Pin It email

Ţoale de actor: Bucureşti

Îi știm pe actori din filme și de pe scenă și-i vedem îmbrăcați în tot felul de costume, mai de designer sau mai crazy, dar în rest se îmbracă la fel ca noi. Sau? Bulboacă i-a surprins pe stradă și le-a făcut fotografii cu telefonul, un Huawei P9.

Mi-am luat o săptămână în care să prind din actorii mei preferați în fotografii pe stradă prin București (urmează Cluj și Timișoara). Am vrut să fie totul spontan și rapid, așa că i-am fotografiat cu telefonul. În București vremea a fost destul de mohorâtă și am fost surprins ca cei cu care m-am întâlnit să fie mai degrabă all black, sleek, îmbrăcați ca de Berghain. 

De Aida Economu știam că se-mbracă bine, doar a apărut și pe blogul lui Maurice Munteanu, Le Projet d'Amour. M-am plimbat mai demult printr-un târg de vechituri în Craiova cu ea și am văzut-o în acțiune. Are o groază de chestii culese din locuri din astea și pe una dintre ele o purta când ne-am întâlnit undeva în Cotroceni, o jachetă cu aplicații din dantelă aurie, sau cel puțin asta cred că erau. 

Pe cât de ocupată e Ana Ularu (e pe marile ecrane în Inferno, cu Tom Hanks și va fi în curând și pe alea mai mici în mini-seria Emerald City, cu Vincent d'Onofrio), pe atât e de surprinzătoare. M-am întâlnit cu ea pe Victoriei cu câteva minute înainte de o repetiție și Ana e Ana, poate s-arunce o haină mare pe ea și s-arate ca îmbrăcată de un modist. În plus, ce-mi place mereu e că nu renunță niciodată la spiritul ei rock-punk, vezi pantalonii cu graffitti. 

Tot din zona de oameni foarte ocupați, m-am chinuit destul de mult să-l prind câteva minute pe Alex. Când nu e pe scenă (zilele astea în Vanilla Skype, la Teatrul Act și în The History Boys, la Teatrul Excelsior), la filmări (fotbalistul taximetrist din Atletico Textila de pe ProTV îți spune ceva?) și nici nu organizează Ideo Ideis, Alexandru Ion face antrenamente de box. Am reușit să-l fotografiez casual în fața sălii de sport, după antrenament.

Cei mai mulți o știm pe Ana Maria Guran din filmul Lumea e a mea (pentru care a câștigat anul ăsta și Premiul Gopo de tânără speranță). În Lumea e o puștoaică de liceu care se ceartă cu toată lumea și se și bate dacă e cazul, dar de fapt noi știm că ea are dreptate, pentru că e viața ei. În film poartă chestii mulate, colorate, cercei rotunzi imenși și se machiază cu toate fardurile de prin casă. În realitate, rareori o vezi în non-negru. 

Pe Pavel Ulici (#Selfie 69) l-am sunat și l-am rugat să-și pună ceva de stradă pe el și să coboare un pic. În câteva minute era cu cămașă, sacou și tot tacâmul. Aproape că mă face să-mi doresc mai multe haine.

Peste Voicu Aaniței am dat pe la Universitate. Venea de la UNATC, unde e încă student și l-am condus spre casă, cu un ocol prin Cișmigiu. Nu că am fi niște super romantici, dar când l-am văzut în negru din cap până în picioare mi-am amintit de un loc în care se întâlneau rockerii când eram eu în liceu și l-am pozat fix acolo. 

Arcadie Rusu e coregraf, asta face că poartă mereu haine în care să se poată mișca cu ușurință (oare nu așa ar trebui să facem toți?). Pe stradă îl vezi cel mai des pe bicicletă, dar dacă nu o are cu el, tot reușește să se desprindă destul de tare de asfalt. (Adi Bulboacă) 

***
Nu degeaba au fost făcute fotografiile cu telefonul Huawei P9are lentile Leica. Camera RGB este tare pe capturarea culorilor, cea monocromă excelează pe detalii. Asta înseamnă overall că telefonul face fotografii profi, cu multe detalii și culori #nofilter, chiar și când nu prea e lumină.
Ţoale de actor: Bucureşti Aida Economu. [Fotografii făcute cu Huawei P9]
Ţoale de actor: Bucureşti Aida Economu
Ţoale de actor: Bucureşti Alexandru Ion
Ţoale de actor: Bucureşti Voicu Aaniței
Ţoale de actor: Bucureşti Ana Ularu
Ţoale de actor: Bucureşti Ana Ularu
Ţoale de actor: Bucureşti Ana Maria Guran
Ţoale de actor: Bucureşti Arcadie Rusu
Ţoale de actor: Bucureşti Pavel Ulici
Ţoale de actor: Bucureşti Ana Maria Guran
Ţoale de actor: Bucureşti Pavel Ulici
Ţoale de actor: Bucureşti Arcadie Rusu
Pin It email