Cineclub FILM MENU: „Intimní osvětlení” („Lumină intimă", 1965), regie Ivan Passer

Redacția | 09 Mai 2013

Sala de Cinema UNATC, joi, 9 mai, ora 19. Intrarea liberă.

Despre film, cu Andrei Luca:

De ce merită văzut filmul ăsta?


Pentru că drumul scenariului acestui film de pe birou până în sălile de cinema este o poveste exemplară despre ce înseamnă să fii un regizor bun. La rugămintea unui prieten scenarist care nu mai avea decât o şansă să-şi vadă scenariul intrat în producţie, Ivan Passer a acceptat să regizeze Intimní osvětlení înainte de a citi povestea. Când în sfârşit a citit-o, a observat de ce atâţia regizori înaintea lui au refuzat propunerea. În ciuda acestei premise descurajante, filmul (cu schimbări la nivelul scenariului) a fost un succes, având chiar un fan care l-a văzut de şaizeci de ori (conform unui interviu cu Ivan Passer).

Pentru că, aşa cum zice şi regizorul, Intimní osvětlení este ca o vizită pe care le-o faci prietenilor: ştii ce vor spune, ştii ce vor face, dar asta nu-ţi răpeşte plăcerea de a sta cu ei. Dimpotrivă, fix ăsta e motivul care te face să-i placi aşa de mult.

Ce film ar trebui văzut înainte și ce film după?

Înainte: The Firemen`s Ball (r. Milos Forman, 1967)
După: Cutter`s Way (r. Ivan Passer, 1981)

Ce trebuie știut despre regizor?

Este o figură emblematică pentru Noul Val Ceh. Împreună cu Milos Forman a formulat câteva din principiile estetice care au revitalizat cinematografia cehă a anilor `60. A fost alături de Forman finalist într-un concurs organizat în curtea şcolii. Au reuşit amândoi să ţină şapca la perete cu fruntea preţ de câteva ore. A emigrat după 1968 în SUA, unde a realizat filme precum Born to win (1971), Silver Bears (1978) sau Cutter`s Way (1981). 

Pin It email