7 zile pline în Sibiu, la Astra Film Festival

Redacția | 01 Oct 2015

Cel mai cel festival de film documentar din România începe luni, 5 octombrie.

În premieră, Astra Film Festival se deschide nu cu un film, ci cu spectacolul de teatru documentar Double Bind de Kincses Réka şi Alina Nelega, al Teatrului Național din Târgu Mureș (5 oct., 18:00, Sala Thalia).  Double Bind este un spectacol cu 11 actori români și maghiari despre minoritate și majoritate în Târgu Mureș, realizat cu tehnici specifice filmului documentar.

Pe lângă zeci de documentare fresh în care vei putea da iama, festivalul va găzdui și programe speciale:

Neorealism și New Realism – o colecție de 9 filme care reflectă modul în care regizori de geniu precum Luchino Visconti sau Vittorio De Sica au încercat să transpună realitatea în filmul de ficțiune.

Din culise prezintă making-of-ul unuia dintre cele mai premiate filme românești - Moartea domnului Lăzărescu, urmat de o discuție la care vor participa Cristi Puiu, Andreea Păduraru și Oana Giurgiu. (Joi, 8 oct., 18:00, Astra Film Cinema)

Sub standardul de înălțime
 evidențiază câteva aspecte mai puțin cunoscute din lumea nanismului: cum se adaptează piticii la infrastructura societății de azi, exploatarea lor în spectacole de teatru și de circ în China și povestea a șapte frați din Maramureș care au ajuns cobai în regimul nazist pentru experimentele doctorului Mengele.

Precum și discuții panel:

Politica comunicării: desenul 
– artistul Dan Perjovschi va vorbi despre rolul caricaturii în comunicarea politică. (Marți, 6 oct., 16:00, Astra Film Cinema)

Viața în comunism încearcă să răspundă la două întrebări: Cum se trăia cu adevărat în regimul ceaușist? – vor fi expuse documente vizuale semnate de Slavomir Popovici și Ioan Agapi și comentate de fiicele lor – și Cum a luat sfârșit regimul comunist? – va fi proiectat filmul 1989, urmat de o discuție cu Judith Urban, Consul al Republicii Federale Germane la Sibiu, martor direct al evenimentelor redate de film.

Plus dans, seară de seară:

Roots Revival, Blue Nipple Boy, Surorile Oșoianu, Tiptil, Taraful din Clejani, Fanfara Transilvania, HolddalaNap, Fanfara 10 Prăjini, Trei Parale, Peste Pădure au pregătit spectacole live.

Programul Astra Film Festival
Pin It email