Q&A cu Vladimir Proca: despre muzică şi adolescenţă

Paul Petrache | 09 Sep 2017

Vladimir Proca este toboșar în formația Robin and the Backstabbers și selecționerul secțiunii de muzică a festivalului de artă tânără Showcase of Young Talent (SYT) 2017.

Care erau zeii tăi când te-ai apucat de muzică

Unul și unicul Flying Spaghetti Monster, deși încă nu știam asta pe atunci (nici măcar Edi nu știa).

Cu ce formații ai avut tricou

Mi-am dorit dintotdeauna să fur tricoul XL pe negru cu scris negru Now I’m Nothing de la Nine Inch Nails de la Robin, dar l-a mâncat dulapul între timp.

Cum ai caracteriza relația ta cu fanele?

Politicoasă.

Care e cea mai nasoală critică pe care ai primit-o, din punct de vedere muzical?


„Dacă mai întârzii, data viitoare plecăm fără tine!”

Un moment în care erai pe scenă și te-ai simțit like you owned the fuckin’ place

În timpul potopului la amfiteatrul Herăstrău, la concertul de lansare al Marelui Zgomot. Toți cei care am rămas acolo, we all owned the fucking place.

Cum e mai bine să cânți? Complet treaz sau după câteva/multe pahare?

Încep treaz. Dacă simt că merit, mai iau câte o gură de ce-o mai fi până la final.

Ce l-ai întreba pe toboșarul tău preferat?

„Și, în rest?”

Un film care simți că e despre tine

Groundhog Day

Ce ai fi vrut să ți se spună când te-ai apucat de muzică
 
„Dă mai tare în tobele alea!” Dar nu aș fi auzit, pentru că dădeam prea tare în tobele alea.

Cum ar arăta cea mai tare sală de repetiții

O căbănuță din lemn lângă pădure cu multă lumină naturală și o masă de ping-pong.

Ultima piesă pe care nu te-ai putut abține să nu o asculți în buclă

Soul Coughing – Lazybones

Care ai vrea să fie ultima frază dintr-o carte despre cariera ta

E prea devreme să mă pot gândi la așa ceva. Poate un titlu? What’s My Age Again?

***
A doua ediție Showcase of Young Talent (SYT) are loc între 15-17 septembrie la Rezidența BRD Scena9 și Point. Vezi aici programul și aici selecția lui Vladimir pentru SYT Music.
Pin It email