8 motive pentru care ne place luna mai

Nudism la 2 Mai
E despre sexualitate tabu (unisex, vanitate, limite, cuplu, orientare, exploatare). Detractorii săi, sondați de Marc-Alain Descamps, zic: e doar pentru frumoși, oamenii normali sunt urâți în pielea goală; nu poți să nu te gândești la sex; e jenant; e numai pentru exhibiționiști și primitivi; e contra naturii. Aiurea-n lume, nudismul e politizat și închis în comunități exclusiviste. „Comunitatea” doimaioților fără textile lâncezește de zeci de ani pe fâșia de nisip a unui golf din care marea mai mușcă un pic în fiecare an. Scot sânii, penisurile și vulvele la soare între un mal roșu surpat, un Nudy Bar demult apus, o cazarmă militară, o cherhana și o placă de tablă cu povești despre căluți de mare. Aviz amatorilor: media de vârstă alunecă spre 45, nu e tocmai un bufet suedez de tonus și elasticitate.
[Ioana Pelehatăi]

Maia
Maia este una dintre puținele figuri feminine care-mi plac în mitologia greacă. Nici n-ar avea cum să nu, e o nimfă misterioasă de munte și mama celui mai cool zeu din Olimp, Hermes. Homer spune c-avea cozi lungi împletite și că lui Zeus îi plăcea să petreacă timp în adâncul peșterii unde se ascundea Pleiada cea timidă. Romanii aveau și ei Maia lor, o zeiță primăvăratică obscură, și la un moment dat ambele s-au suprapus, cum se tot întâmplă în mitologiile astea două, și Maia a ajuns să simbolizeze primăvara, renașterea și iluzia. Numele lunii tot de la ea vine și e și un prenume la modă la copiii de după 2000.
[Karin D.B]

Hollie-May Saker
Din când în când apare în lumea modei câte o puștoaică pistruiată, cu pielea temătoare de soare și trăsături regal-pisicești, care să spună că lucrurile ei favorite sunt prietenul ei, o pereche de Vans și Topshop. Din când în când e englezoaică și se vede de la o poștă, de la cei doar 17 ani pe care-i spune cu o voce aproape stinsă de timiditate, că în câţiva ani, dacă nu mai repede, va fi în toate revistele care înţeleg o frumuseţe ca a ei. Hollie-May e din Liverpool și prima ședinţă foto a avut-o cu Rankin. Se duce unde trebuie.
[Gabriela P.]

Trio-ul Visătorii (aka The Dreamers)
Știți filmul lui Bertolucci? Pe scurt: Matthew (jucat de Michael Pitt) e un student American la Paris. E timid, autist, nu are prieteni și o arde toată ziua pe la Cinematecă. Unde îl cunoaște pe Theo (Louis Garel). Cei doi se împrietenesc repede, pentru că au în comun două pasiuni: filmele și sora lui Theo – Isabelle, adică Eva Green. (Perfect de înțeles. n.n.) Ce trei trăiesc pentru o perioadă (nederminată) închiși într-o casă veche și decrepită și frumoasă, timp în care se joacă de-a filmele și alunecarea spre erotism.
Filmul se termină în plin Mai ’68 – în secvența finală Theo pleacă să dea cu pietre în jandarmi. Putem deci să fim (aproape) siguri că secvențele precedente – cei trei în cadă, insinuatul incest ș.a.m.d. – se petrec în aceeași lună.
Da, Michael Pitt e un american banal, dar Louis Garel + Eva Green...
[B.Th.O.]

Grafitti-urile din Mai 68
Scurtă (și subiectivă) lecție de istorie. În mai 1968 studenții și liceeni din Paris, relativ plictisiți au făcut un super-flash-mob. A fost cam ca la Universitate, dar multiplicat cu 100. Cum francezii sunt mai buni la revolte decât la orice altceva povestea a avut de toate – mașini răsturnate pe străzi, baricade (o obesesie națională, se pare), bătăi cu jandarmii, incendieri. Scurt timp după au intrat în grevă cam 20 de milioane de muncitori, din întreaga țară. Una peste alta, circul a durat cam două luni. Perioadă în care zidurile Parisului s-au umplut de grafittiuri care au făcut istorie. O selecție mai jos:

• L’ennui est contre-‐révolutionnaire. / Plictiseala e contra-revoluționară.
• Sous les pavés, la plage. / Sub betoane, plaja.
• La plus belle sculpture, c’est le pavé qu’on jette sur la gueule des flics./ Cea mai frumoasă sculptură e bucata de ciment pe care o arunci în fața polițailor.
• L’art est mort. Godard n’y pourra rien. / Arta a murit. Godard nu poate face nimic.
• L’anarchie, c’est je./ Anarhia sunt eu.
• Je décrète l’état de bonheur permanent. / Decretez starea permanentă de fericire.
• Ici, on spontane. / Aici spontanăm.
• L’alcool tue. Prenez du L.S.D. / Alcoolul ucide. Luați L.S.D.
• Violez votre Alma Mater./ Violați-o pe Alma Mater.
• J’ai quelque chose à dire mais je ne sais pas quoi./ Am ceva de zis dar nu știu ce.
• Il est interdit d’interdire./ E interzis să interzici.
[B.Th.O.]

Picnic (vorba vine)
Mai e luna de degete lipicioase de vată pe băţ, pe un pled cu dungi colorate, cumpărat impulsiv de la Zara Home, pentru că era perfect de picnic și pentru că sunt fată. Sunt dimineţile de luni sau marţi când prin parcul preferat nu sunt decât copii care chiulesc de la școală, bunici care-și plimbă nepoţii și alergători care-și aleargă comoditatea. Sunt serile de weekend, când parcul e ca un McDonald’s în care s-a răsturnat un autocar dintr-un orășel care n-are Happy Meals. Și e peticul de verdeaţă veșnic liber: pe malul lacului, pe dealul cu bătrânele la plajă, pe insuliţă, la foișor, lângă skatepark, prin părculeţul-în-parc. Rezervat pentru câteva ore cu o carte bună și cu un soare care se plimbă fotogenic printre crengi. Sau o partidă de badminton cu fileu imaginar și înjurături palpabile. Discuţii despre viaţă când e cald și bine și luna făcută pentru stat în parc promite adverbial că mai sunt atâtea de făcut.
[Gabriela P.]

12 mai = Limericks Day
There was an old man of Darjeeling
Who boarded a bus bound for Ealing
It said on the door
`Don't spit on the floor'
So he stood up and spat on the ceiling

Povestea e pe Wikipedia. Cinci versuri britanice ireverenţioase și/sau absurde cu rima AABBA, popularizate de Edward Lear. De ziua limericks-urilor, englezii le citesc sau încearcă să scrie unele noi. Dacă te tentează distracţia asta, sunt zeci de limericks vechi care ar merita o actualizare. Sau, mergând pe ideea literatură transformată în tweeturi, să faci rime cu clasice românești (Ion? Baltagul? Patul lui Procust?). Unii au încercat asta cu poezii. Acum că ne gândim, nici Bacovia n-ar fi rău. 
[Redacţia]

Of come what May
Am conștientizat însemnătatea lunii Mai – da, cu M mare, cum o scriu englezii – abia când, la 17 ani, în plin proces de dramatizare tinerească și descoperire a punk-ului pentru completarea stărilor zbuciumate de spirit, am dat peste o trupă cu o melodie, cu un vers. 

She was pretty in her teens 
Waiting for the month of come what May 
I smelled you on my shirt today. 

Eve 6, Amphetamines. Nu știu dacă ei o scriau cu M mare, însă pentru mine și prietena mea cea mai bună, era definiţia perfectă. Nu degeaba în luna mai ne îndrăgosteam cel mai frumos, visam cel mai mult, scriam cel mai bine, și, în general, trăiam cel mai puternic. Fix înainte de vară, când miroase a vacanţă dar tu încă mai ai de încheiat socoteli, luna Mai aruncă libertatea în castronul de cireșe – un fel de va fi mai bine, orice s-ar întâmpla în vara care vine și orice ar fi fost în iarna care-a trecut. 
[Iulia Roșca]