Dada în tren: Splendida Moarte Accident

Un tânăr intră într-un anticariat fără un scop clar. Anticarul, văzând că tânărul e puțin debusolat, începe să îi prezinte câteva produse. O mașină de scris din timpul Primului Război Mondial („a văzut zeppelinul pe cerul Bucureștiului”) este adusă în discuție. Ce îi fură atenția prima dată tânărului este manifestul dada înrămat. Anticarul pomenește numele lui Marcel Iancu și spune că produsul face parte din colecția personală a unei anumite doamne Maria Dinescu, soția unui anumit Ștefan Dinescu. Atenția tânărului se mută spre un tablou nesemnat, aparent și el parte din colecția femeii. Anticarul îi spune că în spatele ramei micuțe se află o scrisoare, aceasta semnată; Maria Dinescu către Gelu Păun, acum 70 de ani. Femeia vorbește despre cât de splendidă trebuie să fie moartea neprovocată și neașteptată, moartea accident. Însă Gelu Păun nu era soțul Mariei iar tânărul știa că femeia i-a fost muză lui Ștefan Dinescu, deci o relație extraconjugală era un lucru neașteptat. Devine interesat de acest triunghi care s-a format cu mai mult de jumătate de secol în urmă. Tot ce știe este că Maria e internată la un azil și că trebuie să o găsească.

Asta este premisa de la care pornește Splendida Moarte Accident, scurtmetrajul de animație regizat de Sergiu Negulici, care a colaborat cu Anca Damian la filmele Crulic și Muntele Magic și e trainer în cadrul Animation Worksheep. Muza celor trei scenariști este Medi Wechsler Dinu, o artistă română cu origini evreiești, iar povestea găsirii scrisorii este bazată pe un fapt real trăit de ei.

Scurtmetrajul păstrează aerul de anticariat prin estetică: animație 3D cu elemente de 2D realizată prin bucăți de hârtie, hârtie uzată parcă ruptă din prefața cărților Biblioteca pentru toți și care conferă ideea de fragilitate vizuală. Fundalul este hârtie, personajele sunt hârtie, totul parcă aruncat ca în procesul haotic de creare a unei poezii dadaiste.

Detaliile devin din ce în ce mai realiste și accentuate pe parcursul evoluției acțiunii. După cumpărarea tabloului, tânărul începe căutările Mariei Dinescu. O călătorie cu trenul. Compartimente mari, un coridor care provoacă claustrofobie, țigări rulate și o trecere rapidă prin fragmentele de discuție din fiecare vagon. Narațiunea se schimbă, camera devine subiectivă și publicul este uneori supus spargerii celui de-al patrulea perete. Trenul ține în el o mare parte din istoria primei jumătăți a secolului trecut; artiști avangardiști, un compartiment al dadaiștilor, un Ion Barbu animat care vorbește despre matematică și poezie, trimiteri la război, soldați, evrei, legionari, monștri care ies din personaje, o reprezentare ingenioasă a situației perioadei prezentate. Cum arată zeci de ani de istorie românească comprimați în vagoane? Puțin boem, puțin elegant, destul de aglomerat, foarte trist, cu tente înspăimântătoare și sufocat în fum de țigară.

„Splendida moarte accident” rămâne un refren obsesiv al filmului, spus mereu cu o vocea liniștită a unei tinere Maria Dinescu până la final, când vocea nu mai este un ecou din trecut, ci o afirmație din prezent, 70 de ani mai târziu, resemnată și aproape rece când, privind în retrospectivă, vorbește despre povestea care l-a fascinat pe tânărul din anticariat.