Chestionar cinema: Diana Mereoiu

Filmul preferat

E un răspuns pe care îl dau aproape automat în ultimii ceva ani: Happiness de Todd Solondz. Ce-i drept, nu am mai stat să mă gândesc la „preferat” de ceva vreme, dar sigur Happiness o să fie mereu ceva aparte pentru mine, pentru foarte multe motive. Cred că a fost printre primele filme care m-a făcut să empatizez (sau măcar să înteleg) un personaj / o persoană care se plasează clar în afara moralei societăţii şi care este, totuşi atât de reprezentativ pentru comunitatea din care face parte.

Primul film pe care îți amintești să-l fi văzut

Cred că primul a fost 101 Dalmațieni, varianta live action, pe la vreo 5 ani. L-am văzut în fostul cinematograf Balada din Focșani, care era o sală ca vai de fundul ei, unde rulau filme la două-trei luni după ce aveau premiera în București (asta dacă rulau, că în oraș ajungeau de fapt foarte puține filme). E interesant că, în afară de a ști că muream să-l văd, nu îmi aduc aminte nimic altceva, decât faptul ca am fost la film cu tatăl meu. E ciudat că e un moment care şi atunci, şi acum era/este importantă pentru mine, dar din motive diferite.

Cel mai bun film din ultimul an

Poesía sin fin de Alejandro Jodorowski cu toată harababura lui suprarealistă (spun „harababură” în sensul cel mai bun al cuvântului). Plus de asta, Stella Díaz este unul dintre personajele mele preferate de anul ăsta pentru felul în care reuşeşte să stârnească atât admiraţie, cât şi nelinişte, tocmai pentru că te surprinzi admirând-o.

Cel mai bun film românesc

Aurora de Cristi Puiu.

Cel mai bun film cu adolescenți

Carrie de Brian DePalma. Montajul sonor din scena celebră în care cade găleata e fix genul de materie primă pentru coşmaruri.

Cel mai bun film queer

Rocky Horror Picture Show 4eva.

Cel mai bun scurtmetraj

Pentru moment Limbo de Konstantina Kotzamani. Mi-e greu să explic pe scurt de ce. Orice fel de synopsis aş încerca să scriu ar fi foarte criptic şi n-ar face dreptate filmului, care îmi pare atât de cărnos. Nu că nu ar fi criptic, dar pasajul ăsta dintr-un interviu cu regizoarea mi se pare un teaser tare bun: „Whatever is out there, whatever we people cannot put into words, whatever scares us in the universe, is equally the source of life and death, a source of wonder and a part of us…Last time I saw it in Cannes I felt that I was telling the audience that God is dying alone.”

Plăcere vinovată

Filmele direct-pe-DVD făcute de DC Comics. Batman: Under the Red Hood? Check. Justice League: Crisis on Two Earths? Check. Superman: Doomsday? Check şi oho, câte alte „check”-uri. Îmi aduc aminte că mai ales acum vreo 4 ani am avut o perioadă de o lună sau așa în care vedeam numai filme de genul ăsta. Era o formă foarte la îndemână de „terapie”, când încetam să încerc să-l aplic pe Deleuze la tot ce vedeam (nu că mi-ar fi ieșit asta vreodată, dar aveam ideea asta aiurea că în capul meu trebuie să aibă loc o orgie constantă între Deleuze, Bazin, Merleau-Ponty şi Lacan, pe puțin) şi îmi dădeam voie să mă entuziasmeze o poveste fără să mai încerc sa disec totul.

Ce film ai transforma într-un horror?

Paradies: Glaube (r: Ulrich Seidl)! Scena orgiei din parc cu zombie. Atât am de zis.

Regizor preferat

Todd Solondz. Deşi sunt regizori de la care îmi plac mai multe filme sau pe care îi apreciez mai mult la nivel rațional / intelectual, pentru el am o slăbiciune. În filmele lui niciunui personaj nu îi este permis the moral high-ground. Am impresia că zice tot timpul, „ne luăm un pic cam prea în serios, nu crezi?”

Actor & actriță preferați

Denis Lavant şi Tilda Swinton.

Actor & actriță sub 25 de ani

Heather Matarazzo în Welcome to the Dollhouse (r: Todd Solondz) şi Jason Schwartzman în Rushmore (r: Wes Anderson).

Dacă A Clockwork Orange ar fi fost făcut de români, pe cine ai vedea în distribuție?

Ua, cred că Ilona Brezoianu ar fi un Alex foarte, foarte interesant. Şi apoi şi un Dr. Brodsky jucat de Ofelia Popii şi nu îmi mai trebuie nimic.

Un spațiu (real sau imaginar) în care ți-ar plăcea să locuiești, văzut într-un film

Casa lui Bilbo Baggins din The Hobbit. Oricine poate avea picioare mari şi păroase. Iar de fumat pipă pot să mă apuc oricând.

Melodie preferată dintr-un film

Bobby Vinton - Blue Velvet, singurul earworm de care nu m-am săturat până acum.

Replică preferată dintr-un film

Pentru că e spusă de Lauren Bacall, din To Have and Have Not (r: Howard Hawks, 1944): „You know you don't have to act with me, Steve. You don't have to say anything, and you don't have to do anything. Not a thing. Oh, maybe just whistle. You know how to whistle, don't you, Steve? You just put your lips together and... blow.”

Final preferat

The Graduate, din momentul în care Dustin Hoffman vede sărutul mirilor: de la poziția lui în cadru, la planurile detaliul pe gurile adulților care se împotrivesc reacției lui, montjaul super-rapid, replica ei la „It’s too late” („Not for me!”) şi faptul că se urcă într-un autobuz de școală până la, firește, secvența în care vedem cum adrenalina începe să li se scurgă din venele celor doi, iar sinapsele încep iar sa ardă.