My Queer Valentine (1)

Mi-a venit ideea acestor interviuri odată cu inițiativa BOR de schimbare a definiției căsătoriei în constituție ca „uniunea dintre un bărbat și o femeie”. Nu are rost să scriu aici de ce e o nedreptate, de ce asta înseamnă involuție, de ce m-am săturat să mi se pară că lucrurile în România se schimbă în bine și apoi să se întâmple ceva de genul ăsta, care parcă anulează jumătate din progresul pe care l-am făcut.

Am realizat că, independent de căsătorie, poveștile astea trebuie să existe. Suntem înconjurați de romane cu bărbați și femei, povești simpatice pentru copii cu un băiat care se îndrăgostește de o fată, poeme dedicate muzelor (de obicei femei) de poeți (de obicei bărbați). Asta se face din generală, în liceu, în facultate. Poate dacă auzeam și eu în școală despre un cuplu gay, nu m-aș fi mințit timp de doi ani că nu sunt queer și nu mi-aș fi spus în fiecare seară că nu contează dacă mă gândesc la băieți, că eu tot cu o fată o să fiu. Singura dată când am avut în mod oficial contact cu subiectul LGBT la liceu a fost în clasa a 9-a, când profesoara de engleză ne-a adus niște sonete de-ale lui Shakespeare, care îi erau adresate unui bărbat. Dar a ignorat asta. Am ajuns acasă, le-am recitit, am căutat pe Google dacă lui Shakespeare îi plăceau și bărbații, mi s-a confirmat. Dar cine știe, s-o fi gândit că ne corupe dacă spune „homosexual” la oră.

Poveștile astea există în România, și sunt ascunse, pentru că oamenilor le e frică. De asta, niciunul dintre oamenii intervievați nu și-a dat numele complet. Probleme cu părinții, nevoia de a găsi un loc secret, fiindcă pe stradă nu-și puteau manifesta afecțiunea, căutarea persoanei potrivite pe Facebook – astea sunt un fel de laitmotive. Poveștile de mai jos fac parte din viața orașelor în care trăim, poveștile de mai jos se petrec lângă noi. Pe bune că poveștile de mai jos sunt reale. Dar sunt mulți oameni care nu știu asta.

Cristi și Bogdan

B: Prima oară am vorbit scurt, pe Facebook. Cristi mi-a dat mesaj, dar eram la un târg de facultăți, așa că am fost foarte scurt. Am vrut să îi dau mai mult timp după mesaj, doar că nu găseam ocazia potrivită.

C: După o lună am pus pe Facebook un formular numit Cuddle Application, care conținea întrebări de genul: “Can we kiss?”, “Can I give you a cute nickname?”, “Can we build a fort?”.

B: Iar eu evident am văzut în asta ocazia perfectă și am răspuns cu „da” la toate întrebările alea. Cristi mi-a cerut numărul de telefon și a început să mă bombardeze cu mesaje. Voiam să vorbesc cu el, dar nu era momentul potrivit. Eram la un sex-date cu un tip de pe Grindr, iar telefonul tot suna, fiindcă primeam mesaje. Tipul de pe Grindr a început să întrebe ce se întâmplă, dacă am iubit, eu tot spuneam că nu. Am început, după, să vorbim serios, să ne pierdem nopțile unul cu celălalt la telefon.

C: Am hotărât să ne și vizităm, doar că după încă câteva zile am realizat că am omis ceva: nu eram împreună. L-am întrebat pe Bogdan: „dacă tot vorbim așa mult, asta înseamnă că suntem împreună?”. A acceptat, chiar dacă nu ne văzuserăm niciodată în realitate.

B: Eu stau în Suceava, Cristi stă în Cluj. Am venit eu la el cu trenul în vacanță, primul lucru pe care l-am făcut a fost să fumăm o țigară împreună pe peron. Și de aici cred că avem două versiuni de poveste, eu îți zic părerea mea, Cristi ți-o zice pe a lui.

C: Am fost doar mai afectuos cu el, atâta tot.

B: Tot timpul cât am stat în Cluj, și mai ales cât am fost la el acasă, Cristi era pe mine. Mă săruta, mă pupa, mă îmbrățișa. Ca să ajung la bucătărie din cameră îmi lua 10 minute, iar înainte să plecăm din casă trebuia să mă sărute de cel puțin 50 de ori. Eu voiam să văd Clujul, el voia să stăm în casă și să ne sărutăm.

C: Și e evident, nu? Că doar locuiesc în Cluj.

B: Ah, și nu mai zic de nopți. Cristi voia să mă ia în brațe, ceea ce e super drăguț în teorie, dar e foarte inconfortabil. Adică eu nu puteam să dorm decât dezlipindu-mă de el.

C: Și totuși a fost frumos, am fost ca un cuplu căsătorit. Am făcut cumpărături de la Lidl împreună, eu i-am gătit lui Bogdan micul dejun în fiecare zi.

B: Da, adică mi-a gătit numai ouă, pentru că asta e tot ce știe să facă. Ouă umplute, omletă, ochiuri, ouă pe pâine. Dar mi-au plăcut. Iar eu i-am gătit paste, și lui nu i-au plăcut.

C: Pur și simplu mă durea stomacul în ziua aia și nu puteam să mănânc nimic.

B: Nu s-a atins de ele. În fine, ne-am făcut și drag queens într-o seară, ne-am machiat, ne-am făcut poze, mi-am pus tocuri 36 chiar dacă eu port măsura 40. Am cunoscut absolut toți prietenii lui Cristi, pe unii i-a adus din Oradea, acolo unde locuiește familia lui, să mă vadă.

C: Și ultima seară ne-am petrecut-o pe o bancă, sărutându-ne, și se uita un bătrân dubios la noi. Dar sincer, nouă nu ne păsa, putea să zică oricine orice.

B: Iar în timp ce ne sărutam, acest bătrân ne-a făcut niște semne obscene, ceea ce Cristi n-a văzut fiindcă era concentrat să mă sărute. Auzi, dar să știi că mi-au plăcut totuși toate chestiile astea. Asta-mi place cel mai mult la tine, că ești foarte afectuos și lipicios. Cumva, nu îmi plac lucrurile super afectuoase în mod practic, dar ideea da.

C: Când ai plecat, am reușit să mă controlez și nu am plâns decât după ce ți-a plecat trenul. Apoi, ți-am trimis cadoul de Crăciun, care conținea o listă cu 20 de lucruri care îmi plac la tine, un colier care am stabilit că e de logodnă și trufe.

B: Cristi n-avea bani de inele, și oricum nu-mi plac inelele. Am zis în glumă că ar fi de logodnă colierul, și așa a rămas. Iar pe listă mi-a scris că îi place zâmbetul meu și simțul meu al umorului ușor ironic. 

B: Vreau să ne și vizităm, dar orarul trenurilor din Suceava în Cluj e super aiurea.

C: Iar eu am probleme cu mama, care crede că să fii queer e o fază.

B: Am văzut un articol despre Elveția, aș vrea să mergem împreună într-o zi. Încep să devin și eu cheesy, mă iau după Cristi.

C: Da, și vreau să ne mutăm împreună și să mai facem chestii de oameni căsătoriți.

Alexandra și Andreea

Alexandra: Avea părul scurt și blond, și era genul de om care putea trece imediat de la inocență și un zâmbet de copil la o pasiune înfricoșătoare.

Eram în același liceu și, cumva, a intrat în cercul meu de prieteni. O observasem, și simțeam că îi plac fetele. Dar nu mă intrigase niciodată îndeajuns încât să caut să ne cunoaștem. Nu până la începutul acelei veri, când am ajuns amândouă la aceeași petrecere.

Dupa ce băuserăm îndeajuns, am început să vorbim pe balcon despre problemele noastre sentimentale, cu alte fete; fiecare dintre noi știa despre cealaltă că e queer. Ne-am îmbrățișat pentru consolare reciprocă, și, după cum aveam să aflu câteva săptămâni mai târziu, pentru că eram prea beată ca să îmi amintesc singură, am sărutat-o pe neașteptate, scurt, înainte să iasă de pe balcon.

A doua zi, i-am dat un mesaj pe Facebook în care i-am mulțumit că mă ascultase. A spus că putem vorbi oricând, că îi face plăcere. Și așa am vorbit în fiecare seară pe Facebook, iar la liceu tremuram amândouă când ne vedeam (eu, de fel, nu ieșeam în curte în pauze; în săptămâna aia, însă, cred că am ieșit de mai mult de zece ori, ca să o văd). Îmi amintesc că discuțiile pe Facebook deveneau din ce în ce mai lungi, dar la liceu abia puteam să ne salutăm. Mă asculta atent, era amuzantă, dovedea o inteligență stranie. Eu nu sunt genul de om care să vorbească la telefon. De fapt, nu răspund niciodată. Aștept să sune, apoi dau un mesaj să întreb ce s-a întâmplat. Însă, într-una din serile în cauză, m-a întrebat dacă mă poate suna; ne-am petrecut cea mai mare parte din convorbire râzând rușinate.

La prima ieșire împreună (eram și cu alți prieteni), nu am stat una lângă alta, nu am vorbit una cu alta, dar ochii ni se întâlneau des, chestie care ne rușina pe amândouă. În seara aia, ea a pus o melodie pe Facebook, melodie al cărei mesaj era „poți să simți că tu ești persoana care are toată atenția mea?”, iar eu m-am întrebat timp de câteva ore dacă îmi era adresată. Acum știu că da, îmi era.

Apoi, a avut loc al doilea sărut. Am ieșit la narghilea cu același grup de prieteni. De data asta, am stat una lângă alta. Îmi amintesc că ne jucam un joc tembel în care persoana din margine lua abur de la narghilea în gură, i-l dădea celei de lângă, și tot așa. I-am atins buzele de o grămadă de ori făra să trezesc suspiciuni (pâna la urmă, era doar un joc, nu?). Înainte să plecăm, ea a spus că are nevoie la baie, iar eu m-am dus după ea. Am așteptat-o și, când a ieșit din cabină, m-am apropiat de ea și am sărutat-o. Speriată de ce tocmai făcusem, am fugit imediat din baie, lăsand-o singură.

A urmat majoratul unui coleg, unde m-a luat de mână și m-a târât după ea la baie, unde am stins lumina și am putut să ne sărutăm, în sfârșit, mai mult de trei secunde. Îmi amintesc că mă gândeam încontinuu la cât de frumoasă e în rochia pe care o purta și eram fericită să știu că un om atât de frumos mă vrea pe mine. A fost puțin ciudat când au intrat peste noi două prietene; nu am știut cum să le explicăm faptul că stăteam în baie cu lumina stinsă, așa că doar am râs și am plecat. Ne-am ascuns în diferite locuri în seara aia: eram noi două într-o mare de cupluri heterosexuale care n-aveau probleme în a-și afișa afecțiunea.

Câteva zile mai târziu, am decis să luăm o pătură și niște mâncare la noi și să mergem în Parcul Izvor, unde am stat 12 ore împreună și ne-am sărutat ocazional, în public. Existau și momente în care încerca să mă țină de mână pe strada, iar eu mi-o retrăgeam pentru că eram terifiată să îmi expun afecțiunea public. Existau momente în care auzeam că prin liceu se spun chestii de genul, „OAU, și sunt împreună? două fete?!”.

Nu ne-am spus foarte mult timp „te iubesc”. Am folosit un cod pentru momentele în care simțeam nevoia să ne exprimăm afecțiunea. Prima oară ne-am spus „te iubesc” după ce ne-am despărțit, câteva luni mai târziu.

Răzvan și Dragoș

Răzvan: Ne-am cunoscut la Starbucks Vitan în 2011, prin niște prieteni comuni, dar nu am mai vorbit un an de atunci. Ne-am întâlnit apoi la concertul Lady Gaga. Eu am venit de la 5 dimineața, să prind loc în față la coadă, și Dragoș a venit de la două ziua, și a prins loc fix lângă mine. Râdea de mine că am venit cu atâta timp înainte și n-am obținut nimic mai mult decât el. Am ieșit după cu un prieten, Andrei, care își cam bătea joc de Dragoș, și atunci mi s-a părut că Andrei e nedrept și i-am luat lui Dragoș apărarea.

I-am scris apoi, l-am întrebat ce face. Am vorbit despre cum e la liceu. După ceva timp, m-a întrebat direct: „de ce vorbești cu mine? îți place de mine?”, iar eu am zis că nu, normal că nu, făceam doar conversație. Dar începusem să simt fluturii în stomac. Mai ales după ce am început să ieșim noi doi prin parcul Ioanid. Stăteam pe bancă și vorbeam, și niciodată nu se întâmpla nimic mai mult. Ba chiar mi-a spus că nu are niciun fel de interes față de mine. Dar eu continuam să vorbesc cu el.

A venit apoi 30 decembrie 2012, înainte de revelion. Primesc mesaj din senin de la Dragoș: „vrei să dormi la mine?”, zic că da. Și a fost foarte awkward, pur și simplu puneam muzică să treacă timpul. Ah, și am făcut un puzzle. La un moment dat, într-o încercare disperată de a salva situația, m-am dus să cumpăr o sticlă de Campari (era 90 de lei, dar nu-mi păsa). Dragoș n-a vrut să bea, așa că nici eu nu m-am atins de ea. Peste ceva timp, ne-am așezat amândoi pe canapea, iar Dragoș mi-a tras capul și m-a sărutat scurt. Atât. În restul nopții, niciun alt sărut sau semn de la el. Totuși, am plecat fericit.

De revelion, în ziua următoare, m-am îmbătat criță cu sticla de Campari cumpărată la Dragoș. Am luat metroul și m-am plimbat fără direcție. Mai și ieșeam din când în când și mergeam de la o stație la alta. Mama mă suna încontinuu, și m-a dat dispărut la 112. În timpul acestor plimbări, primesc mesaj de la Dragoș că mă place. Gândesc: “Uau, există o șansă”. Dar după seara aia iarăși a devenit rece pentru o perioadă.

La câteva luni după, Dragoș avea un proiect la liceu, seara, și m-a chemat acolo. După proiect, ne-am sărutat pe holuri, în liceul pustiu, și Dragoș a spus în final: „cum o să mai pot să vin eu în mod obișnuit aici, în fiecare zi, după ce ne-am sărutat pe holuri?”. Și iarăși n-a mai dat niciun semn că ar fi interesat de mine. Până când, pe 23, mai mi-a dat un mesaj: „auzi, dar noi nu suntem împreună?”. Deci 23 mai este acum ziua noastră. Și înțelesesem în sfârșit și ezitările lui: nu aveau legătură cu mine, ci cu el, nu acceptase că e gay încă.

Ca să ne sărutăm, mergeam pe niște scări părăsite din Unirea, și câteodată la unul dintre noi acasă. Problema a fost când am mers la mine, iar mama ne-a prins sărutându-ne. A fost un șoc, nu îi spusesem niciodată că sunt gay. M-a dus la psiholog, cu care a plănuit exact ce să îmi spună de dinainte. Ea îmi zicea acasă că sunt confuz, psihologul îmi zicea la terapie că sunt confuz. Ea îmi zicea că ar trebui să îmi găsesc o iubită, psihologul zicea la fel. Am refuzat să mă mai duc după trei ședințe. Acum, după ce a trecut „șocul”, pur și simplu nu mai vorbim despre asta. Toată lumea din familie știe că sunt gay, dar nimeni nu spune nimic niciodată. Tata era mai ok cu asta, dar într-un fel l-a convins și pe el mama să nu fie. Asta este complet opus mamei lui Dragoș. Ea știe de noi, iar de ultimul Crăciun m-a invitat la ei acasă cu rudele, să facem un Crăciun în familie.

E interesant cum după trei ani eu tot mai simt fluturii ăia de la început în stomac când îl văd. Îmi place Dragoș când zâmbește și când îmi trimite scrisori. Eu mă văd trăindu-mi viața cu el.

Citește și partea a doua.