Ce păstrăm din 2014: Cărţi

FICȚIUNE

Sfîrșit de sezon - Marius Chivu (Polirom)

În câteva toalete ale unor cluburi și baruri din București un afiș mare cu cartea anunță „11 povestiri despre singurătate, boală și moarte.”

La lansare, Mircea Cărtărescu a spus despre cartea lui Marius Chivu că schițează „portretul imaturului la maturitate”, în care protagonistul (recurent) își reiterează dependența față de vârsta precedentă. Dacă asta ar fi adevărat, ceea ce este foarte posibil, doar că eu nu prea am cum să-mi dau seama pentru că sunt prinsă în același tăvălug, atunci înseamnă că avem aici un portret al generației. Avem un bărbat care a depășit pragul de 30, dar nu cu mult, pe care îl alintăm încă „tânărul” sau uneori „băiatul”, care-și dorește, destul de fățiș, o relație, dar nu are răbdare pentru ea, sau nu au ele răbdare pentru el, și care, dacă tot e într-o pauză continuă, experimentează cu tot ce vede în jur, dar mai degrabă cu sine însuși. Ce am citit eu este o colecție de momente și schițe tandre, de singurătate aplicată, pe care o poți târî după tine la început, la sfârșit dar mai ales, cred eu, în extra sezon. (Karin Budrugeac)

Richard Powers - Orfeo (W. W. Norton & Company)

Peter Els experimentează amator în casa lui cu Serratia, în speranța că va găsi în ADN-ul acelei bacterii care poate cauza infecții răspunsul la o întrebare încă incertă. E cel mai liniștit om din lume, un fost profesor de muzică înstrăinat de fiica lui și de femeia pe care a iubit-o cândva, dar pe care o situație ridicolă, cauzată de moartea câinelui lui, îl transformă în fugar. Nu în orice fugar, ci într-un bioterorist vânat de poliție de parcă în camera lui burdușită de CD-uri stătea închisă soluția pentru pacea lumii. Și cât fuge Els, un roman întreg, în lungul propriului trecut, te atașezi de el: un bătrân compozitor ratat sau născut la vremea nepotrivită, care ascultă Kindertotenlieder de Mahler și simte că are ceva de transmis lumii, ceva mai presus de toată muzica ce poate fi înghesuită și uitată într-un iPod last generation. Și vrei să reușească, pentru că aspirația nu mai e despre el, ci despre noi toți.

At eighteen, hearing these songs while holding Clara's breasts was like graduating from the Crayola eight-pack to the rainbow box of sixty-four. At seventy, alone in the house with an untouched glass of scotch, Els can still make out, in the songs' recesses, the germ of a freedom that isn't done with him. (Gabriela Pițurlea)

Orașe de hârtie - John Green (Trei)

Q Jacobsen o pierde pe Margo Roth Spiegelman de două ori. O dată când prietenia lor din copilărie se disipează în tumultul anilor de liceu și a doua oară când Margo fuge de acasă și dispare (aparent) fără urmă. În ambele cazuri, momentul în care legătura dintre Q și Margo se întrerupe e precedat de un eveniment esențial, care îi conectează cu o ață invizibilă, din care Q va ajunge să crească un mosor de mici învățăminte; să crească, în căutarea lui Margo, magica Margo.

Treaba cu Orașe de hârtie e că nu e nicidecum literatură fină. Nu e vreo revelație. Dar nici o mizerie ignorabilă. E o chestie pe care ai putea să o citești într-o zi, pe de o parte pentru că e scrisă accesibil, fără prea multe brizbrizuri, și nici nu te solicită prea mult intelectual. Dar are și treaba aia perversă care te face să vrei mai mult și mai mult, să știi, să mergi cât de departe se poate. E just for tonight; o carte la care nu te vei întoarce în timp, nu va fi o referință în nimic; nu te va fi învățat ceva nu știai; nu va da glas niciunui gând pe care să nu-l fi gândit deja; dar când a fost asta ceva rău la o carte? Privită din depărtare, e insignifiantă ca orașele de hârtie despre care vorbește Margo în timp ce-și privește cuibul dintr-un zgârie-nor, not even hard enough to be made of plastic. Dar pe măsură ce o absorbi, pe nerăsuflate, devine ca M-ul pe care îl desenează doi copii în casele în care se strecoară, ca toată răzvrătirea lor din miez de noapte, ca toată goana lui Q după Margo cea dispărută, care devine, de fapt, propria găsire; ca toată incocența unor copii care, fugind de realitate, se izbesc de ea, se prăbușesc, se destramă, și devin. (Larisa Baltă)

Pornographia - Jean-Baptiste del Amo / Antoine D’Agata (Cabaret Voltaire)

Tânărul scriitor francez Jean-Baptiste del Amo și-a făcut coming out-ul oficial în 2013, odată cu lansarea celui de-al treilea roman, intitulat descriptiv Pornographia. Narațiune onirică și sinestezică, Pornographia îl urmărește pe protagonist urmărindu-l pe un puști de care e obsedat și trecând printr-o efuziune de lichide corporale, mizerie și dorință amestecată cu moarte. Un roman lasciv și sinucigaș care, iată, a reușit să șocheze criticii francezi în anul de grație 2013 (!), din cauza limbajului și a descrierilor mult prea explicite (de la rimming în sus). Publicat la Gallimard în 2013, Pornographia a apărut anul acesta în Spania, în ediția pe care și-o dorise autorul, și anume însoțită de fotografiile lui Antoine D’Agata, fotograf Magnum care cercetează viața de noapte a oamenilor străzii și a prostituaților, ediție pe care, dacă știi spaniolă, vei vrea s-o ai. (Karin Budrugeac) - Interviu cu del Amo. 

The Opposite of Loneliness: essays and stories - Marina Keegan (Simon & Schuster)

Marina Keegan e roșcata asta cu cracii luuungi, care tocmai a terminat Yale și-a primit un job la The New Yorker, fata iubită de profi și colegi, pentru că scrie bine și are o vorbă bună pentru toată lumea. Are 22 de ani și practic o viață mișto în față, numai că în drum spre ai ei, în vara lui 2012, după ce ține discursul ăsta, prietenul ei adoarme la volan, mașina lovește un parapet și Marina își pierde viața.

Colecția de eseuri și povestiri e publicată postum și e una dintre cele mai înduioșătoare cărți ale lui 2014, asta pentru că o descoperi pe autoare în personajele inventate; și știi sigur că e așa, pentru că eseurile și bucățile de poezie stau mărturie. Povestirile mi-au dat senzația că tipa asta skinny și alergică la gluten, înțelesese cam care-i treaba cu viața, ceea ce face cumva și mai tragică dispariția ei. Cold Pastoral e, desigur, preferata mea.

Bonus - câteva versuri:
Do you wanna leave soon?
No, I want enough time to be in love with everything...
And I cry because everything is so beautiful and so short. (Cătălina Miciu)

Big Brother - Lionel Shriver (Borough Press)

Looking at that man was like falling into a hole, and I had to look away because it was rude to stare, and even ruder to cry. 

Am tânjit după cartea asta de când am citit Trebuie să vorbim despre Kevin, de altfel și singura carte a autoarei tradusă la noi. Lionel Shriver locuiește în Anglia și scrie la The Guardian, iar ca romancieră are un stil sec, autoironic și care nu divaghează mult de la subiect. Dacă Kevin ridica problema puștilor care se trezesc într-o zi și-și omoară o mână de colegi, în cazul de față Shriver se înhamă la ficțiune autobiografică, cu tentacule de problemă universală. Autoarea a avut un frate mai mare, care după un accident a început să se îngrașe până a ajuns la o condiție de obezitate morbidă, care l-a transformat din geniul în povara familiei. Când mama lui Shriver a chemat-o în State să aibă grijă o vreme de fratele ei, Lionel s-a codit, nefiind sigură că-și putea asuma responsabilitatea asta și consecințele ei. N-a fost nevoie să ia o decizie, pentru că fratele ei a murit brusc. În Big Brother, pe care am găsit-o la Cărturești, autoarea se auto-pedepsește pentru ezitare: fratele nu moare, iar ea trece prin toată corvoada pe care a evitat-o fără să vrea în viața reală. Shriver ficționalizează fără să se menajeze impactul pe care-l are mutarea fratelui mai mare obez asupra familiei surorii sale, compusă dintr-un soț obsedat de nutriție și doi copii care nu sunt ai ei. (Karin Budrugeac)

POEZIE

Bosnia. Partaj - Miruna Vlada (Cartea Românească)

Pentru cei care au fost cel puțin o dată pe tărâmurile denumite oficial Bosnia și Herțegovina, sensibilitatea căpătată pentru tot ce înseamnă acest spațiu, cu oamenii și istoria lui, e de înțeles. Miruna a stat aici și-a ales să scrie despre suferințele femeilor bosniece în timpul și după conflictul care-a destrămat o țară, familii, prietenii, vecinătăți. Sunt pagini greu de digerat, o rană încă deschisă - „bosnia e cea mai / bună dintre lumile imposibile.”, dar pe care numai curățând-o continuu o putem vindeca:

amintirile ’92-’95
sunt ca o haită
de câini turbați
alergând bezmetic la 3 dimineața
vrând să prindă o fetiță
de fundele ei roșii
de fiecare dată când îți amintești
fetița mai sângerează o dată

Dacă partajul Bosniei îți va face pielea de găină, partajul unei relații, descris și rescris consecvent legii în cea de-a doua parte a volumului, îți va pune noduri în gât. Întotdeauna dramele noastre mici vor fi mai dureroase decât dramele mari ale celorlalți.

după partaj mă îndrept către trupul meu ca
spre o pereche de patine albe ruginite
uitate în debara. (Cătălina Miciu)

Vocea - Domnica Drumea (Charmides)

It's raining women, am putea cânta la sfârșitul lui 2014 în fața raftului cu poezie. Volumele excepționale ale Ruxandrei Cesereanu (California pe Someș, Tracus Arte), Miruna Vlada (Bosnia. Partaj, Cartea Românească), Adela Greceanu (Și cuvintele sînt o provincie, Cartea Românească), Corina Bernic (Stații, în colecția Cercul Poeților Apăruți, editura Trei) și Domnica Drumea au scris deja istoria acestui an care aproape a trecut.

Mă opresc la unul dintre ele. Vocea îi aparține Domnicăi Drumea și a apărut la Editura Charmides. „Ambiția mea e eșecul” spune vocea, „înaintez printre victoriile celorlalți/ca printr-o colonie de meduze”, „programată să bifez doar răspunsurile greșite/întorc spatele/milei și adepților ei”. Minimalismul autentic al acestei poezii este una cu luciditatea ei, cu precizia de a-și fixa și nimeri ținta, de a numi rănile și singurătatea. Dacă ar fi să îmi imaginez vocea asta ca pe un obiect, atunci ea ar fi un diamant negru, șlefuit după legi ale autoflagelării perfect îndreptățite. Dacă ar fi să-mi imaginez vocea asta ca pe o ființă, atunci ea ar fi un porumbel bandajat care survolează câmpul cu răniți și dispăruți și-l curăță apoi cu grație pentru a obține un spațiu complet aseptic și o poezie de-a dreptul flawless, așa cum spun specialiștii despre diamantele rare și scumpe, cu cel mai înalt grad de claritate. (Svetlana Cârstean)

* Selecția lui Marius Chivu *

Ca să nu risc să-mi iasă o listă prea lungă, mă rezum la un volum de poezie (un come-back), unul de proză (un up-grade) și unul de memorialistică (un revisited), toate scrise de autori români. Așadar: Şi cuvintele sînt o provincie de Adela Greceanu (Cartea Românească) - o revenire ce răsplătește așteptarea de aproape un deceniu cu o poezie a cărei inteligență este egalată doar de sufletul pus în ea; Escapada de Lavinia Branişte (Polirom) - o colecție de povestiri realiste cum nu se scriu la noi, de la o autoare care și-a autodepășit precedenta carte de proză scurtă într-un fel în care nici fanii ei nu se așteptau; și Scrisori către Mihai de Răzvan Petrescu (Curtea Veche) - scrisorile din anii `80 pe care studentul de atunci la medicină Răzvan Petrescu i le scria din România comunistă celui mai bun prieten al lui fugit peste noapte în Franța. Dacă le cumpărați și nu vă plac, vă dau eu banii înapoi!

NON FICTION

Clases de literatura - Julio Cortázar (Alfaguara)

Cineva ar trebui să publice cartea asta. Art*, Polirom, m-auziți? Cursul ținut de Julio Cortázar la Berkeley în toamna lui 1980 și transcris în această carte apărută deocamdată numai în spaniolă trebuie tradus mai repede, ca să poată fi făcut cadou pe repeat. Pentru momentul în care compară povestirile și romanul cu fotografia și filmul, sau cel în care spune cum pasiunea lui pentru muzică s-a translatat în obsesia pentru cum îi sunau cuvintele în frază. Pentru discuțiile despre literatura latino-americană și exilații ei din toate zările, pentru plăcerea chițăită de a-l citi pe Cortázar citind și explicând Cortázar. Pentru cum, în primele zile din 2014, mi-a umplut casa de cronopios y famas și a făcut să nu-mi trebuiască altceva decât o pătură, cafea și un dicționar. (Gabriela Pițurlea)

* Care tocmai ce-a publicat Ocolul zilei în 80 de lumi. 

Not That Kind of Girl - Lena Dunham (Random House)

E simplu: de Lena Dunham fie îți place, fie nu. E imposibil să o antipatizezi și apoi să te convingă cineva, hei, stai, totuși e OK. Fie că ai văzut Tiny Furniture, respectiv Girls, sau nu, vocea Lenei este foarte puternică și conturată în poziția de adolescentă cu creier de babă evergreen. Da, exact. Ușor isterică, paradoxală, paroxistică, ușor attention-whore pornind de la semantică și încheiând cu vestimentația, ce reușește fătuca asta este să marcheze vocea unei generații, chit că ne place sau nu, dar o face cu umor și inocență. Lena e o fată cu care te-ai distra să locuiești în Regie sau la fel de bine să faci echipă de hostess într-un club belit din Mamaia: she`s funny. Și în cinstea ei un adevăr social de tot căcatul, pe care mă bucur că îl subliniază până la absurd și penibil: e mai nasol să fii în generația asta grăsuț decât gay. Din subcapitole: Girl Crush: That Time I Was Almost a Lesbian, Then Vomited, What`s in My Bag, 18 Unlikely Things I`ve Said Flirtatiously, I Didn`t Fuck Them, but They Yelled at Me. Peace out! (Dana Bergheș)

P.S: Știm din surse sigure că Not That Kind of Girl va fi publicată și la noi la începutul anului viitor, la editura Publica. 

ROMAN GRAFIC

Prâslea cel Voinic și Merele de Aur -  Maria Surducan (Editura Vellant)

Probabil ca nu vă sunt străine desenele Mariei Surducan, dar cartea de față e-un adevărat festin! E scrisă și desenată integral de Maria și-are la bază basmul clasic în care împăratului îi sunt furate merele de aur, cei trei fii merg să prindă hoțul, Prâslea rămâne cu prințesa. Deși păstrează firul narativ cunoscut, Maria introduce noi elemente care fac povestea actuală, pe alocuri chiar SF - lupta pentru resurse sau înstrăinarea oamenilor în orașe tot mai mari și mai gri. La final, binili învinge, iar Maria ne-a promis cel puțin o continuare. (Cătălina Miciu)

Jurnalul lui Tetelu - Dragoș Mușat (Humanitas)

Acum spartă, finalmente, identitatea misteriosului Tetelu, semnatarul jurnalului constant și consistent din fosta Academie Cațavencu, fanul se poate desfăta cu o colecție completă de grafie manuală și ilustrație, care a alinat zeci de săptămâni de dizgrație existențială din perioada 2003 -2012. Lansat la Gaudeamus, volumul grăsun de parodii duse la paroxism este probabil cel mai savuros eveniment care se poate întâmpla în biblioteca românului pe anul 2014, în mod special pentru cunoscători. Pentru ne-cunoscători, Tetelu este un personaj mitic în mediul publicistic românesc, un inventator de limbaj umoristic, un scanner fidel al tuturor motivelor pentru care această țară îți distruge, ți-a distrus și îți va distruge în continuare tinerețea, cât și un mănunchi din cele mai nepotrivite glume pe care le poate face cineva vreodată - sex, politică, moarte și un Dumnezeu semi-imbecil la tot pasul, în cheie cum nu se poate mai politically incorrect. Ceva plin de savoare! (Dana Berghes) -Interviu necenzurat cu Dragoș Mușat. 

BONUS: 

Backstage Tristesse - Sebastian Szary (Monkeytown Records)

But don`t get too attached, because tomorrow this room will be somebody else`s - lipsind din această traducere analogia nemțească a backstage-ului drept curvă spațială, se înțelege totuși sensul pe care a reușit să îl asocieze Sebastian Szary camerei anoste în care sunt găzduiți artiștii pe parcursul unui turneu. Nu tocmai o carte, ci un album de fotografie random,Backstage Tristesse merge pe un fir subțirel de antropologie vizuală care înscrie excursiile de la gig-uri într-un șir de iluzii culturale și vizuale, care are un sens pentru fan și un minus sens, eventual, pentru artist. Sticle goale, mobilier reciclat pe care te poți așeza, prize, instantanee de plictis și o concentrare a emoției dinainte și a deșertăciunii de după, produsul de la Monkeytown Records nu e numai un collectible pentru fanii Modeselektor și Moderat, ci și o introducere plină de candoare în stilul în care consumăm evenimente și experiențe din public. Backstage-ul este, așa cum indică prefața, un spațiu mitic pentru fan, unde, bineînțeles, nu cresc mere de aur, dar a pus gura pe o sticlă de apă idolul tău absolut. (Dana Bergheș)