pasionează mai mult puterea imaginilor și răspândirea pe care o obținem prin Internet.

Cine erai ca adolescentă?

Eram o fetiță tristă, furioasă, singuratică, care se mutila și lucra diverse job-uri part-time cu unicul scop de a scăpa din orașul din care provine. Luam note mari și făceam toate cursurile de artă posibile. Îmi făceam majoritatea hainelor și mă rădeam în cap și foloseam tot felul de machiaje.

Care e atitudinea ta față de sexualitatea ta sau a altora? Crezuri, comentarii, observații?

Mi-a luat mult să-mi înțeleg sexualitatea și să fiu deschisă fără rușine comportamentelor de căutare a plăcerii. Sper că femeile sunt deschise, oneste și că găsesc parteneri care să le satisfacă, să le respecte și să le ofere siguranță. Am încetat în mod activ să mai evaluez bărbați sau femei în funcție de trecutul lor sexual. Este un comportament imatur care se dezvoltă în noi. E dificil a te descotorosi de el, dar este foarte periculos.

Menționează lucrarea ta proprie pe care o preferi cel mai tare și motivul pentru care îți place.

Iubesc lucrarea Passed Out, este ceva atât de trist și vulnerabil în poziția ei în brațele bărbatului misterios. Este și înfricoșătoare, și reconfortantă.

Ce relație ai cu tine însăți? Cum s-a schimbat percepția ta asupra sinelui de când ai început această activitate foarte interesantă?

Îmi place de mine. Mă suport. Sentimentele mele față de mine însămi au devenit din ce în ce mai pozitive odată cu vârsta.

Care e cea mai mare problemă a generației selfie?

A nu putea fi singur într-un moment, a te gândi la diverse activități din perspectiva altora, mai degrabă decât a le experimenta complet și adevărat.

Personajele din lucrările tale vor îmbătrâni alături de tine? Cum îți imaginezi activitatea ta peste zece ani?

Ce lucrez se schimbă odată cu mine pe măsură ce avansez în vârstă, dacă sunt într-o relație, poate una la distanță, sau singură. Nu îmi pot imagina ce voi țese peste zece ani, sau dacă voi mai fi în viață atunci! Încerc să nu anticipez prea mult. Viața de artist nu e cea mai previzibilă.

Poți să ne descrii o zi de lucru de-ale tale?

Mă trezesc, mă îmbrac cu orice purtam în ziua dinainte, mă spăl pe dinți și mă preocup de cafea și mic dejun. Apoi mă instalez, mă asigur că am suficient fir pentru a țese o vreme și mă apuc de treabă. Mă opresc din când în când să mai ronțăi ceva și vreo 15-30 minute pentru cină. Apoi țes și noaptea.

Poți să îți amintești un moment din anii tăi ca adolescentă care a contribuit decisiv la ceea ce ești și faci acum?

Hmmm. Anii mei de adolescență au fost umbriți de traumele anterioare, din primii ani de viață. Cred că poate fi vorba despre obiceiul de a crea un stil propriu și încifrat de exprimare ca să pot să scriu în jurnal, pe care îl citea mama mea, stil care a evoluat către colaj. Aș mai preciza și un miez de noapte în care toate ferestrele casei mele au fost sparte de un grup de ultrași. Mi-a creat un sentiment de constantă anxietate.

Un personaj de film care ți-ar plăcea să îți pozeze.

Fetele din Spring Breakers.

Ce visai să faci cu viața ta când erai micuță?

Am vrut mereu să fiu designer de modă, dar mi să prea destul de mișto și închisoarea, iar a fi stripteuză mi se părea cel mai logic mod ca o fată să facă bani.

Cine consumă arta ta?

Oameni tineri, oameni în vârstă, antreprenori, artiști tatuatori. Am sprijin de la oameni cu background-uri diferite.

Dacă ai avea o influență foarte mare în privința situațiilor sociale, ce ai alege să corectezi sau să adaptezi?

Mi-ar plăcea să ajut fetele să aibă o voce în rolurile-stereotip bazate pe gen care ne izolează și să ajut bărbații să înțeleagă privilegiul inerent existenței lor.

De ce sunt portretele tale lipsite de chip?

Sunt reprezentări ale tuturor fetelor, nu o evidențiere a comportamentului unei fete anume.

O propunere de business pe care ai refuza-o cu fermitate.

Am refuzat să fac o tapiserie cu Bob Marley și portretul bebelușului cuiva, din cauză că oamenii subestimau grav timpul pe care îl necesită o tapiserie, mai precis cât valorează viața mea. Nu mi s-au propus multe chestii teribile.

Dependența ta preferată.

Trichotillamania.

O lecție relevantă pe care ai învățat-o punându-ți talentele în practică (sau pur și simplu, după ce ai început să faci ceea ce faci acum), pe care ai vrea să o împărtășești cu noi.

De obicei sunt aspecte de practică în business-ul de artă, sau îmi perfectez skill-ul de a mă abține să răspund foarte repede la mail-uri.

Pot să întreb despre relația pe care o ai cu familia și felul în care s-a apropiat de munca ta?

Familia mea este un subiect pe care nu se intervine, mama mea citește multe din interviurile pe care le dau. Este ciudat, dar a permis relației noastre să se deschidă și să fie mai matură.

Intimidezi băieții și pe fete le faci confuze prin natura lucrărilor tale?

Nu știu cum mă percep gagicile, poate totuși le bag în ceață, iar tipii sunt confruntați destul de rapid cu atitudinea mea deschisă, deci fie le place, fie fug de mine.

Ia zi, dacă ar trebui să renunți la ceea ce faci acum, ce altă activitate productivă te-ar satisface?

Mă gândesc adesea că dacă aș pierde o mână sau un picior, cred că aș ingineri un război să lucreze pentru mine. Dar dacă ar trebui să mă las, aș găti. Este o muncă super satisfăcătoare și grea.

Care sunt convingerile tale spirituale sau religioase?

Cred în puterea pe care o avem cu toții în noi. Nu mă orientez către nimic în afara energiei pe care o simt ca instinct.

Ce carte ai pe noptieră acum?

Zeros and Ones de Sadie Plant.

Dacă te-ar alege cineva drept muză pentru o lucrare a sa, ce anume crezi că fascinează din tine pentru cineva în căutare de inspirație?

Sunt o contradicție. Mi s-a zis pe OkCupid că am ochi foarte expresivi.

Ai contact cu vreunele din „modelele” tale?

Cu unele. Sunt model pentru o parte din lucrări și mi-au trimis și niște gagici poze prin Instagram. Sunt minunate!

Boala ta psihică preferată.

Sunt fascinată de autism, deoarece mă regăsesc în multe din caracteristici.

Ce e foarte specific personalității tale în afară de ocupația ta? Cine e Erin, de fapt?

Am încercat să fiu eligibilă drept colegă de apartament prin reclame pe Craigslist și mă descriu drept o vegană de 29 ani, care nu bea și nu bagă droguri, curățică, liniștită și absentă. Dar în mare parte sunt artistă.

Îți place să ai lucrările expuse?

Hmmm, da. Ceea ce produc, produc ca să împărtășesc, deși aș face asta și dacă nu aș ajunge să expun. Este o determinare în mine care este mai mult decât dorința de expunere.

***
https://www.facebook.com/ErinMRileyArt
www.erinmriley.com