14 (paişpe) recomandări de weekend

Ştefania Matache | 26 Feb 2016

Ne pregătim de primăvară cu mărțișoare dansante, târguri și expoziții dada.

VINERI
 
1. Fuckup Nights e o serie de evenimente unde se vorbește despre cum, uneori, eșecul deschide căi către succes. Lună de lună, întreprinzători români vor povesti despre proiecte care n-au mers, despre momente de cumpănă și vor explica ce nu a mers bine, ce au învățat și ce ar face diferit. Pe 26 februarie, la Fuckup Night vin Andrei Dunuță (fondator Self Trust Academy), Sorin Axinte (fondator Romanian Business Leaders Foundation), Mihai Cană (consultant la Trend Consult Group) și Andreea Călugărescu (Recruitment Lead la Rinf Temps). Locul: YouthHUB (Str. Ion Neculce 74). Ora de începere: 19:30. Taxă de participare: 3.50 euro. 
 
2. În Londophone (Ion Zalomit 2), de la 19, Zavera cu numărul 4, unde e invitată scriitoarea Doina Jela. Va citi din volumul Villa Margareta, după care se vor continua discuțiile cu publicul. Doina Jela este fondatoarea Asociaţia Ziariștilor Independenți din România și a Asociației Jurnaliștilor Europeni cu sediul la Bruxelles. 
 
3. La Galateca, de la aceeași oră, vernisajul interactiv Dada Brâncuși. O recitire de Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu. După recitirea textelor lui Brâncuși, le vom decupa și le vom realcătui în poezii dadaiste, după soartă și inspirație. Universitarul și criticul de artă Cristian-Robert Velescu și curatorul, editor al revistei Arta, Igor Mocanu vor susține o conferință despre avangarda națională și internațională.
 
4. Dacă ești din Iași sau treci pe-acolo, mergi la seara aniversară a asociației Mai Bine, la Teatrul CUB (Agatha Bârsescu 18), de la 19:00. Cei 7 ani de activitate se sărbătoresc cu un bufet slow food, concert Fine, It’a Pink, muzică pe vinil de la Neica Nimeni și se strâng fonduri pentru construirea unei sere ecologice de legume.
 
5. La J’ai Bistrot e party de absolvire, de la orele 22. Termină școala studenții de la Sound Design de la Artskul și tot ei pun muzică, alături de Tzuc și Radu, Dj-ul lui Macanache.
 
6. Că tot ziceam de Macanache, vine să cânte în Fabrica (11 iunie, nr. 50), cu Chimie și DJ Oldskull. Biletul costă 30 de lei și îl iei de pe Kompostor. 
 
7. La Muzeul Țăranului e prima zi din târgul de Mărțișor care o să țină până la 1 martie. Ai de unde alege din mărțișoare handmade, de la școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni umanitare pentru copii cu dizabilități și sprijin pentru categoriile defavorizate. Intrarea costă 4 lei.
 
8. Mădălina Andronic și Irina Neacșu ne cheamă acasă la ele, pe General Constantin Cristescu 8, să ne arate ce cadouri de început de martie au pregătit. Casa Opt e deschisă între 11:00 și 18:00, iar tot ce se găsește de cumpărat în ea are discount de 10%.
 
SÂMBĂTĂ
 
9. Dacă ai chef de o plimbare de 6 kilometri, la metrou la Tineretului începe de la 15 fix un tur pietonal pe dealurile Bucureștilor. Turul durează 3 ore și se termină la Eroii Revoluției. Dacă îl ratezi sâmbătă, se repetă și duminică, pe aceleași coordonate. Fără înscriere.
 
10. Ultima sâmbătă din luna istoriei LGBT se dansează la Manasia, cu niște divine pop care să ne lascivizeze într-un manifest gay united. Muzica o pun Eugen Rădescu și Sora Treișpe
 
11. La Impact Hub (Halelor 5) ai târg de Mărțișor Dichisar. Cadouri de designer, mărțișoare creative și mâncăruri artizanale. Bonus, tatuaje cu henna, împletituri și masaj.
 
12. The Mono Jacks, una din formațiile românești pe care trebuie să le prinzi măcar o dată live, au concert în Control. Biletul costă 30 de lei. Ușile se deschid la 20:30, iar primii pe scenă vor fi Dor Mărunt. 

13. Sâmbătă și duminică, începând cu ora 20, muzica dictează ritmul filmelor la ShortsUp Musicology, un nou maraton de scurtmetraje, care va avea loc la Sala Radio. Printre highlight-uri se numără și colecția de scurmetraje românești vechi, a căror coloană sonoră va fi interpreată live de o orchestră. Biletele pot fi cumpărate în avans, la prețul de pre-sale (35 lei/ seara, 55 lei/abonament) din rețeaua Eventbook.
 
DUMINICĂ
 
14. Brunch-ul de dumincă e de luat la Hecate (Olari 8), în comunitatea LGBT, pentru ultimul eveniment din luna istoriei LGBT. Adu ceva de acasă și împarte și cu alții, primești la schimb discuții despre Pride și cum o să fie marșul din 2016.
Pin It email