Alice: poveşti cu iele şi ştime

Dintr-o clasă elitistă a unui liceu de mate-info din Tulcea, Alice a fost singura care s-a hotărât să dea la o facultate de arte – UNArte din Bucureşti. Era pornită să înveţe cât mai multe, aşa că din prima zi de facultate s-a angajat part-time în departamentul de grafică al Media Pro, unde a rămas până a absolvit. Acum lucrează de acasă pentru clienţi din New York, California, Franţa sau Dubai.

Lucrările lui Alice sunt feminine, uneori senzuale, alteori ostentativ de dulcege, ca şi când ar fi păstrat o parte din ce îi plăcea să deseneze când era mai mică. Vara asta a avut prima ei expoziţie solo, pe Calea Victoriei 143, unde a prezentat cel mai nou proiect al ei, Iele. O variantă mai modernă, de vară, a ielelor mitologice, pentru care Alice s-a întors la pensula şi uleiul de care nu se mai atinsese de ceva vreme.

Ce te rugau copiii să le desenezi, când erai mai mică, la şcoală sau prin faţa blocului? Ce îţi plăcea atunci?
Îmi amintesc cum încă din clasa I, aveam comenzi de la colegi, să le desenez sirene. Pe vremea aia toţi desenam Sailor Moon şi Sandy Bell în faţa blocului. Apoi am avut nebunia cu desenatul de zâne şi elfi (asta pe când eram rockeriţă şi ascultam Gândul Mâţei şi Altar).

Când ai ştiut că vrei să faci asta serios şi cum a fost cu primul job?
Am avut un prieten copywriter încă de când eram în clasa a 11-a. Îmi amintesc că într-o vacanţă de vară am primit primul meu job (câte emoţii!) şi îmi plăcea foarte mult ideea de a lucra în echipă cu el. A fost un storyboard pentru o ciocolată bulgărească – sigur am facut ceva bine pentru că s-a ales story-ul şi s-a şi filmat şi difuzat un timp la televizor! Ca să nu mai zic că am mâncat ciocolată cât pentru toată vara.

Primul proiect important.
Primul proiect adevărat a fost lucrarea mea de diplomă, un roman grafic după romanul Ardoare, al lui Lily Prior. Îmi aduc aminte că i-am şi trimis un exemplar şi a fost foarte încântată. Daca stau să mă uit în urmă, fiecare proiect a însemnat un pas în evoluţia mea, şi în mod normal cel mai important este ultimul – proiectul Iele. Nu am mai pictat în ulei de multă vreme, însă cum m-am apucat, mi-am dat seama că e ca mersul pe bicicletă – nu uiţi niciodată.

Un pic despre conceptul din spatele expoziţiei la care ne-am văzut 
Ideea iniţială a fost simplă – să fac o serie de tipe îmbrăcate în nişte haine cu patternuri animaliere, iar din siluetele din imprimeu să se desprindă creatura reală. Pe măsură ce le pictam, îmi aduceau foarte mult aminte de iele, făpturile mitice capricioase şi despletite, cu puteri supranaturale. Le-am creat câte un „daimon” (animal-oglindă al lor) şi am decis să abordez şi elemente de port popular. Avem un folclor minunat, cu toate văzutele lui (portul popular) şi nevăzutele (ielele – deşi sunt multe poveşti din bătrâni cum că cei care au văzut ielele au luat-o razna). 

Dintre colaborările cu publicaţii străine, despre care îţi place cel mai mult să povesteşti?
Una dintre cele mai frumoase colaborări a fost cu o agenţie de presă din Anglia, pentru care am realizat câteva ilustraţii pentru diverse articole despre naştere. Timpul a fost îndeajuns, remuneraţia mai mult de atât, dar mai ales tema mi-a plăcut foarte mult. Deşi am clienţi străini fideli, nu m-am văzut niciodată cu ei. Îmi aduc aminte că o doamnă din America pentru care lucrez diverse proiecte mi-a trimis prin poştă gem de olallieberry (un soi de dudă de-a lor) făcut de ea. Ambalat cochet şi umplut de energie pozitivă.

Un pic de logistică: de ce ai nevoie când desenezi (instrumente, platorme, inspiraţie).
Multe! Lucrez în tot felul de tehnici. O mare parte din lucrările mele sunt digitale şi le lucrez la bătrâna mea tabletă Wacom (pe care de curând am „decojit-o”, deoarece se zgâriase suprafaţa, de la desenat). Când vreau să lucrez mai murdar mă pun să pictez, de curând, fie în ulei, fie în acuarelă şi tuş. Uneori experimentez şi cu colaj. Mă inspiră artişti ca Charmaine Olivia şi Danny Roberts foarte mult şi întotdeauna găsesc inspiraţie pe tumblr.

Pe blogul tău spui că eşti o călătoare activă. Povesteşte-mi puţin despre asta.
De peste trei ani eu şi logodnicul meu luăm maşina şi străbatem Europa. Dintre toate locurile văzute cel mai mult m-a impresionat Valea Loarei. Trei săptămâni nu mi-au fost de-ajuns. Se pare că într-adevăr mă simt atrasă de basme, de lucruri feminine, delicate, iar castelele şi sătucurile cochete de acolo evocă senzualitate. Muzeul deparfumuri de la castelul Chamerolles este de poveste. Castelele Cheverny, Chenonceau, Rivau (parcă e scos din povestea Jack şi vrejul de fasole) şi multe altele sunt o sursă de inspiraţie interminabilă.

Cum te descurci cu facturile şi viaţa în Bucureşti, ca freelancer?
Foarte bine. Cea mai bună decizie a mea a fost să risc şi să aleg calea liber-profesionistului. Am foarte multă libertate şi timp, pentru a mă perfecţiona ca profesionist şi ca om, şi câştig şi mult mai bine decât dacă m-aş fi angajat. Bucureştiul este oraşul în care lucrez, restul lumii este locul unde mă regăasesc şi îmi încarc bateriile pentru a aduce tot ce e mai bun înapoi în studio şi clienţilor.

O carte pe care ţi-ar plăcea să o ilustrezi.
Domnişoara Christina, de Mircea Eliade.

Povestea preferată.
Poveşti cu iele şi ştime.

Ce te roagă prietenii să desenezi acum.
Ooh, ce au nevoie. Mai o vignetă pentru o prezentare la serviciu, o agenduţă. Pentru site-ul Egophobia am facut din când în când câte o ilustraţie pentru articolele lor. Sunt sigură că nu e o coincidenţă, dar fix când primesc ceva, apare o şansă să ofer mai departe şi eu ceva cuiva.