dela Sora Treişpe: Lusine

Dana Berghes | 13 Apr 2013

„Nu mai pot să disociez Lusine de august târziu și ghimbir și busuioc și spriț și foi cu pete de cerneală și subliniate cu tot felul de culori.”

Când am ascultat prima oară Lusine, apunea soarele în drum spre Slobozia și se terminase Dr. Pepper-ul. Când am ascultat a doua oară Lusine, îmi făceam limonadă cu ghimbir și adormeam pe balcon, pe o saltea. Locuiam pe o stradă unde mirosea frecvent a rahat de porumbei, combinat cu busuiocul pe care îl creșteam la geam. Mi-e dor de zilele din vara lui 2011 și m-am nostalgizat zilele astea, din cauza norilor denși care se strâng seara la apus, replicând exact vremea de atunci, când erau furtuni mici destul de des în oraș.
 
Am stat două luni pe una dintre laturile Cișmigiului (aproape le-am bifat pe toate, vrând-nevrând), și aveam niște preocupări foarte contrastante: învățam ca disperata pentru 13 restanțe (check-check!), primeam musafiri aproape zilnic, înainte de prânz, și mai și ieșeam la ore de pierzanie seara. Lusine era pe repeat în fiecare zi, de dimineața când începea să ardă soarele, până când intra coloana sonoră de socializare obișnuită, care începea și se termina cu Subcarpați - Iluminare (sau Miles).
 
Nu mai pot să disociez Lusine de august târziu și ghimbir și busuioc și spriț și foi cu pete de cerneală și subliniate cu tot felul de culori. Sound-ul atât de lichid și soothing al lui Lusine este feminin și îmbietor, dulceag și elegant, în timp ce reușește să tachineze ca o adolescentă pistruiată (aș fi vrut să zic de-ale lui Nabokov, dar cât de redundantă să fiu?). Lusine mă face să-mi imaginez cum bate lumina printre vitralii colorate, cum se scurge șoseaua când ești în tren și stai la geam, cum miroase iarba udă și așa mai departe.
 
Vinovat de toate aceste mici plăceri este Jeff McIlwain, născut în Texas, stabilit prin Seattle după ce a locuit prin Los Angeles și ocupat de vreo 10 ani să producă muzică electronică abstracto-melodioasă, care sunt convinsă că atinge pe oricine în același miez cu aceeași delicatețe, indiferent de gusturile muzicale personale. Albumul care m-a tripat și pe mine și l-a confirmat cumva și pe el la capitolul de potență creatoare este A Certain Distance, scos în 2009. Lusine poate să scoată de acum înainte piese care să sune în orice fel. Il voi superiubi din inerție că a fost capabil să împletească vocile alea de sirene din Gravity cu linii melodice perfect calibrate pentru gustul meu, care să sune a serenitate și mângâiere pe ceafă. Bineînțeles că face și filmscore.
 
Am fost atât de curioasă de Lusine - la care uneori mă gândesc înainte să mă culc ca la mama și la tata: ce o fi făcând Lusine acum? - , încât am dat un mail să văd dacă ar veni în România și se pare că are turneu în Europa prin toamnă. Spun asta pentru că sper să se mobilizeze cineva să îl aducă, ca să vin să casc gura dintr-un colț, cu o limonadă cu ghimbir la termos.

Ascultă Lusine - "Two Dots"
Pin It email