Profil de ONG-ist: Vlad Atanasiu, sprinter de cursă lungă

Ioana Pelehatăi | 18 Dec 2013

Vlad (Atanasiu, 26) e prezența cel mai ușor de reperat dintr-o încăpere. E motorul de grup, care nu-ți dă timp să te întrebi cu ce se ocupă de fapt, pentru că e tot timpul prins într-o treabă, o discuție, o schimbare.

L-am cunoscut pe Vlad la CROS, când începea vara. Era frumos afară și echipa Centrului de Resurse pentru Organizații Studențești pritocea D’INNO Lab. Erau pe ultima sută de metri cu pregătirile unui proiect care avea să genereze patru idei de inovație socială prin design. Au transformat ideile în obiecte, cât se poate de tangibile, cu șanse reale de a schimba pe bune viețile oamenilor din patru comunități – de a le face mai curate, mai simplu de navigat, și/sau mai eficiente. Vlad nu e înalt și, cu toate astea, e mai mereu prezența cel mai ușor de reperat din încăpere. Îmbrăcat în portocaliu, cu insigna CROS în piept, își asumă lejer rolul de motor de grup. Nu-ți dă timp să stai să te întrebi cu ce se ocupă de fapt, pentru că e tot timpul prins într-o treabă, o discuție, o schimbare. Așa a fost șase luni, cât m-am nimerit prin preajma lui.

Printre altele, Vlad e facilitator. Adică, la seria de workshop-uri D’INNO Lab, ieșea în fața ONG-iștilor puși pe schimbare socială și se străduia să le arate scurtătura de la „aoleu, avem o problemă...” la „ce-ar fi să încercăm rezolvarea asta!” Conduce discuții. Adresează probleme punctuale, încurajează abordări laterale, le amintește participanților să-și concentreze energia pe subiectul dezbătut, fără alunecări în peisaj, le canalizează respectul față de opiniile celorlalți și dezamorsează conflicte. Conduce exerciții de creativitate, face legături neașteptate (între inginerie și educație, de exemplu) și-ți amintește că te afli acolo ca să faci ceva pe bune. De la el am învățat eu, de exemplu, că nu faci nimic dacă-i lași pe oameni să se plângă de probleme. Problemele-s multe și-s moartea subită a entuziasmului. Important e să-i aduci în punctul în care se concentrează pe ce pot face ca să contribuie la rezolvări.

Vlad nu are trac niciodată. E volubil și-ți dă senzația că s-a născut orator. Dozează bine gestica și contactul vizual, știe când trebuie să cedeze cuvântul și se joacă și el de-a relaxarea și creativitatea cu participanții la workshop-uri. Insigna CROS nu i-a lipsit mai niciodată din piept, pentru că nu e greu să-ți dai seama că e mândru de ce-a făcut până acum și-o să continue să facă. Și cu toate astea, își asumă rolul de interfață. Nu e acolo să vorbească despre el însuși – și nici n-a făcut asta, până nu l-am luat la întrebări. Au urmat 90 de minute, în care am tăcut și am ascultat mult și atent povestea unui tip de 25 de ani, care vrea să schimbe lumea om cu om.

L-am prins odihnit pe Vlad. Avusese cea mai bună vacanță din viața lui, așa că a vorbit relaxat. E de mirare, pentru că după ce îl vezi constant în priză, networking și facilitating te întrebi dacă știe cum e cu relaxarea. Știe. Are și pentru asta o strategie, bazată pe power-napping (după interviu se ducea să bage un power nap, între un workshop de 8+ ore și o ședință informală de lucru cu niște colegi de la CROS). Ca mulți dintre cei pe care i-am întâlnit la CROS + D’INNO Lab, e ONG-ist maratonist, de mic – deși, dacă-l întrebi, zice că e „sprinter, nu de cursă lungă”. A început în liceu cu Baraka și a continuat în facultate, la Poli, cu Organizația Studenților din Inginerie Electrică (OSE). De altfel, n-a terminat Poli, iar cât s-a străduit să se țină de facultate acolo, a făcut-o pentru ONG-ism.

Dacă ar fi participat la CROS, ar fi ales să încerce să inoveze în agricultură, pentru că e pasionat de subiect, și pentru că e un domeniu care aduce schimbări imediate, concrete, în viețile oamenilor. Dac-ar fi să numească un lucru pe care l-a învățat ONG-ind de atâția ani, e că „de fapt, somnul e degeaba”. Are o viață plină și-a avut un an greu. Pe lângă CROS, mai are un job. Și-a pierdut recent tatăl. Și vorbește cu atâta pasiune despre schimbare, mentorat și oameni, încât n-ai cum să nu înțelegi ce vrea să zică atunci când îi ceri să-și rezume atitudinea: „viața e finită”.

Proiectul „D’Inno Lab - laboratorul de soluții creative la problemele comunității” este realizat de Asociația CROS (Centrul de Resurse pentru Organizații Studențești), în parteneriat cu Modulab și SUB25, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a D’Inno Lab.

Pin It email