„Marele zgomot” - Concert Robin and the Backstabbers

Redacția | 20 Mai 2013

Teatrul de vară Herăstrău, 30 mai, ora 19.00

Robin and the Backstabbers vă așteaptă pe 30 mai, începând cu ora 19:00, la Teatrul de Vară  Herăstrău, din București.
 
În deschidere Theory of Mind, invitați speciali din Cluj.

Robin and the Backstabbers este o formație de pop melodramatic din București, înființată în 2010. Componența actuală îi cuprinde pe Andrei Robin Proca (voce, chitară), Florentin Vasile (chitară), Vlad Feneșan (chitară bas), Vladimir Proca (tobe), Radu Moldovan (tobe electronice) și Andrei Fântână (saxofon, acordeon, chitară). Trupa a lansat un singur album de studio, în noiembrie 2012, intitulat Bacovia Overdrive, vol.1: Stalingrad, primul dintr-o trilogie care urmează a cuprinde Arhanghel’sk și Vladivostok.

În luna aprilie a acestui an, în cadrul premiilor ONAIR Music Awards, Robin and the Backstabbers au câștigat doua premii importante: BEST ALTERNATIVE ROCK și ARTISTUL ANULUI 2012.
 
Biletele s-au pus în vânzare pe site-ul www.myticket.ro și se vor putea achiziționa până pe data de 30 mai,ora 14:00, la prețul de 30 lei. În seara evenimentului, biletele se vor putea cumpăra și de la intrare, la prețul de 35 lei.
Pin It email