Tot iubind prin Teleorman

Asta a fost ideea lui Bogdan Simion, zis și Șamanul Mut, cobzarul cu panglică de mătase la pălărie.

Când a venit dimineața cu pricina, ne-am privit buimăciți în umbra spartă a bulevardului și am încercat să facem un plan. Eram opt nostalgici atrași de pasiunea lui Bogdan pentru muzica lăutărească și de promisiunea întâlnirii cu ceva autentic, pe cale să devină istorie. Împărțiți în două mașini, ne îndreptam spre o salbă de sate din vechea plasă Vlașca, unde trăiesc ultimii lăutari romi din Teleorman. Mihai Toader urma să gătească un gulaș ardelenesc la ceaun, cu șorț și cuțite oțelite în focul de la MasterChef. Aveam și băutură. Și ceva lovele, în fondul de rulment. Înainte de plecare, o țigancă înflorată a venit să-mi ghicească în palmă, pune banul pă carte, că ți-am început și e păcat. Păcat n-a fost, că i-am dat o țigară și tot drumul am mers lin și așezat.

Mai întâi l-am luat pe Nea Vasile din Mârșa, apoi pe Viorica Rudăreasa din Golășei. Viorica a cântat cu Taraf des Haidouks, a locuit în casa lui Johnny Depp, apoi s-a întors la vândut lemne uscate și la crescut nepoți.

Ne-am oprit peste încă două dealuri, la casa lui Sile din Gratia. Casa, de cărămidă, curtea, plină de copii, doar trei ai lui Sile, restul rubedenii. Într-un colț mai ferit instalaseră un cort cu o masă lungă și un ventilator, dar ei toți stăteau ciopor sub zarzăr și ne priveau cu ochi mari, peste uluci.

Bună ziua, bine-ați venit, poftiți, luați loc, au apărut imediat pahare și o găleată cu gheață, sifon rece și bere locală. Întârziaserăm destul de mult și jumătatea de formație care așteptase acolo era acum nerăbdătoare să înceapă cântarea. Dan își tot muta țambalul mai aproape de masă, iar Ninuș atingea ușor corzile viorii așa, ca pentru el. Doar Sile, gazda perfectă, se agita de colo-colo, ducând și aducând ligheane pentru legume, tocător pentru carne, săpun și prosop, multe zâmbete și din când în când, câte o privire furișă către basul lui rezemat de gard.

Șprițul curgea în pahare, carnea fierbea la foc mic cu pudră de boia iute, și cercul se strângea în jurul mesei. Bogdan și-a dezbrăcat cobza de husa colorată, colecția Le Petit Indigent, el însuși dezis de aerul de gagiu încă de la primele acorduri. Cu pălăria de pai adusă pe ochi, a dat tonul primei cântări. Vocea lui Nea Vasile a izbucnit plină de viață, cu ecouri adânci și inflexiuni înalte, care au umplut tot aerul și au infiltrat toate corzile. Dimineața pe răcoareeee, ieși cu gagica la plimbareeee, prin cârciumi și prin localeee, fără bani în buzunareee. Strigătul lui s-a auzit în sus pe uliță, ne-am oprit ca la un cutremur și am așteptat pauza de respiro ca să ne pornească din nou sângele prin vene. Câteva octave mai jos, cântecul lui Bogdan a însoțit la pas salturile bătrânului, așa dulce este viațaaa, pe la patru dimineațaaa.

Vântul a început să bată în rafale, doborând zarzărele coapte peste noi, stați că le adunăm, a strigat nevasta lui Sile, facem țuică. Ne-am îngrămădit și mai mult sub cort, de frica ploii. Cândva, în timpul ăsta, silențioasă ca o pisică, Viorica se schimbase în ținuta de scenă. Cu tocuri înalte și negre, înfășurată în șalul indigo cumpărat în turneul din Mexic, Viorica a pășit în mijlocul lăutarilor. A bătut din picior și arcușurile s-au mișcat odată cu șoldurile ei. Dan și-a lungit gâtul peste țambal. Cu gura schimonosită de concentrare și ochii mijiți, s-a pregătit pentru următoarea mișcare. Ritmul a țâșnit în același timp din tocuri și din claviatura țambalului. Vocea jucăușă din tinerețe căpătase o patină aspră, electrizantă, sunetele ieșeau din gât într-un șir de rotocoale, lasă-mă să-ți pun mâna unde-mi cere inima, la țâțica din dreapta, Viorica ne făcea cu ochiul ca o fetișcană, avea o sclipire în priviri care te făcea să te gândești mult la alunițele de pe obrajii ei, să-ți iau sfârcul țâții-n gură, să-l frământ ca pe-o alună.

Lăutarii au tăcut. Se lăsa ușor seara, o simțeam în felul cum cădea lumina pe fețele lor. Dan țambalistul trebuia să se întoarcă la munca lui de pompier, mai stai cinci minute, a insistat Bogdan, să nu pleci nemâncat. Singur lângă ceaun, Mihai își adăuga ingredientele secrete. Hai bucătaaaarul, hai bucătaaaarul, se auzea corul fetițelor care ne dăduseră târcoale toată ziua cu ochi curioși și cu chef de joacă. Mesele s-au umplut de farfurii aburinde și de pâine ruptă în bucăți. Ceaunul a fost așezat pe pirostrii și vocile au început să murmure scăzut, printre clinchetele tacâmurilor. După masă, curtea a fost cuprinsă de melancolie. Fiecare și-a aprins câte o țigară. Cântecul s-a urnit pietros, apoi a luat-o la goană printre armoniile cobzei. Tot iubind prin Teleorman, ți-a ajuns părul bălan, ochii-ți văd, inima cere, nu mai e nici o putere.

Ochii lui Ninuș erau atenți la Viorica, fă, Viorico, hai la mine diseară, dar Viorica se gândea la fata ei, Ramona, plecată la București și la fata Ramonei de doi ani pe care o creștea tot ea și pe care o lăsase în grija unei vecine. Nea Vasile și Bogdan, cu frunțile apropiate și ochii moi, cântau o dragoste în duet: oooooof moooor, și iaaaar mor, ia-mă-n brațe puișor!

Vinul curgea acum sec, sticlele se dădeau peste cap, figurile tuturor erau desenate în acuarelă. Viorica s-a ridicat din nou, lăutarii s-au desprins din umbră și s-au apropiat atenți. Ta-racatacatam, Viorica s-a acompaniat bătând din palme și lovind cu piciorul în pământ, iubitul meu m-a părăsit, a crezut că l-am mințit. Ninuș s-a apropiat de ea cu vioara și i-a suflat în ceafă: te bulesc oricum. Viorica a închis ochii și s-a tânguit, umflându-și nările cu fiecare consoană: De-o fiiii, nneică, să te-nsooo..uăuăuări, să-mi trimiiiiți vorbă-n scriiisoooo..uăuări și un plic pe un păuuuuun, ca să viiiin să te cunun.

Tăcerea s-a așternut mai deasă ca oricând și am știut că era momentul. Ne-am ridicat cu greutate, secolele de muzică își spuseseră cuvântul. Vă mai așteptăm pe la noi, copiii se atârnau de poartă, dar când mai veniți? De ziua mea, în august, a spus Nea Vasile, cu fața numai un zâmbet și fruntea reflectând lumina lunii. Pe drumul de întoarcere am lăsat-o pe Viorica înapoi acasă, cu promisiunea că ne vom revedea curând. Râdem noi, râdem, dar nu știi pă unde trece timpul, a spus ea, cu același ton cu care mai devreme ceruse lapte Zuzu de la magazin.