Dă-ţi mai departe pasiunile cu programul Ajungem Mari

Redacția | 01 Sep 2015

Voluntariat și educație prin joc la centrele de plasament din țară. Înscrieri până pe 20 septembrie.

Toamna asta, centre de plasament din 15 județe plus București vor beneficia de programul de educație Ajungem Mari al Asociației Lidenfeld. Modulul de toamnă corespunde semestrului I al anului şcolar (septembrie 2015 – ianuarie 2016) și, pentru a-l duce la capăt, e nevoie de voluntari în Bucureşti, Buzău, Cluj, Iaşi, Timiş (unde deja implementează proiectul) şi Alba, Arad, Bihor, Brăila, Braşov, Constanța, Dolj, Neamț, Prahova, Suceava și Vâlcea (unde îşi extinde activitatea).

Copiii şi tinerii instituţionalizaţi au mare nevoie de încurajare, de îndrumare şi de modele care să îi ghideze. Voluntarii Ajungem Mari îi vizitează săptămânal timp de două ore și le transmit, prin joc şi metode interactive, cunoştinţe care-i ajută să descopere la ce sunt buni, ce le place şi ce ar vrea să facă mai departe.

Prin proiectul „Dă-ţi pasiunea mai departe”, voluntarii merg în echipe de câte doi şi le predau copiilor lucruri de care sunt pasionați, de la matematică, română şi engleză, la dans, teatru, arte plastice, fotografie sau educaţie pentru sănătate. Totodată, voluntarii se pot înscrie şi pentru proiectul „Explorator pentru o zi”, prin care îi însoţesc pe copii la ieşiri din centru şi le dezvăluie lumea, nimeni altcineva neavând timp să le explice şi să îi ajute să tragă concluzii.

Ca să devii voluntar:

Trebuie să ai cel puțin 15 ani. Voluntarii nu au nevoie de experienţă de predare. Ei participă la traininguri înainte de începerea activităţii şi beneficiază de consiliere şi sesiuni de training şi pe parcurs. Activităţile au loc în timpul săptămânii sau în weekend şi în repartizarea pe grupe se ţine cont de materie, programul voluntarilor şi cât de uşor pot ajunge la centre.

Trimite până pe 20 septembrie un e-mail cu CV-ul şi o scurtă scrisoare de intenţie la adresa office@ajungemmari.ro. 

Detalii pe site-ul Ajungem Mari
Pin It email