Obiectiv: despică fotografia-n patru

Redacția | 09 Apr 2014

Dacă ai între 18 şi 26, şi gânduri să fii fotograf profesionist, înscrie-te până pe 23 aprilie.

Organizaţia studenţească Voluntari pentru Idei şi Proiecte (VIP) a dat start înscrierilor la a doua ediţie a proiectului Obiectiv, o şcoală de fotografie ce pune accentul pe latura pragmatică a domeniului şi pe încurajarea fotografilor tineri să investească în pasiunea lor pentru a deveni profesionişti.

20 de participanţi, studenţi şi masteranzi cu vârste cuprinse între 18 şi 26 de ani și cu un nivel mediu de cunoştinţe în domeniul fotografic, se vor întâlni cu 16 invitaţi care activează în diferite ramuri ale fotografiei. Câţiva dintre invitaţi: Alexandra Sandu, Adi Bulboacă, Alex Gâlmeanu, Vlad Eftenie, Bogdan Theodor Olteanu, Cătălin Georgescu, George „Poqe” Popescu, Ioana Cîrlig. Obiectiv se va desfăşura între 28 aprilie şi 7 mai, în sala expoziţională a magazinului F64 din Bucureşti.

Pe lângă trainingurile clasice, vor fi abordate și teme precum: promovarea, construirea unui brand personal, creativitate în domeniu sau documentarea pentru articole de presă. Participanţii vor lua parte şi la un workshop de realizare de portrete.

Cele mai bune fotografii realizate în timpul proiectului vor fi expuse la Acuarela.

Detalii şi înscriere, pe site-ul VIP.
Pin It email