Tiraspol sau proiectul foto care nu s-a făcut

„Hervé Bossy are 23 de ani, studiază științe politice și este fotograf amator.
E prea scurt?
lucrează exclusiv cu film alb negru, totul analog.“

Asta mi-a scris Hervé pe messenger când l-am rugat să scrie un scurt text cu date biografice pentru interviu. Ne-am cunoscut la TIFF, în Cinema Victoria, când încă mă întrebam cui să îi iau un interviu. Mai târziu am aflat povestea lui, cum face un semestru la Cluj prin Erasmus, ce planuri are când se va întoarce în Franța și cum el și câțiva prieteni au fost reținuți în Tiraspol, Transnistria în timpul unui proiect la care nu știe dacă se va mai întoarce.

Povestește-mi puțin despre contextul excursiei voastre în Transnistria.

Am un prieten în Paris care e jurnalist, abia a terminat. A venit să mă viziteze și plănuiam să facem ceva împreună, să găsim un subiect și să colaborăm. Pe atunci alți doi prieteni care erau și ei în Erasmus, unul din Germania și altul din Italia, voiau să meargă în Transnistria așa că am decis să mergem cu ei în speranța că vom găsi ceva.

Ce știai despre Transnistria înainte să o vizitezi?

Citisem niște articole și văzusem câteva documentare. Minimul.

Ați găsit informații utile în presă? Cum și cât e Transnistria prezentată în media?

Poți găsi niște surse de informare fără probleme. BBC a făcut o serie de documentare despre țări fantomă și există unul despre Transnistria, însă e din 2007. Mai există ziare care au scris despre Transnistria și bloguri făcute de oameni care călătoresc. Am căutat în special detaliile administrative despre cum să intrăm, dar aveam doar background-ul politic al țării și cam atât.

Și cum ați intrat?

Am luat trenul până la Iași și apoi două autobuze, Iași-Chișinău și Chișinău-Tiraspol. Am vrut vedem cât mai multe așa că nu ne-am grăbit, am vrut să apucăm să vizităm și Moldova.

Nu ați avut probleme cu viza?

Nu, am mers la vamă și ne-au dat vize de zece ore. Planul inițial era să stăm mai mult și să cerem o prelungire la biroul de imigrație, dar am întâmpinat niște probleme și am renunțat.

Ce fel de probleme?

Păi, am fost arestați în Tiraspol. La început orașul părea interesant. Duminică vizitaserăm Chișinăul, un oraș care nu ne-a plăcut deloc și în care ne-a mai prins și ploaia. În Tiraspol am ajuns luni dimineața, era soare, oamenii păreau drăguți și străzile erau animate. La un moment dat ne plimbam pe stradă și am văzut un semn mare pe care scria „fără fotografii”, așa că am făcut o mișcare inteligentă și i-am făcut o poză. Verificasem înainte și nu era nimeni în zonă, dar la 30 de secunde după ce am făcut poza a apărut un grup de miliari de nicăieri și au început să țipe la noi în rusă. Ne dădeam seama că vor să mergem cu ei undeva, așa că unul dintre prietenii din Erasmus care știa rusă i-a întrebat dacă e vreo problemă. Unul dintre militari a spus că nu, e doar o formalitate. Eram super îngrijorați în momentul ăla și am fost duși într-o clădire la 15 metri distanță și când am intrat erau o groază de militari care se holbau la noi. Ne-au spus să ne lăsăm rucsacii într-o cameră, ceea ce am și făcut, și ne-au dus într-o altă cameră, un fel de cameră de interogatoriu care era complet verde. Ne-am așezat pe scaune și un tip în uniformă a intrat în cameră, a închis ușa și nu a spus nimic în primele minute. Tipul din Italia a întrebat dacă este vreo problemă și tipul a țipat „da!”. Aveam aparatul analog în rucsac, prietenul italian avea camera digitală în rucsacul lui și tipul din Franța o ascundea pe a lui sub haină. După cinci minute doi tipi la costum au intrat și au început să țipe la noi în rusă și, din nou, nu am înșeles decât părți pe care tipul din Italia apuca să le traducă. Au scos filmul din aparatul meu, ne-au luat telefoanele ca să vadă dacă am făcut poze cu ele și au șters pozele din camera digitală. Francezul a ținut camera lui ascunsă tot timpul ăsta. Ne-au luat pașapoartele și au ieșit, deci eram din nou lăsați să așteptăm. Începuserăm deja să ne destindem și să facem glume legat de ce se întâmplă, chiar dacă unul dintre noi era foarte speriat.

De ce nu erați toți speriați?

Era totul okay, nu mă panichez în momente de genul. Și nu se mai putea întâmpla nimic rău, au luat filmul, au șters pozele și, până la urmă, doar ne-am jucat de-a turiștii. La un moment dat a intrat un tip masiv, chel, trecut de 50 și a început să țipe în rusă. Am încercat să îi explicăm că vorbim română dar nimeni de acolo nu știa limba. Tipul masiv nu a mai spus nimic după ceva timp și ceilalți ne puneau foarte multe întrebări. De unde suntem, unde locuim, cum ne-am cunoscut. Nu făcea legătura pentru că unul dintre noi era german, unul italian, unul francez. A spus că poate suntem spioni.

Au crezut că sunteți spioni?

Da, dar nu păreau serioși. Deja nici nu mai eram atenți, cred că ei doar se distrau pe seama noastră. Tipul chel vorbea în șoaptă cu ceilalți și un tip care vorbea română a venit. Cred că era din Moldova, dar locuia în Transnistria. Era și el la costum, un costum foarte frumos. Am început să îi explicăm că suntem turiști și părea că au început să înțeleagă în sfârșit. El era simpatic, a încercat să îi potolească pe ruși și după un timp nimeni nu a mai spus nimic. Tipul chel ne-a întrebat dacă suntem căsătoriți și avem familie iar noi i-am spus că nu, așa că a început să ne spună în rusă că ar trebui să futem fete, să futem fete ieftine. Am zis okay și am zâmbit nervos, era puțin penibil și amuzant. S-au întors în zece minute cu pașapoartele noastre și m-au întrebat dacă sunt okay cu faptul că mi-au luat filmul. Nu mai prea aveam ce să spun, deci am zis că da. Așa că l-au păstrat, ne-au dat bagajele înapoi și ne-au lăsat să plecăm. Tipul în costum ne-a condus, a dat noroc cu noi și ne-a urat ședere plăcută în Tiraspol.

Cât ați mai stat după?

Toată chestia asta a durat puțin mai mult de o oră. Ne-am dus să mâncăm la un restaurant și eram destul de fericiți că suntem liberi din nou. Am băut o bere sau două și am ieșit din nou să facem poze.

Deci ați mai făcut poze?

Da, dar nu în zone interzise.

Ați mai prelungit viza?

Nu, nu mai merita să o facem. Dar când am mers la gară ne-am întâlnit cu tipul ăsta trecut de 50, Victor. Era încântat să vadă străini și vorbea engleză foarte bine. Ne-a întrebat dacă ne-a plăcut în Tiraspol și i-am spus că am stat prea puțin ca să ne formăm o părere. A spus că s-a săturat de dictatura asta nenorocită, că vrea să scape din țara aia, că a fost arestat și bătut de multe ori. Și părea foarte paranoic; avea o plasă și din cinci în cinci minute se uita în spate să vadă dacă cineva ne urmărește, dar presupun că paranoia lui se explică. Am păstrat legătura cu el și am vrea să facem ceva în Tiraspol din nou.
_

Mai mult din ce face Hervé găsiți pe Instagram și pe site-ul lui.