Chestionar cinema: Cătălin Cumpănaşu

Redacția | 10 Ian 2013

Cătălin este unul dintre fondatorii revistei arte&meserii, copywriter și pătimaș consumator de filme.

Film preferat:
Nu am un all-time favorite, în schimb am o listă deschisă de filme pe care le consider unice și la fel de valoroase. O să menționez doar trei: There Will Be Blood (pentru jocul perfect al lui Daniel Day-Lewis), Underground (muzica face jumătate din film) și mai recentul Melancholia (așa mi-aș dori să se termine lumea).
 
Cel mai bun film din ultimul an:
Am râs mult la The Players (sau Les infidèles, că e franțuzesc) - o serie de scurtmetraje care se leagă între ele, despre infidelitate. Apoi trebuie musai să nominalizez The Hobbit și Prometheus, dar s-ar putea sa fiu prea subiectiv, fiind un fan necondiționat Tolkein și Alien.
 
Cel mai bun film românesc:
Aici e greu să nu repeți ce-au zis alții, deci tot Moartea Domnului Lăzărescu, la care aș adăuga și Crulic - drumul spre dincolo. Păcat că sunt numai drame.
 
Cel mai bun film cu adolescenți:
Superbad, clar! Când eram eu mic, țin minte că mă distram și cu American Pie. Și ceva ce-am văzut recent - Come as you are (Hasta la vista! pe numele original), unde trei adolescenți belgieni, care suferă fiecare de câte un tip de handicap grav, fug de acasă într-o călătorie până în Spania pentru a-și pierde virginitatea. Dai din râs în plâns și invers, fără să-ți dai seama. Foarte bun filmul și-ți dă de gândit.
 
Cel mai bun film gay:
Milk, cu Sean Penn.
 
Cel mai bun scurtmetraj:
Am văzut multe și îmi amintesc prea puține. E unul argentinian, El empleo (The Employment) în care, într-o lume distopică îți poți lua un job ca veioză sau contragreutate pentru lift. Te cam ia cu frig când vezi asemănările cu viața reală. Îl găsiți și pe Vimeo, aici.
 
Cel mai bun scurtmetraj românesc:
The Scream, de Sebastian Cosor, pe care l-am văzut vara asta la Anonimul. E inspirat după tabloul lui Munch și merge atât! de bine cu The Great Gig in the Sky, de la Pink Floyd.
 
Film supraestimat:
Batman - seria nouă.
 
Plăcere vinovată:
Road House, din '89, cu Patrick Swayze. Povestea unui bouncer cu experiență (Swayze), angajat să facă ordine într-un club defunct. Un film american pur sânge. Ah, și Bewitched cu Nicole Kidman și Will Ferrell.
 
Cea mai sexy secvență:
Orice cu Nicole Kidman. Este o combinație unică de frumusețe, feminitate și sexyness.
 
Regizor preferat:
Tarantino, Emir Kusturica, Sam Mendes, Lars Von Trier, Tim Burton, Jim Jarmusch, Cameron Crowe, Guy Ritchie, Woody Allen, Ridley Scott, James Cameron (de ce nu?), Spielberg, Sergio Leone, M. Night Shyamalan etc.
 
Actori și actrițe preferate:
Începem cu fetele: Nicole Kidman, pe care o apreciez mai ales pentru cum joacă și apoi pentru calitățile de mai sus; Meryl Streep, o zeiță a cinematografiei; continui cu Kirsten Dunst, pe care o iubesc în secret de câțiva ani. Iar în colțul băieților se află: Jude Law și Michael Caine (e un film fantastic doar cu ei doi - Sleuth, must see!); Di Caprio, care s-a maturizat profesional remarcabil după Titanic; închei cu Al Pacino și iată că am un all-time favorite, ăsta e.
P.S. Și Jim Carrey, clar!
 
Actor/ actriță sub 25 de ani:
Preferați nu prea am. Dakota Fanning promitea mult, dar nu mi se pare că s-a ridicat la așteptări până acum.
 
Coloană sonoră:
Von Trier în Melancholia a dat cu mine de pământ (Wagner). Iar la Bregovic îți vine să pornești o horă ad hoc și de unul singur.
 
Melodie dintr-un film:
Dintr-un serial se pune? De exemplu, am văzut de curând un episod din Mad Men care se termina cu Tomorrow Never Knows, de la Beatles. Asta pentru că musiu Draper primise cadou albumul Revolver lansat chiar atunci, în '66, când se petrecea acțiunea. Ador referințele din filme la evenimente sau momente reale. Iar Mad Men e plin de din astea.
 
Personaj memorabil dintr-un film:
Păi Daniel Day-Lewis din There Will Be Blood, că tot am zis mai sus. Evoluția personajului este fantastică și puterea emoțiilor pe care le transmite mă marchează și acum. Ar mai fi și Al Pacino, în Scent of a Woman. Sau Johnny Depp, în Fear and Loathing în Las Vegas. Ar mai fi o groază..
 
Final preferat:
Ăla în care nu moare numai cel rău, iar binele învinge. În viață nu e așa, în realitate, lucrurile sunt mai complicate. Mi se pare că filmele de genul ăsta încearcă numai să te spele pe creier. Desigur, nu vorbesc de basme, legende și fantezii în care orice e posibil, ci de filmele care se vor realiste.
Pin It email