Hai, luaţi-vă de mână.

Pentru că deși consideră important marșul ăsta, nu se simt tocmai confortabil că trăiesc într-o lume în care e necesar. Pentru că le era frică de uităturile oamenilor de pe margine, de probabilele miștouri și posibilele bătăi în drum spre casă. De fapt, n-a trebuit să insist prea mult, le-am zis de câteva ori că anul trecut a fost incredibil și că trebuie să vină, și au venit; își doreau să fie convinși. Am stat agățată de gâturile lor sub steagul-curcubeu imens, le-am zâmbit cu gura până la urechi și îi șopteam ba unuia ba celuilalt „hai, ia-l de mână”. Și deși știu că e destul de stupid să fac eu pe mesagerul simțurilor, îmi dădeam seama, la cât de bine îi cunosc, că ar fi vrut să facă asta, chiar dacă numai pentru câteva secunde. Dar n-au făcut-o.

Ca și anul trecut, m-am simțit ca la o reuniune de familie, dar nu din aia la care trebuie să porți cămașă sau dresuri serioase, să zâmbești din politețe și să faci un rezumat elocvent și optimist al ultimilor câțiva ani. La Pride, rudele au venit așa cum sunt, cu ale lor, unele mai entuziaste, altele mai îngândurate - important era că nimeni nu punea nicio întrebare dar se fluturau steagurile în sus, se schimbau priviri ca niște îmbrățișări și se țopăia pe muzica pusă de DJ Aerea Negrot.

Recunosc, după entuziasmul gigantic pe care l-am simțit la primul meu Pride, am fost un pic dezamăgită de cel de anul ăsta. Speram să fie mult mai multă lume, să se scandeze un răspuns la semnăturile celor 3.000.000, să vadă oamenii încordați de pe margine că nu e doar o plimbare colorată, ci un șarpe format din oameni care nu sâsâie „vrem să fim tolerați”, ci care articulează ce vrea să primească.

Surpriza a fost o Andreea Bălan în cap de paradă, care cu siguranță și-a pierdut câteva sute sau chiar mii de fani ultragiați, dar a câștigat cam tot atât cât a pierdut, sau poate chiar mai mult. Ar fi minunat dacă tot mai multe vedete din astea cu reach imens ar da un share pe facebook sau ar posta un selfie LGBTQ friendly, să mai iasă din tăcerea asta politicoasă.

Johnny și Ben s-au certat după Pride. Deși s-au bucurat să fie acolo, cred că a fost oarecum un șoc. Una e să iubești în liniște, la tine în cameră, și alta e să fie important să îți afișezi iubirea în stradă, chiar dacă nu îți convine 100%, și să fii unul dintre reprezentații unei comunități care e pusă mereu în situația de a da explicații, de a se apăra, de a semna petiții. Cu ocazia articolului ăstuia care încheie săptămâna Pride, o să-mi permit să fiu afectată și să fac pe mesagerul simțurilor. Hai, luați-vă de mână.

***
Fotografii de Matei Dumitru. Albumul întreg Bucharest Pride 2016.