Chimie, rapperul mistic, despre doza de versuri și filosofia de stradă

Dana Berghes | 05 Feb 2013

Și despre noul său material, „De la zei la cimpanzei”.

Chimie e un tip din Constanța. Cântă valuri de lirică amestecată cu rap. Are tatuat pe mână „Cine iubește și lasă / Dumnezeu să-i dea pedeapsă”. Primul lui album, Mambo Siria, n-a reluat mai nimic din temele atât de specifice rap-ului românesc, iar creativitatea lui a continuat să se spargă spumos printre digurile conștiinței. Acum scoate un nou material: De la zei la cimpanzei.

Pe Chimie îl cheamă Mihai Adamescu și are 27 de ani. Un băiat care nu și-ar vinde sufletul pentru bani și care nu face niciodată niciun derapaj de la conduita personală. E foarte atașat de familie - atât de cea din care provine, cât și de cea construită pe parcurs. Crede că misticismul se întâmplă mereu în rap când vine la microfon, fiindcă misticismul e și el artă și asta e la rându-i tot misticism. În lumea lui interioară atârnă portretele celor dragi, tabieturile lui și credința în muzică, iar undeva sub vreun pervaz, Boris, motanul gras la odihnă. Lângă fereastră: un tablou pictat de iubita lui, chipul luminos cu ochi sclipitori, care aplaudă cel mai puternic la fiecare concert.

Albumul nou al lui Chimie este produs de Gâză, unul dintre cei mai respectați pe zona asta la capitolul butoane, cu excepția a doua piese, realizate una de Span și cealaltă de Karie. Pentru unele piese, Chimie a colaborat cu Bean, Afo, Flou Rege, Phunk B, dar cea mai spectaculoasă intersecție de artiști este prezența Loredanei Groza printre invitații de pe album. Ana Maria Alexie, cunoscută după ce a participat la Vocea României și a fost prezentă și la jam-session-ul de la BAHA Jam Affair, a tras voce pentru o piesă, iar Bogdan Simion, cobzarul Loredanei din Banda Agurida, a participat și cu vocea, și cu instrumentul. Până acum, Chimie a lansat un single de pe De la zei la cimpanzei, care are și videoclip: Povești despre noroc și ghinion, o poveste cu necuvântătoare și rime inspirate.

Ce se citește printre rânduri în De la zei la cimpanzei?

Chimie: Un semnal de alarmă. Se citește o nemulțumire. Se ridică întrebările potrivite, spun eu, și până la urmă este o poveste despre lume și despre oameni. Și bineînțeles fiecare citește ce vrea, eu am încercat să aleg un titlu cât mai sugestiv.

Versul tău preferat din ce ai scris până acum:

„Tatăl meu e arborele vieții
Mama e fântâna tinereții
Și am crescut la bloc cu băieții"

...da` să știi că nu am un vers preferat, toate îmi plac!

Când te-ai apucat de cântat, te-ai gândit (sau ți-ai propus) că vei ajunge să dialoghezi cu Loredana în Bună seara, iubite? Pe scenă, sub lumini colorate și în fața tuturor oamenilor, atât de curioși?

Nu mi-am imaginat fix cadrul ăsta, dar speram să pot face muzică frumoasă. M-a întrebat cineva dacă mi-am îndeplinit visul cântând cu Loredana. I-am spus că eu visul mi l-am îndeplinit deja, dar asta nici nu visasem!  A fost o onoare, abia aștept să mai punem de-un spectacol, Loredana e super beton.

Ce planuri de viitor are Chimie?

Muzică, muzică, muzică. Perfecționarea soundului și a conceptelor. Încerc să fac muzică bună și să o fac să ajungă la cât mai mulți oameni. Și vreau să duc hip hop-ul peste tot, ca lumea să poată să vadă și să înțeleagă fațetele și profunzimea lui.

Care e feedbackul familiei tale vizavi de tot ce faci?

Familia mea e grozavă și mă susține. Știi cum e, dacă piesele se așază cum trebuie, toată lumea e liniștită.

Cu ce artiști ai vrea sa colaborezi la capitolul inedit"?

Îmi place Alexandrina, Ada Milea. Cu Agurida fac ceva sotto! Wu Tang Clan! :)
_

De la zei la cimpanzei va apărea prin martie. Chimie este prezent pe 6 februarie la Ziua Roșiei Montane, iar pe 9 februarie îl veți auzi alături de band-ul de live dubstep Shadowbox, la Turbohalle: Street Heroes Cool As Ice.
Pin It email