Despre gări şi trenuri cu Cristi Neagoe

Paul Petrache | 24 Iul 2014

Pentru a doua rundă de Train Delivery, care începe vinerea asta, ne punem în mindset cu unul dintre cei care transformă linia 14 a Gării de Nord în stație deschisă.

3 condiții pentru o experiență sexuală reușită în tren
1. Să te uiți la Nymphomaniac 1.
2. Să prinzi loc la toaletă.
3. Să nu circuli cu personalul de Iași.

Gara ta preferată
Atocha, Madrid. Dar n-am fost niciodată acolo. În schimb, am rămas facinat de Grand Central din New York, lângă care am locuit vreun an și unde am căscat gura zile în șir.

Cea mai dubioasă șpagă oferită unui naș

L-am convins să rămână cu noi în compartiment să ne uităm la Cremaster 3 al lui Matthew Barney. I-a plăcut atât de mult că nu ne-a mai luat bani.

O călătorie dintr-un film în care ai fi vrut să te bagi
Darjeeling Limited.

Un birt de gară din care n-ai mai fi plecat
Să spunem birtul anonim al unei gări din Ploiești, unde îmi înecam neuronii cu Constantin Vică.

Colegul de compartiment pe care l-ai fi omorât cu sălbăticie
Ah, acea mamă caragialescă cu fetița ei parcă pictată de Botero și crescută de Bubico...

O despărțire la care peronul a fost martor
Peronul e martorul atâtor despărțiri încât ale mele parcă au fost începuturi. Scuze, e târziu și am o înclinație poetică.

Dacă Gara de Nord ar fi o melodie Björk
Human Behavior

3 instantanee de la Train Delivery #1 
1. Boschetari și hipsteri dansând împreună. Unii filmau pe iPhone, ceilalți dădeau un sens nou muzicii electronice.
2. Norzeatic, Rimaru și Vlad Dobrescu remixând Gara de Nord a Corinei Chiriac cu Sindicatul RAN-S pe ploaie.
3. Doamnele care anunță Mersul Trenurilor bucurându-se ca niște copii că anunță altceva decât programul de zi cu zi și că li se dă voie să-și schimbe uniformele ca să vină pe Peronul Liniei 14.

Ura și la gară! - Train Delivery 2014
Pin It email