Teona likes: Vortexul lui Bertil Vorre

Bertil desenează de când a învățat să țină creionul în mână, dar de la 15 ani și-a luat monștrii în serios. Când l-am întrebat de ce sunt toți cutați și ciudați, mi-a zis că nu știe, că așa îi vine. Că niciodată nu a desenat altcumva. Dar de ce monștri?

„Mie-mi place să desenez, pentru că pot să distorsionez realitatea. De-aia desenez creaturi, sau monștri, cum le zici tu – pentru că oamenii sunt plictisitori, pentru că sunt adevărați.”

Îndeletnicirea cu distorsionatul realității a preluat-o de la tatăl lui, care la rândul lui a moștenit-o de la tatăl lui. Și sora lui Bertil are aceeași pasiune, dar și-o exprimă mai puțin macabru – face desene animate pentru copii. Ea i-a și dat ideea să se apuce de făcut art games, lucru pe care Bertil chiar l-a făcut după ce a bălit la Amanitas.

La scurtă vreme după, a lansat pe Newgrounds primul lui joc, The Blocked Tunnel. Personajul principal din joc, Cucumber-boy, pornește într-o aventură în care trebuie să deblocheze un tunel, pentru că vecinul lui senil (un fel de cârtiță stilizată), îl roagă frumos, cu o voce de care nu știi dacă să-ți fie milă sau frică. În călătoria spre Parcul Secret plin de mure, Cucumber-boy, maladiv și năuc, se plimbă printre zeci de butoane și turnuri, iar tu trebuie să ai răbdare, că doar e un point and click game, adică apeși pe tot ce pare că are sens, până nu mai ai inspirație, îl înjuri pe Bertil și deschizi walkthrough-ul (care măcar e la îndemână, integrat în joc).

Al doilea lui joc, Justin's Mind, e despre o creatură (nu-i mai zic monstru, că mă ceartă) cu piele albă, bolnăvicioasă și ochi-nasturi, care scapă dintr-un azil de nebuni. Dar nu știm dacă într-adevăr scapă sau doar halucinează, și de fapt sfinxul cu converși și Eva cea depravată căreia îi fură lenjeria roz sunt doar desene scorojite cu unghia lui roasă până-n carne pe pereții cutiei în care se ascunde de doctori cu seringi pline de poate prea mult ser.

Poveștile din ambele jocuri au fost propria lui creație, la fel și replicile personajelor. De fapt cine altcineva ar fi putut să îi insufle monștrii ba demenți, ba remisivi, cu picioare lungi care se bălăngăne prin păduri și grădini fermecate.

L-am întrebat totuși, de unde până unde atmosfera asta de spital, ce îl inspiră. Premeditam un Lynch, dacă nu unul original, măcar vreun sinonim nordic de pe la ei, sau reminiscențele unor povești de groază auzite într-o excursie dubioasă și cețoasă. Dar nu. Avea de mic un prieten imaginar, un bătrân cu multe, multe riduri, care avea o cană de cafea extrem de fierbinte pe gât. L-a așternut prima dată pe hârtie la 10 ani. Atunci, în sfârșit, putea să pună mâna pe el, și pe cafeaua lui fierbinte.

Alte pasiuni nu are. Dar îi place să editeze videouri și să facă poze cu Nikonul lui (ca toți colegii mei din liceu, haha). Dacă ar putea colabora cu orice artist din lume, ar colabora cu Adolf Lachman, alt ciudat tripat pe monștri. Dar nu pe monștrii difuzi ai lui Bertil, ci pe unii mai robotizați, ruginiți și scârțâiți.
_

Desenul animat preferat de când erai mic? Ești religios? Personaj istoric pe care-l admiri? Câte limbi știi?

Courage the Cowardly Dog. Da, sunt creștin, dar casual, știi ce zic? Hm, nu prea. Daneză, engleză, un pic germană și încerc franceză.

Revista noastră se numește SUB25. Ce crezi că e mișto la vârsta asta?

E multă energie, îți vin tot felu' de idei noi, pe care nu ți le încleștezi deloc, știi ce zic? Ești într-o continuă transformare, și asta e dubios, da' și incredibil.

Ce crezi că pierdem și ce crezi că învățăm, cu cât devenim mai bătrâni?

Când vine vorba de desenat, că pe mine asta mă interesează, mi se pare că adulții își pierd din elan, din încrederea în ce fac. Indiferent că ai în cap numai creaturi dubioase, cum am eu, sau cine știe ce nebunii, trebuie să ai încredere, știi ce zic? Și de învățat, habar n-am, câștigi experiență, și te ajută și asta cumva. Dar e de discutat și cu experiența asta, că poate crezi c-ai luat-o pe unde trebuie și până la urmă te trezești că nu prea e așa.
_

Când l-am întrebat cum își reprezintă el moartea și cum ar ilustra-o într-un joc de-al lui, mi-a zis că printr-o imagine repetitivă cu el întins într-o cameră, pe beznă, moale și transpirat. Iar dacă moartea ar fi un personaj, ar fi un clown înfricoșător. Sau o fată cu ochi-nasturi și părul negru și lins. Sau un melon cu picioare lungi și foarte epilate?

P.S.: Aviz pentru fane/i, are prietenă. O cheamă Sarah.

P.S.2: Insula Fyn e clar de vizitat. Știi povestea aia a lui Andersen cu copilul neascultător îngropat de viu, căruia i se ridicau mâinile din mormânt, pentru că voia afară? Da? Și Bertil.

Vezi mai multe lucrări pe Wrinkled Art
Like Bertil Vorre