Teona likes: Alex Covo și pisicile imprevizibile

Câți ani ai?

Suficient de puțini ca să rup cu camera foto și suficient de mulți ca să nu răspund la întrebare :P

În copilărie, ce voiai să te faci când vei fi mare?

Voiam să fiu astronaut sau Jacques Cousteau, un explorator al lumilor, fie și a lumii noastre nedescoperite.

Nu e greu să nu ți se pună pata pe modele cu care lucrezi? Te-ai îndrăgostit vreodată de una?

Cred că ai o anumită stare de spirit când fotografiezi modele. Te îndrăgostești mai degrabă de moment. De ce reprezintă ele pentru tine. În fond, creezi o viziune despre această creatură, oferind cea mai pură și mai senzuală interpretare a frumuseții ei. Construiești o fantezie și o împărtășești cu restul lumii. Asta e căutarea frumuseții. În ce mă privește, întotdeauna am o relație cu modelele la ședințele foto. Avem o conexiune. E ceva personal. Ceva ce umanizează procesul. Descopăr cine și cum sunt ele. Glumim tot timpul, asta face fotografiile mai oneste. Mă îndrăgostesc de imagine și, când mă uit la ea, îmi amintește de momentul ăla frumos. Iubesc amintirea acelui moment.

M-am îndrăgostit de un model cu mult după ce am lucrat împreună. Ne-am întâlnit la Paris la o ședință foto, apoi ea a venit în New York să-și caute agenție, și am devenit prieteni. Într-un final ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit pe 12.12.12. Sfârșit. :)

Ai oprit vreodată o fată pe stradă ca să-i ceri să pozeze pentru tine? Ce crezi despre genul ăsta de abordare? 

Nu, sunt prea timid pentru așa ceva. Am avut norocul să am tot timpul acces la fete din diferite agenții. Cred că un fotograf face ce funcționează pentru el. Pe mine nu mă atrage ideea de a face ce-ai zis tu, dar pot înțelege un fotograf care ar proceda așa. Frumusețe găsești peste tot, iar uneori îți sare-n cale.

Dacă ar fi să alegi un animal care să-ți reprezinte arta și relația cu ea, care ar fi acela și de ce?

Din păcate aș spune că o pisică. Adesea necooperantă, distantă, apatică, ambiguă. Totuși nu te poți sătura de ea? Pisicile pot fi atât de imprevizibile și captivante uneori, trebuie să fii atent, pentru că nu știi niciodată când se poate întâmpla ceva interesant. Și cred că atunci când îți petreci mult timp cu o pisică, se întâmplă ceva cu adevărat interesant. Ele reprezintă aleatoriul din fotografiile mele.

Povestește-mi despre Kiser.

Kiser e o puștoaică fantastică de 12 ani pe care am avut ocazia s-o filmez când îmi vizitam familia în Alabama. E dansatoare la Gulf Coast Dance Alliance, iar mama ei, profă de artă, care-mi cunoștea munca, mi-a dat misiunea să-i filmez fiica. Mi-a cerut să surprind spiritul tinereții lui Kiser, al vârstei de 12 ani, dar în stilul meu. Când i-am arătat filmul mamei lui Kiser, a plâns. Asta a însemnat mai mult pentru mine decât orice reacție la ceva ce am făcut vreodată.

Și despre Vessel.

În timpul uraganului Sandy a fost o pană de curent în NYC. Împrejurimile familiare s-au transformat într-un peisaj întunecat, extraterestru. Am fost forțat să folosesc o lanternă ca să văd lumea din jurul meu, și, mamă, ce diferit era totul. Iubesc modul în care o lanternă dezvăluie numai ce e în dreptul ei. Nu prea există ideea de ambient. Lumea ți se dezvăluie pe bucățele. Am decis să folosesc asta ca inspirație pentru un scurt fashion film. La vremea aia, aveam niște piese ale designerului Julia Clancey la îndemână, și adorabilul model Iggy (Q Models NY) a colaborat cu mine. Întregul video a fost filmat folosind un bec de 45W și un reflector.

Toate fotografiile tale au o atmosferă întunecată. E voită sau nu? Și dacă da, de ce?

Îmi plac momentele de melancolie. Îmi place și starea de decădere frumoasă a lumii din jurul nostru. Există o frumusețe a umbrelor, ceva ce n-a fost dezvăluit. Trebuie s-o vezi, nu să ți se servească de-a gata.

E întotdeauna voită. Cred că e un echilibru al lucrurilor. Al frumuseții. Nu-mi plac lucrurile prea curate, prea perfecte. Trebuie să existe imperfecțiune. Starea e mereu importantă pentru mine. Prefer oricând să fotografiez într-o zi cu nori decât într-una cu soare. 

Care-i cea mai mișto fotografie pe care n-ai făcut-o? 

E fotografia pe care încă o urmăresc. Cea mai bună, care e încă nefăcută. E o căutare de-o viață.
Îmi amintesc o fotografie pe care îmi doresc s-o fi făcut. Era cu un om al străzii care se juca un joc video montat la vitrina unui magazin Toys-r-Us din oraș. Era cel puțin suprarealist.

Ședința foto perfectă (loc, modele, haine etc.)

Asta e o întrebare grea. Cred că viața e plină de frumusețe întâmplătoare, mai ales în fotografie. Nu știu cum ar arăta acea ședință. Probabil că aș avea haine de la Gareth Pugh, Rick Owens, Alexander McQueen. Poate n-am avea deloc haine și ar fi complet nud. Modelul potrivit, locul potrivit, momentul potrivit. Nu voi ști până nu se întâmplă.

Revista noastră se numește SUB25. Ce crezi că e cel mai fermecător la vârsta asta, mai ales când e fotografiată?

Cred că e o inocență a trăirii. Când ai sub 25 de ani, nu realizezi cât de multe îți rezervă viața după această vârstă. Trăiești clipa. Lumea e mică. Trăiești cu un abandon nebun. Nu te gândești că vei ajunge la 30 de ani, pentru că vârsta aia pare la o viață depărtare în mintea unui om sub 25. Crezi că ai trăit până la 25, nu realizezi că viața abia începe.

Random Beautiful Things