Cine poartă trenci

Rick Blaine (Casablanca, 1942)

Sunt ultima paseistă. Chiar și-așa, n-o să înțeleg vreodată oful falsei nostalgii că „nu se mai fac bărbați ca pe vremuri”. Dacă îl compar pe Humphrey Bogart/Rick Blaine, un standard al lui altădată, cu ce văd în jur aici și acum, n-aș zice că trecem printr-o penurie de bărbați à la: nu foarte înalți, nu foarte frumoși, cu o frunte din ce în ce mai înaltă odată cu trecerea vremii, cu cinisme fără cauză și blazaj precoce. Și totuși, Bogart/Blaine cel nici prea-prea a reușit să transforme trenciul grej, un împrumut nu foarte-foarte din vestimentația militară a anilor 40, într-un obiect cult. Cu reverele ridicate, fedora trasă peste ochi și țigara care fumegă la infinit, e clișeul noir suprem – și asta tocmai pentru că nu e „bărbatul bine”. E drept, el e cel care își poartă hainele; nu se lasă îmbrăcat de ele pasiv. Iar trenciul, impecabil cambrat, dar altminteri banal și neutru, e un ecran de proiecție. Oricine, de oricând, poate să-și contureze propria umbră în trenciul lui Bogart/Blaine, cinicul, idealistul, anti-eroul. Numai să știe să-l și poarte, nu doar să se lase îmbrăcat. (Ioana Pelehatăi)

Holly Golightly (Breakfast at Tiffany's, 1961)

Holly Golightly is crossing the moon river in style cu trench-ul bej clasic din ultima scenă. Referință de bază pentru toate fetele cu commitment issues din întreaga lume, cei doi îndrăgostiți își regăsesc în ploaie și dragostea, și pisica cea fără nume. Nu există cantitate suficientă de cinism care sa nu fie topită de sărutul furtunos al celor două siluete îmbrăcate a la englezește. (Noemi Gunea)

Jef Costello (Le Samouraï, 1967)

Jef Costello are 30 de ani, o pasăre, și o cheie pentru orice mașină. Locuiește singur într-o cameră gri, poartă fedora, costum şi trenci, vizitează o blondă care pare să-l iubească şi de care pare să-i pese. E un ucigaş plătit despre care nu ştim mare lucru şi a cărui privire nu schiţează nicio confesiune, nici măcar când e hăituit de poliţie pe străzile Parisului, nici măcar când se trezeşte c-un pistol îndreptat spre el, chiar în camera lui gri. Don Draper sigur a învăţat ceva de la el.

Paula Nelson (Made in U.S.A., 1966)

Vremea e perfectă pentru un film color. Paula Nelson își închide încet pleoapele bleu în fața unui perete albastru – un model care chestionează un caraghios într-o cameră de hotel. Îl caută în America pe Richard P..., un bărbat pe care nu știe sigur dacă-l mai iubește, dar pe care sigur l-a iubit. Ea e Humphrey Bogart cu breton şi rochie scurtă, care poartă ziare şi reviste ca pe nişte genţi-plic. Ancheta ei e cu poezie frazată între două întrebări, cu Doris Misogushi cântând singură în baie, cu un pistol ascuns într-un Larousse gastronomic fals, cu Marianne Faithful cântând singură la masă, într-un bar. Paula îşi pune trenciul şi caută, întreabă, oprindu-se ocazional să pozeze în faţa unor postere, a unei porţi galbene, lângă un perete albastru cu geamuri roşii, lângă un capac albastru şi o menghină roşie (steliştilor le place Godard?). Rece. Polul Sud. Cald. A trecut de Ecuator. Arde. Bing! Paula Nelson îşi termină treaba şi se urcă-n maşină. «Un jour, hélas, tu t’en iras, Alice, avec Lewis Carroll.» (Gabriela Pițurlea)

Agentul Dale Cooper (Twin Peaks, 1990-91)

La multe episoade din Twin Peaks mă uitam pe geam, din balcon, sau pe gaura (largă) a cheii. Ai mei considerau că eram prea mică pentru Lynch. Dar categoric aveam ochiul format să recunosc un trenci frumos! Agentul Dale Cooper, atât de disciplinat, imaculat și pofticios la dulciuri, nu avea cum să nu circule într-un înveliș scrobit și bej. Upgrade de la Jeffrey Beaumont, când era suficient să defileze într-un sacou. (Dana Bergheș)

Columbo (Columbo, 1971-2003)

În timp ce toţi ceilalţi sunt în tricou, Columbo (Peter Falk) se plimbă pe plajă într-un trenci. Îl poartă și pe ploaie, și la mall, și la restaurant. Îl poartă printre oameni bogați, cu secrete, printre suspecți nevinovați, printre criminali cu alibi, și face, în general, pe prostul. Dar ăsta e tot schepsisul detectivului: nu atrage atenția cu nimic. Trenciul ar putea, la fel de bine, să-i fie pelerina invizibilă, pentru că trece ca un hop ignorabil, detectivul neinteresant, care se scuză când pune întrebări și pare mereu cu gândul la pensie. Este trenciul care îl amestecă în peisaj pe detectivul detectivilor.

Miranda Priestly (The Devil Wears Prada, 2006)

Diavolul este elegant, vizionar, intimidant, blond şi femeie. E zeu nemilos al modei, cel mai aprig critic şi singura părere care contează. E rece, neînduplecat, workaholic, şi ascunde o viaţă personală dezastruoasă. E profesorul care predă terorizând. E Meryl Streep în trenci Donna Karan. (Larisa Baltă)

Adam Jensen (Deus Ex: Human Revolution, 2011)

Ce avem aici? Una bucată isterie mondială din pricina augmentărilor umane, una bucată corporaţii jegoase care vor şi mai multă putere şi una bucată (sau bucat) agent de securitate, fost S.W.A.T. şi în general badass cu păr facial neglijent. Adam Jensen are super-puteri graţie implanturilor sale, dar când o arde prin oraş, se mai acoperă şi el. Trenciul lui cu tipar floral în partea superioară, e croit special pentru a permite lamelor montate în braţe să spintece în voie, şi dispozitivului Typhoon, să lanseze o ploaie mini-bombe pe o rază de câţiva metri. Funcţionalitate şi eleganţă!

Secret Squirrel (Secret Squirrel & Morocco Mole, 1966)

Celebrul „agent 000”, sau „double-o-nothing” e arma secretă a ISS (The International Sneaky Service). Şefu’, „double Q”, îl trimite alături de servitorul-loial/şofer-orb/Ugarte AKA Morocco Mole în misiuni aberante care uneori se termină ca-n Scooby Doo. Spre deosebire de spionul cu accent scoţian, Secret poartă mai degrabă uniforma unui villain: un trenci alb cu nasturi escamotaţi din care rozătorul scoate o varietate de arme letale precum pistolul laser, raza care îngheaţă şi bomba de râs (not a Kanal D show); gadgeturile sunt rezervate pălăriei mov cu vizor. Ce are pe sub trenci? Evident, nimic.

Omar Little (The Wire, 2002)

„You come at the king, you best not miss” e vorba de bază a celui mai gangster negru gay din câte-a văzut TV-ul. Omar Little respectă un principiu extrem de important: nu te legi de civili. Cu alte cuvinte, dacă nu învârte ceva murdar, nu scoţi puşca la el că nu-i frumos. Avânt în vedere că e Baltimore şi sărăcia e mare, deci e colţu’ şi dealer-u’, Omar nu duce lipsă de victime. Uneori flamboaiant în vestimentaţie, tâlharul moralist recurge în timpul jobului la un trenci maron, descheiat până la ultimul nasture, să se vadă bine vesta anti-glonţ. Pentru că în Baltimore plouă mai ceva ca-n Seattle, deducem că nu e doar pentru look.

Cate Archer (No One Lives Forever 2, 2003)

Spy-revival, varianta mileniului 3. Spioana (cuvânt care există) cu accent britanic se întoarce în sequel-ul FPS-ului din 2000 cu gadgeturi noi – bomba miau-miau –, inamici noi – un mim francez pitic călare pe un monociclu – şi un trenci pizdos din piele neagră care se termină brusc. Că deh, sunt anii ’60. Bineînţeles, pe dedesubt Cate poartă o rochie oranj cu guler răsfrânt şi foarte posibil o vestă din mithril, având în vedere că în prima misiune o ninja-porno o înjunghie în inimă cu ditai katana. Şi Cate n-are cum să moară.

Dick Dastardly (Wacky Races, 1968)

Şi ne întoarcem în adevăraţii ani ’60. Din marea cursă de maşini ciudate (mai o casă bântuită mobilă, mai un laborator pe roţi, mai o limuzină de mafioţi) nu putea lipsi şi un răufăcător cu mustaţă. Dick Dastardly şi căţălul său retard Muttley se întrec în maşina cu numărul „00” şi-şi folosesc preţioasele minute din cursă pentru a atrage în cursă celelalte maşini. Eşuează de fiecare dată, în maniera lui Will E. Coyote. Totuşi, Mr. Dastardly e bine îmbrăcat şi pe lângă faptul că are un trenci navy, reuşeşte performanţa de a-şi asorta mănuşile de obstetrician la negru cu basca în dungi roşii. Well played, sir! (Sebastian Ispas)