Ce păstrăm din 2017: Cărţi

Sub 25 de cărți de anul ăsta pe care să le citești sau să le oferi cadou.

Ce-am pierdut în foc, Mariana Enriquez
Editura Art, traducere de Marin Mălaicu-Hondrari

Argentiniana Mariana Enriquez m-a cucerit de când i-am citit o primă povestire publicată în avanpremieră în revista Iocan. Prozele din volumul ei de debut, Ce-am pierdut în foc, înfăţişează o lume adesea periculoasă, unde oamenii cred în superstiţii, ridică altare unor zeităţi păgâne şi unde se petrec lucruri stranii, macabre: un copil este decapitat, un grup de adolescente visează să devină vrăjitoare, alţi copii devin monştri sau dispar în case bântuite. Lumea reală – conturată cu acurateţe, în care poliţia e coruptă şi de multe ori în cârdăşie cu hoţii, iar la periferiile argentiniene sărace încă se mai simte umbra fostei dictaturi – se amestecă, astfel, cu magia şi fantasticul. Dar nu doar atât: în mijlocul terorii şi al fantasmelor, povestirile sunt pline de erotism – majoritatea personajelor sunt femei singure, apar şi travestiţi –, se fumează iarbă şi se ia cocaină sau LSD, se ascultă Pink Floyd şi Led Zeppelin. Imaginile sunt vii, iar amestecul de religie, sexualitate & supranatural nu poate decât să fascineze. Dacă v-a plăcut Stephen King, sau dac-aţi urmărit Stranger Things, atunci e musai să citiţi şi Ce-am pierdut în foc. - Cristina Ștefan, Dilema Veche 

Simpatizantul, Viet Thanh Nguyen 
Editura Art, traducere de Tatiana Dragomir 

Rareori cărțile importante sunt și bune de citit. Simpatizantul este o carte rară. Care te poartă din Vietnam în America și înapoi, într-un tur cultural și istoric all-inclusive, fără clișee sau menajamente, cu o mare densitate de adevăruri grele pe centimetru pătrat tipărit. Conține, printre multe altele, răspunsuri importante despre dezastrul aventurii coloniale din Asia de Sud-Est, revoluțiile nemiloase și limitele integrării emigranților. Începe ca un roman de spionaj și se termină ca un eseu de psihologie. Literatură 100%. Cu premiu Pulitzer atașat și meritat. Și, ca să ne complexăm definitiv, este roman de debut.

Intervenția, Dinu Guțu
Editura Polirom 

Dacă ar ieși bătaie pe titlul de bad-boy al prozei recente de zi cu zi, Dinu ar câștiga detașat. Cu sau fără brigada de ultrași din care se revendică. Intervenția este un debut important, chiar dacă imperfect, care evită grațios rețeta mizerabilismului castrat românesc. Autentică până la os, rămâne autoironică în măduvă și, tocmai de asta, valabilă. La frontiera dintre lumi, între Moldova și România, între scandările galeriile fotbal și dubla-gândire oengistă, personajul-autor supraviețuiește. Iar asta e mare lucru. O carte ecranizabilă, care te ține și se ține în picioare.

Irresistible, Adam Alter 
Penguin Random House

Primul pas către vindecarea unei dependențe este să o accepți. Impecabil documentată și scrisă alert, cartea lui Alter te ajută să pricepi mecanismele perverse care te țin cu ochii lipiți de FB și de Insta. Colecția de povești despre heroina digitală îți dă acces la experimente psihologice și studiouri de game design, cazinouri și clinici de dezintoxicare. Chiar dacă nu conține revelații supreme, nici dezvăluiri în premieră, Irresistible, tradusă de curând și în română (n.r. la Editura Publica), este completă, coerentă și necesară. Pe mine m-a convins să-mi las telefonul la încărcat departe de dormitor și să-mi pun la îndoială cheful de whisky. - Vlad Tăușance 

Manhattan Beach, Jennifer Egan
Little, Brown

Au trecut șapte ani de când Jennifer Egan a dat lumii A Visit From A Goon Squad, o carte cât un univers pe care am devorat-o în câteva ore și apoi am pus-o pe raftul vieții, lângă cărți de Philip Roth, Gary Shteyngart, Jeffrey Eugenides, Junot Diaz, Eleanor Henderson, Chimamanda Ngozi Adichie și alții (e un raft mare). Anul acesta, a dat lumii Manhattan Beach, încă un univers, dominat de gangsteri, bancheri și fete relativ cuminți, de care nu m-am putut despărți. O carte de ficțiune istorică, urmărește povestea Annei Kerrigan, fata unei familii irlandeze din New York ajunsă scafandru în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Alte personaje importante în raport cu Anna și universul sunt tatăl ei dispărut și gangsterul lovit de conștiință pentru care lucrează el. Este o poveste despre război și apă care devine o poveste despre cum să părăsești New York-ul. Despre cum este mai ușor să lăsăm trecutul în urmă dacă ne grăbim spre viitor.

Killers of the Flower Moon - Oil, Money, Murder and the Birth of the FBI, David Grann
Simon Schuster

Suntem puțin după 1900 și membrii unei familii de indieni Osage din Oklahoma mor pe capete. Unii sunt otrăviți, alții împușcați, unii mor în explozii. În jurul lor, alte familii se confruntă cu crime similare. Poliția pare depășită de evenimente. Tribul Osage fusese forțat să se mute în Oklahoma din Kansas, pe un teritoriu arid pe care nu îl dorea nimeni. Ce nu se știa la momentul respectiv este ca sub pământul arid se aflau rezerve enorme de petrol. Acum, grație contractului de relocare, numai tribul Osage avea drepturi de exploatare. La începutul anilor 1900, indienii Osage erau cei mai bogați oameni din lume. Evident, erau și cei mai predispuși la accidente mortale. David Grann a scris o carte de non-ficțiune documentată masiv despre o cultură a crimei, natura umană și lumea in care trăim.

Protest, Documentaria

O trecere în revistă a mișcărilor de stradă din România ultimilor zece ani, de la mitinguri sindicale la proteste împotriva austerității, de la forme de rezistență spontane împotriva exploatării de la Roșia Montană și a explorării gazelor de șist la Pungești la protestele masive anti-corupție de anul acesta. Documentaria.ro, o comunitate de fotojurnalisti români, ne aduce o carte esențială pentru lumea în care trăim acum. - Luiza Ilie, Thomson Reuters 

Wonderland. Cum a creat jocul lumea modernă
, Steven Johnson
Editura Publica, traducere de Dan Crăciun

Îmi doream de multă vreme ca cineva să aibă curajul și erudiția să calce pe urmele lui Huizinga cu Homo Ludens și să aducă o perspectivă nouă asupra jocului. Wonderland-ul lui Steven Johnson este o istorie a inovației tehnologice din perspectiva distracțiilor, scamatoriilor sau jucăriilor care au influențat oamenii potriviți la momentul potrivit, care au lansat mode sau piețe ce mai târziu au transformat societatea în feluri nedocumentate până acum. Mai mult decât un eseu de istorie a ideilor și filiațiilor, Johnson își scrie cartea ca pe un exercițiu de speculație cu accente dadaiste. Asocierile pe care le face par uneori de necrezut dacă n-ar fi documentate. De lacartea dispozitivelor ingenioase a lui Banu Masa la dispozitivele automate din zilele noastre, de la comerțul cu mirodenii până la satul global sau de la parcul de distracții al lui Walt Disney până la Imax-urile de azi, toate micile istorii din Wonderland au la bază „efectul colibri” - o inovație dintr-un domeniu declanșează transformări în domenii aparent fără legătură.

Wild Cards [vol.1], George R.R. Martin
Editura Nemira, traducere de Laura Bocancios, Silviu Genescu

Antologii de povești scrise în anii 1986-1987, Wild Cards cuprind un univers întunecat și fascinant, care se mărește constant de 20 de ani, fără să ajungă încă la notorietatea clasicelor universuri de benzi desenate din Marvel și DC. Premisa universului Wild Cards este istoria alternativă - în 1946, deasupra New York-ului se eliberează un virus de pe altă planetă care rescrie ADN-ul uman: pe 90% dintre cei afectați îi ucide, iar celorlalți le provoacă mutații. Așii capătă puteri de super-eroi, iar Jokerii sunt nefericiții mutilați. Imensa varietate de personaje se desfășoară pe un fundal de istorie și politică extrem de brutale, căci mutațiile sunt și la nivel social: ghetoizarea Jokerilor, mișcări de stradă pentru drepturi egale ale mutanților, agenții secrete care folosesc Așii pentru a-și consolida supremația, epoca Vietnam - o oglindă distorsionată și verosimilă a istoriei adevărate. - Alexandra Florescu, Editura Nemira 

Un bărbat pe nume Ove, Fredrik Backman 
Editura Art, traducere din suedeză de Andreea Caleman

Electric Castle. Intru într-o librărie din Cluj, recunosc pe copertă norii în care am și eu capul și o cumpăr. Un bărbat pe nume Ove a lui Fredrik Backman e o carte care te nimerește fix în inimă, fără să fie o capodoperă literară. Din contră, e ușor de citit, poate chiar prea ușor de citit. Povestea urmărește viața unui moșuleț supărăcios care gonește copiii gălăgioși. Îl știm toți, e vecinul acela din bloc de care te tot ferești, fără să te întrebi de ce a ajuns atât de capsat pe viață. Un bărbat pe nume Ove oferă un răspuns emoționant, pe care-l bănuiești încă de la început. Și, deși presupui ce se va întâmpla, confirmarea e reconfortantă. E o poveste despre înverșunarea de a iubi, despre aparență versus esență, despre răbdarea de a descoperi oameni și despre cum vindeci rănile alea care nu se văd cu ochiul liber. M-a prins simplitatea cărții, lipsa ei de pretenții și m-a purtat pe sus până la final iubirea dintre alb-negru și culoare. Dacă stau să mă gândesc, pare scrisă de un copil: pe lume încă nu s-a pus praful și oamenii strălucesc ca luminițele de la capătul tunelului.

Da, e perfectă de sărbători. Luați de citiți. 

Sapiens, Yuval Noah Harari
Editura Polirom, traducere de Adrian Șerban 

Sapiens de Yuval Noah Harari a ajuns în viața mea purtată de valuri hipsterești, mai exact fotografii de pe Instagram cu top views. Am luat-o din redeschisul Anthony Frost (n.r. Cărturești & friends, pe Edgar Quinet 9) și am început s-o citesc fără să vreau. Am deschis-o într-o duminică seară, ca să văd ce și cum: fast forward patru ore mai târziu, eu tot pe canapea, citind. Sapiens dă zoom out umanității și explică de ce, dintre toți, astăzi suntem la cârma lanțului trofic. Spoiler: pentru că ne-am creat mituri suficient de puternice încât să fim capabili să colaborăm în numere mari, ceea ce alte specii nu prea au reușit. Cartea discută cele trei mari revoluții - cea culturală, cea agrară, cea industrială - și te face să te simți mic pentru că te pune în perspectivă. Ce a făcut Sapiens a fost să ia fragmente din ce știam și să le unească. Mi-a reamintit că toată realitatea noastră de acum e ceva ce am creat singuri și m-a făcut să-mi dau seama că avem nevoie de ceva și mai puternic în care să credem ca să ne oprim din a distruge tot în calea noastră, treabă la care ne pricepem de minune.

Sapiens nu e nici critică, nici apologie. Sapiens e ceva mai dureros de-atât: o oglindă. Și-n ea se vede clar că egoismul ne-a făcut de multe ori să evoluăm, că uneori a fost loc de mai bine când părea imposibil și că ceea ce ne unește e o poveste imensă, colectivă, pe care a venit momentul să ne-o asumăm. - Laura Ionescu (Luluts) 

Sapiens: Scurtă istorie a omenirii – probabil una dintre cele mai discutate cărți ale ultimilor doi ani, e de departe cartea mea preferată de anul ăsta. Nu am citit-o în traducerea lui Adrian Vlad, dar nici în original (a apărut în ebraică în 2011), însă nu contează prea tare, pentru că, deși stilul e impecabil, informațiile sunt cele care te dau pe spate. Hahari reușește în aprox. 600 de pagini să explice pe înțelesul tuturor care-i treaba cu omul, cum apărut pe Pământ, cum s-a dezvoltat, cum a evoluat, de ce a ajuns să fie singurul din specia lui care a supraviețuit vieții. O lecție de istorie, economie, biologie și sociologie extrem de necesară. - Cătălina Miciu 

Jurnal de sex și Poemul invectivă, Geo Bogza
Editura Vinea

Prima recomandare e legată nu de o carte, ci de două, care inițial n-au apărut în 2017, ci prin anii ‘30. E vorba de primele volume de poezie ale lui Geo Bogza: Jurnal de sex (1929) și Poemul invectivă (1933), pe care Editura Vinea le-a republicat recent în două volume cartonate ce merită să se afle în biblioteca oricărui iubitor de poezie românească dură. Ambele sunt rarități pe care nu le găsești nici prin biblioteci — au fost publicate în foarte puține exemplare, cenzurate, interzise, autorul a făcut și pușcărie pentru ultraj. Mai dai de câte un poem sau două pe internet, cu toate că e evident că Bogza scria încă de pe atunci cu mai multă forță și actualitate decât se scrie chiar și azi. De altfel, la 19 ani, Geo Bogza își nota într-un jurnal: „Din fașe am fost nemulțumit / și mi-am propus / să zgârii violent viața”, pentru ca pe altă pagină să scrie: „Azi simt în mine toată forța borșului național”. Borș național de a cărui acrime tot nu scăpăm.

În jurul Marii Uniri de la 1918, Lucian Boia
Editura Humanitas

Cum presimt că 2018 o să ne înece încă de pe la început cu festivisme deșănțate, cu manifestări patriotice care o să ne aducă înapoi cârnații pe tractul digestiv și cu naționalisme violente împotriva unor minorități care abia mai reprezintă câteva procente din borșul omogen românesc, nu strică nimănui să aibă pe noptieră cel mai recent eseu istoric al lui Lucian Boia, În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități. E o revizitare la rece a procesului incredibil prin care România a ajuns, în același an, de la dezastru la extaz, de la dispariția cvasi-totală de pe harta Europei la un teritoriu independent imens pentru un popor dominat timp de milenii de imperii peste imperii. Are hărți colorate frumos, multe cifre și o viziune istorică racordată la standardele de azi. Adică nu se lasă pradă prea dulcii capcane a mitologizărilor facile. Un mic vaccin necesar.

Parcul Uranus. Viziune, Dimitrie Grigorescu, Kirsty Bardenoch, Horia Spirescu. Andrei Ducu-Predeschi. Teodor Frățilă

Nu știu cât de ușor va fi de găsit această carte pentru cei care vor s-o răsfoiască, fiindcă nu e apărută la o editură propriu-zisă, ci e volumul care însoțește o inițiativă legislativă a USR. În ce constă ea? În dărâmarea zidului din jurul Palatului Parlamentului și transformarea spațiului verde din jurul său într-un nou parc al Bucureștilor, un spațiu public real care să reapropie „Poporul” de „Casa” promisă și cetățenii de reprezentanții săi. Nu-i o idee nouă, s-au mai aplaudat în Parlament diverse propuneri pe aceeași temă, dar aplauzele s-au stins și zidurile au rămas. Cărțulia se cheamă Parcul Uranus. Viziune și îi are ca autori pe Dimitrie Grigorescu, Kirsty Badenoch, Horia Spirescu, Andrei Ducu-Predescu și Teodor Frățilă. Atenție: arhitecții nu prea se pricep la corectură sau la folosirea diacriticilor, dar au simulări frumoase! - Cristian Neagoe

The Ministry of Utmost Happiness
, Arundhati Roy
Hamish Hamilton

Încep prin a avertiza pe toată lumea că noul roman al activistei Arundhati Roy este o carte grea, pentru masochiști (cititori înrăiți / pasionați?). Vorbește despre lucruri nasoale, cumplite, și multă politică încărcată, desfășurată între diversele minorități din spațiul India – Pakistan – Cașmir. Pe lângă subiectul deja heavy, se toarnă o găleată de referințe obscure de acolo (jos cu eurocentrismul, zic) și încă o găleată de personaje secundare și terțiare care vor apărea doar episodic, mai ceva ca la Garcia Marquez.

De ce s-o citești?

• Pentru că dincolo de toate astea, cartea e magnifică. Și scriitoarea la fel. A devenit cunoscută acum fix 20 de ani cu romanul anterior, The God of Small Things, cu care a încălcat tabu-ul relațiilor între caste diferite.
• Pentru că a plouat peste ea cu premii și huiduieli din toate părțile. Un nene din juriul Man Booker Prize, care de altfel o premia, i-a numit tonul narativ „copilăresc”.
• Pentru că fix tonul acesta, regăsit și în noul roman, o face și mai mișto. Orori relatate prin prisma unei curiozități invincibile, și a unei lipse de blazare cum nu prea se mai văd. Ce poate fi mai cool? - Miriam Cihodariu

Anul gândirii magice, Joan Didion
Editura Pandora M, traducere de Virginia Costeschi

În decembrie 2003, fiica lui Joan Didion, Quintana Roo, este internată în spital în stare gravă. Într-o seară, tatăl ei, scriitorul John Dunne, cade din picioare în sufragerie, și moare. Rămâne doar Joan Didion, și în acea noapte începe pentru ea anul gândirii magice. Este anul de doliu relatat cu toată sinceritatea de un om cu o minte extrem de lucidă și precisă, fără să se victimizeze și fără să cerșească vreun moment emoția cititorului. Un doliu pentru soțul ei de-o viață, strecurat într-un cotidian care stă sub semnul nevoilor unei fiice internate în spital. Anul gândirii magice a fost publicat la noi la începutul lui 2017 și are o copertă cu o textură somptuoasă, în contrast cu durerea aspră, surdă, fără apel, pe care o evocă Didion, și căreia îi supraviețuiește. Despre ce s-a întâmplat și după anul gândirii magice, poți afla mai multe direct de la Didion, din documentarul The Center Will Not Hold, regizat de nepotul ei, Griffin Dunne, și disponibil pe Netflix.

Juniper, Kelley Benham French, Thomas French
Editura Publica, traducere de Iulia Bertea

În martie 2011, jurnalista Kelley Benham pare că urmează să-și piardă sarcina. Fătul are 23 de săptămâni abia, adică îi lipsesc minimum două ca să fie considerat viabil. Și totuși, Juniper trăiește. Kelley Benham a venit la Power of Storytelling în 2014, când a vorbit despre never let go, seria de articole despre experiența ei de mamă a unui copil prematur, care i-a adus o nominalizare la Pulitzer. Împreună cu soțul ei, Thomas French, și el autor de Pulitzer, invitat la PoS anul acesta, au scris Juniper, memoir la patru mâini care documentează călătoria care începe la cele 23 de săptămâni foarte incerte de viață ale fetei lor. Nu este doar povestea unor părinți care își doresc un copil atât de tare încât insistă să fie urmate toate procedurile medicale pentru a-l ține în viață, la limita științei. Sau cea a unui copil adus pe lume de un staff întreg al unui spital, care a luat decizii foarte riscante medical pentru a mai prelungi cu câte o zi existența unei vieți care nu putea fi încă numită așa. Este la fel de mult o poveste despre dragoste cum este una despre etică și biologie, și despre de la ce punct încolo viața este viață și până unde poate interveni omul pentru a-i schimba cursul. - Karin Budrugeac

Lorem ipsum, Eugen C. Andrei
Editura Paralela 45

Am dat peste cartea lui C. în Cărtureşti, la raionul de poezie. Uneori, vin aici şi iau un teanc generos din cărţuliile astea şi apoi încep să le răsfoiesc pe rând, să văd în care mă pot pierde şi regăsi. Sincer, dintr-un teanc de vreo 20 de cărţi, e singura pe care am hotărât să o cumpăr şi să o citesc până la capăt.

Despre autor: e născut in 1991 şi studiază filosofia la Paris. Se vede.

Despre carte: poezie. N-aş încadra-o într-un stil. Foloseşte versul alb în majoritatea paginilor, dacă te ajută cu ceva. Titlul e interesant şi onest, plus că m-a făcut să îi caut adevărata semnificaţie şi, indiferent de intenţia lui, îmi place să îl asociez cu cea originală, dar e doar o alegere subiectivă.

Cartea asta de poezii e foarte nechinuită şi asta mi-a plăcut cel mai mult. E genul de poezie pe care o citeşti fără să ai o angoasă nedorită şi de neînţeles, dar în acelaşi timp e destul de ruptă de realitatea imediată, iar asta iţi lasă un buzz placut. Dacă C. ar fi fost un pictor, cu siguranţă ar fi fost unul suprarealist. Altfel, am simţit că citesc un jurnal de întâmplări de zi şi de vise de noapte, în care uneori e singur, alteori cu o fată, alteori cu cine se nimereşte. Pe alocuri, parcă citeşti un vis dintr-un somn scurt, de prânz, din care eşti trezit brusc de o voce din fundal şi adus în realitate, alteori, taman invers. Trăieşti realitatea şi te refugiezi de ea printr-un somn scurt, de prânz. Jocurile de cuvinte sunt la ordinea paginii şi cartea vibrează în mare parte datorită lor.

Iţi recomand să îl citeşti dacă iţi place genul de poezie interpretabilă şi nu vrei totul mură-n gură, dar ai totuşi ceva palpabil pe care să construieşti. E o poezie care se vizualizează şi apoi, la alegere, se simte. Îţi las aici una dintre ele.

bunică-mea şi cu mine bem vişinată
şi ceai de argint şi de ştevie
şi ceaşca mea e din pânză
şi lată
şi bunică-mea dă să-mi ghicească în ceaşcă
şi îmi zice
văd

distorsionat un cerb cu coarnele din pânză
cu două şiruri de dinţi ca două borduri de trotuar
spatele cerbului acoperit cu muşchi de copac şi
cu oase de părinţi
picioarele din lemn masiv
ca un birou de avocat
ochii teşiţi şi ca două jumataţi de lămâie
glasul alambicat
vorbeşte despre nu ştiu ce şi despre o piesă de teatru
acum încearcă să îmi vândă bilete la suprapreţ la piesă
mai dă-l dracu de mârlan că nu se merită
parcă am început să mă îmbăt mi se pare 
- Mara Ciubotaru, Mecanism 

Hărți, John Freeman
Editura Black Button Books, traducere de Elena Marcu și Anca Dumitrescu 

Volumul de debut în poezie al lui John Freeman, tăticul noii proze din State și Europa. A apărut toamna asta în SUA și imediat în traducere locală (Elena Marcu și Anca Dumitrescu). Freeman transpune în versuri nerimate mici povești despre oameni și locurile care îi amintesc de aceștia, creând harta unei vieți din care figura mamei a dispărut mult prea devreme. Deloc patetic, deloc excesiv în poetism, Hărți e-un debut grozav pentru Freeman și-un început bun pentru cei care vor să vadă ce atâta poezie în lume.

Dăruia cu atâta ușurință
nu știam că așteptarea
ne învață să
dăruim la rândul nostru
când ai deschis o ușă
ea a intrat prima, pentru
că mareea are două sensuri.
- Despre generozitate

Vara în care mama a avut ochi verzi
, Tatiana Țîbuleac
Editura Cartier

Revelația literară oarecum locală în ceea ce mă privește. Tatiana e din Republica Moldova, trăiește la Paris, lucrează în audio-vizual și-a scris primul său roman într-un stil și cu o candoare greu de descris. Un adolescent se apropie de mama sa în ultimele ei luni de trăit, într-o vacanță pe malul oceanului - se nasc o relație mamă-fiu de privit cu invidie și niște imagini demne de orice film european candidat la Cannes. Romanul se citește repede, are o copertă mișto și poate fi recomandare pentru părinți, dacă nu știi cum să te apropii de ei. Bonus

Copilăria lui Kaspar Hauser, Bogdan-Alexandru Stănescu
Editura Polirom

12 povestiri despre copilărie, maturizare, București, iubiri deformate și alcool. Se vede că cine citește enorm, cum e cazul lui BAS (editor de colecție la Polirom, traducător, poet), poate scrie fabulos. O să te îndrăgostești de Bobiță și bărbații ratați din viața lui, de grii ani 90 de după blocuri și or să îți frângă inima toate greșelile pe care un bărbat le poate face în anii săi de maturizare. Probabil cel mai bun volum de proză scurtă ro apărut în ultimii trei ani. Bonus.

Old Farts: Short Stories About Aging from Romania
, Sorina Vazelina
Centrala

Cea mai șmecheră carte ilustrată apărută anul ăsta, deși nu chiar la noi (o găsiți la Cărturești & friends, Edgar Quinet 9). Sorina Vazelina spune povești grafice și-o face atât de diferit cu fiecare spread, că ai impresia că s-a dedublat în zeci de alți ilustratori. S-a folosit de poveștile bunicilor și de ceea ce se petrece pe străzile din orașele ro și-a redat cu umor și duioșie o realitate de la care deseori întoarcem privirea. - Cătălina Miciu 

Acasă, pe drum, Elena Stancu, Cosmin Bumbuț
Editura Humanitas

Jurnalism narativ, fotojurnalism, jurnal de cuplu, reportaj - toate în Acasă, pe drum, cartea Elenei Stancu și a lui Cosmin Bumbuț, care a marcat la noi finalul editorial al lui 2017.

O carte care ne prezintă în cuvinte și-n fotografii lumea căreia îi spunem cu toții „a noastră”, dar pe care mulți dintre noi o văd de fapt prea puțin sau întorc capul în partea cealaltă când trec pe lângă ea. Din spațiul intim al autorulotei care de patru ani este „acasă” pentru Elena și Cosmin, lumea pare să se vadă mai încărcată de sens, mai pe bune. Elena descrie printre poveștile oamenilor pe care ajung să-i cunoască și propria lor relație, cu aceeași simplitate, prin gesturile mici ale unui cotidian încărcat de aceeași sinceritate a comunicării autentice, lipsită de orice teama de firesc, de „a fi văzut așa cum ești”. Și obiectivul lui Cosmin și scrisul Elenei scot în față o dimensiune foarte „pe curat” a celor de lângă noi, dimensiune de care cred că avem mare nevoie pentru a putea curăța multiplele răni de care suferim și social, și intim.

Bonus: O piesă de teatru.

Despre spectacolul regizat de Bogdan Theodor Olteanu, după o piesă de teatru care îi aparține, Cea mai călduroasă zi din an, au scris anul acesta oameni cu siguranță mai pricepuți la teatru decât mine, dar nu despre spectacol vreau să vorbesc. Pe mine, ca editor de carte, m-a impresionat textul. Cred că dialogul este una dintre marile necunoscute ale scriitorilor români contemporani și arareori replicile dintre două personaje, mai ales dacă vin pe fondul unei relații de seducție, pasionale, de cuplu în general, reușesc să fie atât de firești ca în Cea mai călduroasă zi…, și în același timp să emane tensiune și să radiografieze „cadavrele” pe care le cărăm zi de zi în spate și cărora de cele mai multe ori ajunge să le mai atârne câte-o mână, câte-un picior când te aștepți mai puțin și, mai ales, când se așteaptă celălalt mai puțin. Sper că spectacolul se va mai juca și la anul și că autorul va scrie mai mult și nu doar piese de teatru. - Anca Dumitrescu, Black Button Books 

***
Vezi și cărțile din 2011 - 2016 

Pin It email