13 (treişpe) recomandări de weekend

Ştefania Matache | 14 Aug 2015

Oferta capitalei pentru cei rămași aici peste weekend.

1. De joi se aniversează 10 ani de FânFest, adică 10 ani de activism, muzică bună, mobilizare și responsabilizare civică, la Roșia Montană. Festivalul este organizat integral de voluntari, artiștii și invitații participă pro bono, așa încât să ne bucurăm de un festival gratuit. Detalii despre program și activități pe site. Ce alte festivaluri trebuie să mai bifați sfârșitul ăsta de vară găsiți aici.

2. Colectiv propun un weekend la ei pe terasă, cu muzică de la Fouchat, Giuser, Victor Stancov, pentru vineri și Jurjak, Tzuc și Heion, sâmbătă. Mâncarea o dau cei de la Marin Seafood Grill, iar duminică o asortează cu smoothie-uri la juma de preț.

3. Chitila Film Fest, unde altundeva decât în Chitila, ajunge la a cincea ediție și propune filme cu acces liber, pe toată durata weekendului. Filme documentare, reportaje și scurtmetraje de ficțiune intră în competiție, iar duminică sunt premiate. Detalii pe chitilafilmfest.ro.

4. Dacă ai chef de teatru, recomandăm pentru duminică Cui i-e frică de Virginia Woolf?, de Mariana Cămărașan și Alexandra Penciuc, iar pentru vineri, În parc, de Radu Iacoban, ambele la Godot Cafe-teatru.

5. La Boheme Cafe & Bistro se organizează patru nopți consecutive de filme rusești: Rondul de noapte (2004) și Rondul de zi (2006), ale lui Timur Bekmambetov. Poți să alegi ce noapte ți se potrivește mai bine în planuri, între 13 și 16, dar ai grijă să-ți faci rezervare pe pagina de Facebook a cafenelei. Proiecțiile încep la 21:30 și merg la fix cu orice pe bază de vodka.

6. Vineri Controlul se umple pentru Katzele, DJ, producător, curator muzical al colectivului din Tel Aviv - 84% Creativity - patron al casei de discuri Malka Tuti și un excelent selector muzical. Mutant disco, new-wave, nu-beat, house prietenos și „bangere'' Chicago, Detroit sau Berlin, susținute de Khidja și Dragoș R.

7. În Floreasca se deschide L’Aprozar (Calea Floreasca 114) și e prilej de party. Muzica o pune AltOm, vineri de la 20. De admirat inițiativa de a readuce la viață învechitul concept de legume care nu vin de la supermarket.

8. Vineri de la opt jumate, byron lansează single-ul The Sea, care va face parte din următorul lor album, care apare în toamnă. Pe album sunt 12 piese, fiecare corespunzătoare unei luni din an. The Sea înseamnă iunie, ocazie bună să ne amintim cum am început vara. Biletele se iau în avans și costă 30 de lei.

9. Sâmbătă se face alt ODD Night, cu numărul 8, pe Iacob Felix 72A. Double Sesame & Discombobulatrix (live) și Pali Pali & Amber Amber (cassette-tape DJ set) vin să se joace cu un hidrofon invenție proprie, ca să-ți arate cum sună un bloc de gheață care se topește. 10 lei ca să-i susținem.

10. La Green Hours (Calea Victoriei 120), sâmbătă vine Maria Răducanu în concert, de la 19:30. Biletele costă 35 de lei în avans sau 40 în ziua evenimentului.

11. Duminică, la Deschis Gastrobar (Splaiul Unirii 160), mergem să prindem o impresie despre ce-ar însemna o săptămână de hedonism printre insulele din Marea Egee. E party cu echipajele nicecream.fm și Bleumarin Sailing, care organizează excursia Water Melon Off to Greece, despre care găsești detalii aici. E de mers chiar dacă nu pleci în vacanță cu yachtul, măcar pentru un pahar de rom și ocazia să te dai pirat.

12. La Copacul cu cărți, în Cișmigiu, duminică de la opt jumate cântă Omul cu șobolani, cu intrare liberă. Chilluț, de sfârșit de weekend.

13. Tot de duminică: la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” (Mircea Vulcănescu 125-127), Retromobil aduce o colecție de vehicule istorice militare. Poți să le vezi între 10 și 12.
Pin It email