Obsesiile Mirelei (13)

Mirela Petre | 24 Ian 2015

În fiecare sâmbătă, un platou de obiecte (și nu numai) pentru care-și roade unghiile Mirela. Maioul cu inimi, rucsacul armură, cartea cu #Șefa, pălăria din Vestul Sălbatic, fusta din latex cuminte.

Maioul cu inimi

Primul meu sutien s-a întâmplat pe la 12 ani. A fost un cadou de la mama, fără vreun motiv anume. Era unul alb, model balconette din dantelă și bumbac, care-mi ținea țâțele - micuțe la vremea respectivă, chestie care a durat doar vreun an - la înaintare, întru întâmpinarea tuturor. Multă vreme l-am purtat doar prin casă, mai ales când eram singură pentru că puteam să defilez pe hol în ture infinite prin fața oglinzii mari cât ușa. Prima dată când l-am scos în lume a fost la un meci de volei în curtea școlii. Se juca între echipa de fete de-a șasea, printre care eram și eu, și echipa de băieți de-a opta, unde era, bineînțeles, băiatul pe care îl plăceam, cel cu care urma să am, șapte ani mai târziu, prima relație pe bune. Peste sutien îmi pusesem un tricou transparent, gri-marmură, strâns pe corp, la o pereche de pantaloni scurți. Practic, eram ca și cum eram goală, plus niște mister, mai mult de formă. În linia a doua, la primire, deci continuu flexată, am jucat un meci întreg cu zeci de priviri care mă apucau de ce poftea fiecare. Nu mai știu cine a câștigat, nici nu mai contează, de fapt. Ce contează e că la final aveam antebrațele pline de vânătăi date de mingile trimise cu prea multă putere de băieți și că atunci a început să-mi placă joaca asta de-a îți arăt, dar nu chiar. Cu maioul ăsta m-aș împăca numai bine, eu și țâțele mele pe care le arăt, dar nu. (16 lire sterline, amylaurasmith.bigcartel.com)

Rucsacul armură

Omtura e brandul sub care creează israelianul Anton Edelshtein cele mai frumoase genți pe care le-am văzut vreodată. Cel puțin până luna viitoare. În designul lui se împletesc referințe dintre cele mai random la prima vedere, dar care merg așa de bine împreună, cum ar fi șamanismul și arhitectura, într-o notă minimalistă de bun simț. Scopul lui declarat e să șteargă bariera dintre corp și accesoriu; ce și-a mai propus el să facă e să submineze tirania hainelor întru răzbunarea accesoriilor, aceste item-uri de fashion care au stat dintotdeauna la coadă, pe nedrept. Trecând peste fixațiile astea ale lui, pe care poți să le iei la mișto sau să le aplauzi, rucsacurile lui chiar sunt mișto. Ăsta, de exemplu, mă duce cu gândul exact la Sigourney Weaver în maiou și chiloți, dormitând în coconul ăla ei alb-imaculat înainte să iasă la vânătoare de alieni. (530 euro, inn7fashion.com/omtura)

Cartea cu #Șefa

Sophia Amoruso era o americancă oarecare, cu un job oarecare, la care se ducea doar ca să se afle-n treabă. La un moment dat, când avea 22 de ani, și-a deschis pe eBay un magazin unde vindea țoale vintage, de designer. Tot business-ul era ea, de la marketing la distribuție: făcea styling, poze, customer service și shipping. În 2008 au dat-o afară de pe eBay, moment în care și-a lansat propriul magazin, Nasty Gal. De acolo, totul a explodat: a ajuns CEO-ul magazinului american cu cea mai rapidă creștere, o afacere cu venituri de 23 de milioane de dolari (în 2011), o armată de fashioniste-cliente, pe lista de 30 sub 30 a Inc. Magazine cu numele de a Cinderella of tech primite de la New York Magazine. În mai 2014 și-a lansat cartea #GIRLBOSS, în care povestește despre cum a ajuns așa de coioasă, împărțind sfaturi tinerelor feministe care aspiră la scaunul pe care scrie „Șefa la toate”. Cartea asta a devenit brusc interesantă abia acum vreo săptămână, când Amoruso și-a anunțat demisia din rolul de CEO. A rămas Girlboss doar pe creație și brand marketing. Interesant. (45 lei, okian.ro, apărută în română, între timp, la Editura Publica)

Pălăria din Vestul Sălbatic

Multă vreme am urât mall-urile. Sute de necunoscuți și a lor gălăgie, urlete, glumițe auzite doar pe jumătate, cineva care te depășește în alergare, plânsete de copii care nu se potolesc cu nimic, cinci muzici deodată. O tură de mall - mereu cu un scop precis - se termină cu dureri de cap și o proastă dispoziție pentru care există un singur remediu. De când biroul mi s-a mutat în preajma unuia, lucru care mă obligă să îl traversez de mai multe ori pe zi, am învățat să îl accept, ba chiar să îi descopăr și avantajele. Cum ar fi faptul că asist constant la durata de viață a unui trend - de când se înfiripă timid, până ajunge la suprasaturație. Pălăriile, de exemplu. Ați observat cum toată lumea poartă pălării? E ca și cum munca dusă de blogurile obscure, preluată apoi de revistele de modă, dă roade, într-un final. Dovadă stă faptul că nu e magazin în mall care să nu aibă pălării în vitrină la care să se uite o fată, privind cu jind de sub borurile largi ale unei pălării. De aici încolo, ideal ar fi să trecem la aprofundare, adică să nu mai purtăm chiar orice. Ce-ar fi dacă am alege, de exemplu, o pălărie care vine de la mama lor, din Vestul Sălbatic? Stetson, brand american ce produce pălării din 1865 încoace, e o alegere optimă. A stat pe capetele actorilor din western-uri, ale cowboy-ilor adevărați, ale soldaților din trupele paramilitare britanice din 1905, cât și ale polițiștilor sud-africani din aceeași perioadă. Acum, și pe ale noastre. (620 lei, hatson.ro)

Bonus: alte chestii de pus pe cap

Fusta din latex cuminte

Tehnic, latexul e o chestie super-complexă, emulsie naturală sau artificială, compusă din tone de chestii, dintre care creierul meu știe să numească doar proteinele, uleiurile și rășinile. Latextul ăla adevărat, din plante, e alb. Din el se fac mănușile pe care ți le vei pune mâine dimineață când freci chiuveta, prezervativul pe care l-ai aruncat azi noapte pe podea și fusta asta pe care o s-o porți cu o bluză cropped, cu abdomenul la vedere. Două lucruri mi se par foarte mișto la fusta asta de la Hanger. Primul, că e o împletitură de stofă de lână și latex tratat cu talc - de unde și aspectul de tocmai m-am tăvălit pe podea. Al doilea, că e genul e latex pe care poți să îl porți public, într-un club, fără să te simți ultima târâtură. Ba chiar îți dă voie să o arzi arogant în fața cuiva care te acuză că ai pus pe tine animale moarte. (108 lire sterline, hangerinc.co.uk)
Pin It email