Film cu prieteni

Dintre absențele notabile ale Noului Val românesc, Câteva conversații despre o fată foarte înaltă suplinește cel puțin două: deschiderea empatică spre LGBT (surprins în trecut doar sub forma amorului pervertit din Legături bolnăvicioase) și interesul central acordat (post)adolescenților (reprezentați la fel de sporadic). Cu debutul lui Bogdan Theodor Olteanu, lumea tinerilor de azi (în lipsa unei sintagme mai puțin bătrânicioase) își face intrarea în cinema-ul românesc. Sau mai degrabă re-intrarea, dacă e să mă raportez la așteptările pe care le aveam înainte de premiera de la TIFF – așteptări date de un titlu voit intelectualist și pretențios, care-mi evoca acel Film cu o fată fermecătoare din 1966, titlu meta- magic al unui film așijderea, despre o (altă) tinerețe pierdută.

Lucrurile s-au schimbat între timp; acum, fetele fermecătoare își dau întâlnire pe Skype, iar principala noutate cu care vine filmul lui Olteanu e racordarea sa la practici actuale rămase destul timp la periferia „artei cinematografice serioase” (filmat cu telefonul ș.a.). Ar trebui spus și că secvențele de început – un dialog pe Skype între două fete legate de o a treia, absentă – mi-au amintit de un film-revelație al lui 2017: Pour le réconfort, debutul regizoral al lui Vincent Macaigne, care începea similar. Și nu e doar asta, ci și faptul că Macaigne, asemenea lui Olteanu, a filmat cu o echipă mică formată din prieteni, în funcție de disponibilitățile lor, cu un buget modic și cu ce s-a găsit la îndemână (ca într-un Cassavetes și mai epurat). Câteva conversații..., film produs cu mijloace proprii, e fără îndoială artizanal, dar asta îi conferă și un oarecare șarm: probabil de aceea modul în care camera filmează boema bucureșteană tânără, între party-uri și hârjoneli amoroase, pare atât de organic.

Olteanu e mai inspirat când vine vorba de scenele de grup (și, implicit, de insight-ul într-un mediu social) decât în ceea ce privește relația propriu-zisă dintre cele două fete, una timidă, cealaltă deja inițiată. Protagonista pare în tot cazul timida (jucată de Silvana Mihai), relația însemnând pentru ea mai ales emancipare, căci vine dintr-un climat provincial în care LGBT-ul e tabu. E singura aluzie care penetrează pereții securizanți ai apartamentului, altminteri interesul lui Olteanu îndreptându-se către intimism (totul se petrece în interioare, departe de ochii lumii, și mai ales într-un mediu pregnant LGBT-friendly). Cealaltă fată (Florentina Năstase) e studentă la UNATC și pregătește un documentar despre un alt cuplu de lesbiene. Am apreciat intenția scenaristică de a crea și un suport de film-în-film, care să deschidă o discuție despre ce înseamnă a regiza, despre ce e bine să filmezi și ce nu etc. Filmul are însă și destule hibe - iar unele dintre ele pot fi lesne observate chiar și de un ochi neavizat - dar ceva din alura sa fragil-minimalistă le face să pară ingenue. Asta nu ar trebui să umbrească elementele de noutate pe care Câteva conversații... le aduce în spațiul autohton (chiar și absența unei finanțări din partea CNC, care îl transformă într-un soi de OZN), precum și programul coerent în care pare involuntar să se situeze: păstrând proporțiile, pe undeva la mijloc între Soldații și Touch Me Not.

***
Are 20 de ani și studiază Artele Spectacolului la Universitatea din Grenoble. Cinemaniac în răspăr cu lumea de-afară. Cititor din plăcere, recenzent din compulsie. Îl găsiți pe Victor și în Dilema veche, unde meșterește la cronica de film de câteva luni.

Câteva conversații despre o fată foarte înaltă va intra în cinematografe pe 22 iunie și este distribuit de Transilvania Film.