14 (paişpe) recomandări de weekend

Carina Cozminschi | 10 Noi 2017

Filme franceze și maghiare, teatru independent, documentare și petreceri.

VINERI

[lansare de carte] La Macaz se lansează de la 18:00 un volum care adună opt texte de teatru politic însoțite de o introducere care contextualizează teoretic și istoric apariția textelor și spectacolelor respective. Teatru politic 2009-2017 este coordonat de Mihaela Michailov și David Schwartz, care vor vorbi despre mizele și problemele cu care se confruntă teatrul politic.

[foto] La POINT se deschide la 18:00 o expoziție foto by Documentaria.ro, care reunește proiectele fotografice ale unora dintre cei mai mișto și, de aici, populari fotografi români. Ioana Moldovan, Andrei Pungovschi, Mircea Reștea, Bogdan Dincă, Adrian Câtu și George Popescu ne arată portofoliile lor cu lucrări care au apărut prin cele mai mari publicații internaționale, precum The New York Times, The Guardian, Al Jazeera English, Huffington Post și muulte altele.

[teatru] Tocmai ce a început Festivalul Național de Teatru Independent, unde vei putea vedea spectacole ale companiilor de teatru independent din toată țara. Aruncă un ochi pe program ca să nu ratezi nimic.

[film] Festivalul Filmului Francez prezintă, atât filme franțuzești nou-nouțe, cât și clasice de văzut și revăzut de o sută de ori. Weekend-ul ăsta puteți vedea pe ecran mare Le mépris (r. Jean-Luc Godard) și Playtime (r. Jacques Tati). 

[film] Vinerea asta în săli Réparer les vivants / Reparându-i pe cei vii (r. Katell Quillévéré), un film palpitant despre fragilitatea vieții, care urmărește 3 povești aparent fără legătură.

[documentar] Din 2011, Dragoș Lumpan urmărește transformările care au venit cu proiectul primăriei „Dublare diametrala Nord-Sud”: au fost demolate aproape 100 de case și evacuați aproximativ 1000 de oameni. Odată cu acestea, a fost demolată Piața Matache, au fost demolate monumente istorice și case banale- a dispărut o parte din atmosfera Bucureștiului. Rezultatul l-a montat în documentarul Matache, pe care îl vedem mâine la Casa AIA, de la 19:30.

[party] Dacă nu ai ascultat până acum Saluna, proiectul lui Andrei Țîrcă (ex-Moebius), îl prinzi în seara asta în Control, unde pune împreună cu Odotte.

[party] La Macaz strălucesc de la 23:00, cei mai talentați queers, într-un spectacol impromptu de talente. Se anunță lume și voie bună și un afterparty cu Mistress BitchCraft care ne ține la dans până-n dimineața.

SÂMBĂTĂ

[teatru] La Muzeul Național al Literaturii Române se joacă o piesă romantică, visătoare, pasionantă - Cum am dresat un melc pe sânii tăi de Matei Vișniec, în regia Monei Gavrilaș. Spectacolul începe de la 17:30 în mansarda MNLR , iar intrarea e pe bază de rezervare la info.mnlr@gmail.com.

[party] La Jacques Pot e maraton pentru cei virtuozi în ale dansului. Muzica lui Rammon se aude de cu seara de la 11:11, iar zbânțuiala ține de acolo 12 ore, în care ai timp să te desfășori în toate felurile vrute și nevrute.

[fashion] Ne înțolim cu cele mai mișto piese de toamnă-iarnă la V for Vintage, târg de design contemporan și cultură vintage. La Grand Hotel du Boulevard te așteaptă un mix de new&fresh și old&gold de la peste 100 de designeri.

[party ]La Macaz se sărbătorește numărul 19 al Gazetei de Artă Politică - Artă, Gen, Revoluție. AvangarDisco e un chef cu muzică pe cât de revoluționară, pe atât de avangardistă care începe la miezul nopții cu muzici de Revnic.

DUMINICĂ

[filme] La Cinema Muzeul Țăranului începe Săptămâna Filmului Maghiar, dedicată celor mai recente producții ale cinematografiei maghiare. Trebuie neapărat să aruncați un ochi peste program, mai ales că anul acesta în secțiunea festival invitat vine Festivalul internațional de scurt-metraje BUSHO de la Budapesta.

[muzică] În a doua ediție Nocturna se lansează albumul split-CD al Syntax / Minim, microark / 50hz alături de un performance în care gustăm din piesele celor doi. Proiectul pornește de la o poetică audiovizuală a erorii, dar propune două abordări diferite pe care le auziți la MNAC de la 20:00.
Pin It email