dela Sora Treişpe: The Internet

S-a întâmplat ceva și nu știu cum să explic.  De când i-am găsit pe YouTube la grupul de hip-hop de semi-avangardă și mofturi vizuale denumit OFWGKTA, simt că poate să ia sfârșit acea blazare resemnată!

Syd tha Kyd, gagica-frontman a grupului The Internet, e o lesbiană cu coae care face ordine cu grație printre zdrențele anti-sound din America de Nord. Și-a făcut studio în casă la 14 ani și s-a ocupat de sound engineering mai înainte de orice, de pildă: de producție. Gagica are numai 22 ani și e deja un pivot esențial în grupul Odd Future, colectiv unit și rebeluț de muzici tip rap și hip-hop, care a dat peste cap clepsidra muzicală, pornind din L.A, California. În The Internet, Syd presară o calitate vocală irezistibilă de soul (sau neo-soul, cum îi zice șmecherimea pe www), de la Shadow Dance și Doncha, până la piesele mai experimentale de pe Feel Good sau Purple Naked Ladies. Instrumentele sunt așa frumos temperate între ele și sound-ul, per total, sună original și proaspăt. Și asumat. Și constant. 

Clipul de la Dontcha amintește un pic de acel ground zero al excitării vizuale, care nu încarcă sensul piesei, ci deservește tripului în care trebuie să intri. Despre Shadow Dance,... pff! Mi se pare atât de curajos și firesc să îți asumi nu coming out-ul, ci întreaga identitate, direct și fără menajamente, și nu în interviuri, ci în propriile clipuri! Syd se joacă cu o fată și în Cocaine și afirmă cu simplitate că preferă „gay” cuvântului antipatic „lesbiană”. 

Matt Martians, colegul de apartament și co-fondator al The Internet, e și el membru de bază în Odd Future și se învârte în mai multe proiecte, orientat pe trip-hop și electronica, ca producător. Matt vine ca influență din zona Neptunes și Timbaland, iar Tyler, The Creator, l-a felicitat destul de rapid pe MySpace în vremea în care treaba era destul de la început. După o vreme, în stilul clasic OF, s-a extins familia.

Despre colaborarea dintre ăștia doi se simte că e un exercițiu onest, chestie despre care Sydney vorbește deschis, ca și despre faptul că locuiesc împreună. Mai mult, declară că nici măcar nu se simte cântăreață, dar nu a găsit nicio voce care să sune ca a ei pe producțiile proprii - ceea ce explică naturalețea cu care se desfășoară versurile, flow-ul, inflexiunile. Totul e atât de natural, încât revine, încet și molcom, senzația de inspirație: asculți piesele, te simți altfel. Urmărești cum se poartă oamenii ăștia și cum nu le scrie nimeni declarațiile de presă, te simți altfel. Vezi efectele la nivel de mase, te simți, din nou, altfel.

Dovada clară, pentru a suta mia oară, că milionul de views se face și cu altceva decât, vorba cântecului, țâțe și buci pe televizor. Periodic, trebuie să tot apară mici surse de speranță, care să reconfirme că și în alambicarea asta incredibilă de marketing și bugete de videoclipuri nebune, încă e loc pentru talent și voință și o discreție binevenită. Abia aștept albumul lor, despre care am auzit că ar fi programat pentru jumătatea lui 2015.

Până atunci, în bârlogul OFWGKTA pe YouTube și SoundCloud.