Moodboard de weekend (4)

Emilia Barbu | 26 Iul 2014

De pasăre călătoare noaptea cu trenul - deschizi ochii şi:

1. Chemical brothers - Asleep from day

Clipeşti încet cu gene lipicioase. Dacă ştiai că te urci în tren, poate ți-ai fi dat cu mai puțin rimel. Vrei să te trezeşti dar te gândeşti că oricum n-are sens. Ce, trebuie să ajungi undeva? Aşa, cu geamul vibrând sacadat în tâmplă şi cu un bec chiaun, ai putea să stai crăcănată spre picioarele altcuiva o viață-ntreagă. Sau măcar cât ține linia asta de orizont cu picături de praf pe geam.

2. Destroyer - Suicide demo for Kara Walker

Te uiți pe geam şi te simți ca o linie de fugă. O porție de reflexie proprie condimentată cu peisaj de viață străină, după gust. Stâlpi şi siluete negricioase alungite de drum. Cum ar fi fost dacă te năşteai aici, în mijlocul câmpului? Cum ar fi fost dacă aveai o ceapă în plic? Now that you’ve got it all wrong. Nu ştii nici măcar dacă trenul ăsta ajunge suficient de departe cât să te scoată din noapte. Perdelele cu vişiniu şi CFR fâlfâie suficient de liniştitor, însă.

3. Underworld - Born slippy

Vezi cum se prelinge o bală pe nenea din fața ta. Urlă nişte țigănci pe hol. Intră naşu’, pe tine nici nu te bagă în seamă (nici tu pe el). Ți-e dor de biletele alea mici şi maronii, compostate, aveau un miros al lor. Se aprind şi se sting încet şi festiv beculețele de la fermele eoliene, ca într-o reclamă pe slow motion de la Coca-Cola. Închizi ochii şi când îi deschizi din nou nu mai e nimeni în compartiment. Se deschide uşa şi în dreptul ei stă un nene cu traheotomie - îşi tot bagă şi scoate bețişorul ăla de parcă s-ar crede într-un film de Lynch. Vine o țigancă dintr-alt film şi începe să-şi fâlfâie poalele fustei. Se uită la tine cu coada ochiului şi îți vorbeşte într-o păsărească pe care nu o cunoşti dar o înțelegi, ca dintr-un joc mai vechi. Îşi dă basmaua pe o parte şi se scarpină în ureche, se scarpină atât de rău că sar culori țipătoare pe banchete. Îți intră şi ție un pic de portocaliu în ochi şi încep amândoi să se țină cu mâinile de burtă şi să râdă fără sunet. Numai gura e de ei.

4. All Saints - Black Coffee

Eşti la baie şi te uiți în oglindă (nu, nu îți vei face un selfie). Scârțâie trenul ăsta de parcă s-ar deplasa cu unghii lungi pe tablă. Ce drăguț, au săpun din-ăla mic, care nu face clăbuci. Se opreşte trenul, ieşi la aer pe un peron şi fumezi o țigară Snagov oferită de un bărbat neras - din-ăla, original, ca pe vremea lu’ tac-tu, nu cu barbă de agățat pe Facebook. Începi să te legeni, inițial doar să te dezmorțeşti, apoi ajungi să simți pietriş sub tălpi şi miros de transpirație combinat cu tutun puturos. Dansezi zorba cu Nea Snagov ăla, amândoi cu filtrele lipite în colțul gurii, frunțile transpirate şi părul în vânt. Simți miros de apă şi bănuieşti că sunteți undeva lângă Dunăre, închizi ochii, îți laşi capul pe spate şi te unduieşti mai ceva ca o tătăroaică: n-ai văzut în viața ta atâtea stele pe cer.

5. Kristen Barry - Ordinary Life

Ți s-a lipit pielea de banchetă şi ți-e o lene de mori. Pe geam, aceaşi poveste cu albastru închis şi câmpuri uitate de lume. Te uiți prin ele şi te închipui în exil, departe de oameni pe care nu o să îi mai vezi niciodată, de haine care te-au ținut în loc. O ultimă Romanov fără amintiri, mereu printre străini şi locuri noi care arată la fel. Da, asta o să faci, cobori în primul sat de lângă o apă, îți găseşti un pescar, te arunci într-o colibă şi te apuci de curățat solzi. Să vină furtuna.

6. Jamiroquai - Tallullah

Ai bea o şampanie, să sărbătoreşti taman nimic. Dar aşa faci când eşti in vacanță, te răsfeți, plus că n-ai băut niciodată şampanie într-un tren. Plescăi cu poftă şi îți tragi picioarele sub tine, să stai turceşte. Îți aminteşti de Otilia şi pozele exotice cu ea purtând banane pe cap, parcă tot într-un tren se întâmpla descoperirea. Te duci între vagoane şi te uiți în jos, să vezi cât îți ia până amețeşti.

7. Toto Cutugno – Africa

E deja lumină şi zgomot. Delăsarea de noapte a dat-o într-o agitație de vânzători ambulanți cu rebusuri şi reviste porno vechi. pentru prima dată de când ai plecat îți vine să întrebi unde eşti. Dar nu mai e nevoie, apare Techirghiolul cu babe negre şi nude la orizont. Îți scoți capul pe geam, cum fac îndrăgostiții, cum făceai când erai mică şi plecai la mare. Ai nările pline de mirosul ăla atât de familiar, de sare, apă şi fier vechi de CFR. Cazare, cazare, cazare ieftin-avem domnița! Faci ce faci şi tot bine ajungi.

***
Moodboard de weekend (4) playlist 
Pin It email