Cele mai iubite 5: Natalia Cebanu

Natalia Cebanu | 01 Iul 2015

Trenci nisipiu, salopetă bleumarin, ochelari de soare rotunzi, pantofi aurii, trei puncte cu creionul.

Sunt versatilă, delicată și exotică și așa îmi place să fie și garderoba mea. Mereu mi-a păsat ce pun pe mine, pentru că văd în asta o formă de manifestare a creativității. Versatilitatea m-a trecut de-a lungul timpului prin diverse situații stilistice. Întâi mentale și sufletești, iar apoi vestimentare.
Undeva prin liceu am fost pasionată de muzica rock. Era o stare mentală și emoțională, care se vedea și în stilul meu vestimentar. Dar nu am putut sta în această formă de existență prea mult și am descoperit latura mai hippie şi mai teatrală a personalității mele.  Știu că sună egoist, dar hainele sunt cele care mi-au arătat că drumul spre ceilalți începe cu drumul spre sine. Presimt că drumul va continua să mă ducă spre noi fațete ale mele pe care nici eu nu le cunosc încă. Iar asta mă bucură.

Pot spune că acum, cel puțin, îmi plac ținutele clasice, elegante și comode.

1. Trenciul nisipiu - Bershka 

Emblema ținutelor lejere. Am o pasiune ce durează de ceva vreme pentru culorile nisipiu și argintiu iar acest trenci a venit „natural”. Fie că învăluie fie că dezvăluie, trenciul ăsta reușește să dea o lejeritate suavă oricărei combinații. Plus că e mereu plăcut să te simți fie un Sherlock Holmes fie o Francoise Hardy. Asta depinde mai ales de vremea de afară...

2. Salopeta bleumarin - Zara 

Asta e o preferință recentă. Am tot purtat o perioadă lungă tot felul de lucruri incomode doar pentru aspectul lor. Ușor-ușor aspectului estetic i s-a alăturat și unul ceva mai „uman”: comoditatea. Mă simt mult mai bine dacă hainele sunt un pic lejere. Îmi place culoarea salopetei ăsteia. Contează mult nuanța, iar textura materialului este esențială pentru ca această salopetă să fie perfectă.

3. Ochelarii de soare rotunzi


Nu mai știu de unde i-am luat - dar cu siguranță sunt preferații mei acum; probabil până la următoarea pereche. Simt că aduc o notă jucăușă la tot felul de ținute care par fără ei prea rigide.

4. Pantofii sport fără șiret

Au ajuns la mine poate pentru că am fugit mereu de tot ce strălucea, justificându-mi fobia prin gândul că dacă strălucește e kitchos. De ce fugi nu scapi așa că…Recent toată strălucirea și auriul au început să capete sens și mai ales au ajuns să completeze ținute simple dându-le exact picătura aia de zvâc de care au nevoie. Poate pentru că am purtat tocuri din clasa a șasea și în special pentru că ador mersul pe jos și plimbările lungi am ajuns să aleg tocurile foarte rar.

5. Trei puncte - creionul dermatograf 

Ar fi nedrept să nu trec cel mai vechi și constant „accesoriu”: cele trei puncte făcute cu creionul dermatograf sub sprânceana dreaptă. Perioada lor de glorie e pe sfârșite sau poate nu… Mai bine de un deceniu nu am ieșit din casă fără cele 3 puncte, și din generală până la facultate ajunsesem să fiu cunoscută ca Fata cu Trei Puncte. Acum au rămas un accesoriu de amintire care reapare din când în când. Atunci când era accesoriul constant, întrebarea cel mai des primită era: „de ce nu le tatuezi?” Timpul mi-a dovedit că am făcut alegerea potrivită. Sunt zile în care ai nevoie de trei puncte și zile în care e mai bine să nu folosești trei puncte…

***
Actriță, artistă şi iubită, Natalia Cebanu are 28 de ani și crede în îngeri și frumusețe. Design, muzică, fotografie, literatură, teatru, film, Natalia nu ar renunța la niciuna și încearcă să le cuprindă pe toate în fiecare zi din viața ei.

Pin It email