Eve Babitz vs. Han Kang

No one burned hotter than Eve Babitz

Slow Days, Fast Company. The World, the Flesh, and L.A., Eve Babitz 
New York Review Books, Classics 

De Eve Babitz credeam că nu știu chiar nimic când am pus mâna pe Slow Days, Fast Company (Cărturești, raftul de memorii) pe a cărei copertă se topește ca untul o siluetă de femeie brunetă pe un fond roz. Urma să aflu la o primă căutare pe Google că este șahista goală din celebra fotografie featuring Marcel Duchamp (îmbrăcat) și că este cunoscută mai ales pentru iubirile ei trecătoare cu Jim Morrison, Harrison Ford sau artistul Ed Ruscha.

Tatăl lui Eve era de origini evreiești ruse, mama, o artistă cu strămoși francezi. La 13 ani, Eve învăța să mânânce caviar de la soția lui Stravinski și citea în draci, Proust, Virginia Woolf, Colette. Mai târziu, Eve își va da seama ce-i place să facă: coperți de albume pentru formații, să scrie (povestiri scurte pentru Rolling Stone, Vogue, Cosmopolitan și Esquire) și să se antureze cu artiști care urmau să devină cineva, cu grijă să nu ajungă vreodată una dintre ei. Frivolă, snoabă și fără ocupație reală, Eve Babitz petrece, se plimbă și observă detaliile fericirii și nemulțumirii cronice a californienilor înstăriți în cercurile cărora se-nvârte. Memoriile ei, arse de soarele californian, trase pe nas și stropite cu tequila, se desfășoară într-un dolce far niente lent și pe repeat, în care viața pare că se întâmplă între o replică prețioasă și un gest în ralenti.

Eve scrie cinematografic, iar citind-o îți dă impresia unui voice over dintr-un film cu imagini superbe din anii 70, în care personajele joacă mai degrabă jocuri de cuvinte; cu degetele nedezlipite de țigări și pahare de cristal și ochii ascunși sub ochelari de soare imenși, fumurii. Confesiunea ei de fostă iubită despre Jim Morrison în articolul care face coperta Esquire din martie 1991, Roll over Elvis. The second coming of Jim Morrison, scrisă cu ocazia premierei filmului The Doors al lui Oliver Stone, e un exemplu perfect pentru cum Eve amestecă sinceritatea dezarmantă „Jim was embarrassing because he wasn’t cool, but I still loved him. It was his mouth, of course, which was so edible.”, o luciditate care îți face uneori gura pungă „Jim as a sex object lasted for about two years. (…) Once he finally found someone who, when he said, Let’s drive over this cliff, actually would – he became more of a death object than a sex symbol. Which was even sexier.”, cu o tandrețe chiar sentimentală „Being in bed with Jim was like being in bed with Michelangelo’s David, only with blue eyes. His skin was so white, his muscles were so pure, he was so innocent. The last time I saw him with no shirt on, at a party up in Coldwater, his body was so ravaged by scars, toxins and puffy pudginess, I wanted to kill him.”

M-a uns pe suflet s-o citesc iarna, zgribulită și vârâtă sub plapumă în șosete flaușate, pentru că are acea poezie a nimicurilor și a nepăsării în care mi-a plăcut mereu să mă lăfăi când realitățile devin opresive, ridicându-mă pe vârfuri ca Natalie Portman în Hotel Chevalier, cu Peter Sarstedt pe fundal.

Soft spot: Eve Babitz folosește unul dintre cuvintele mele preferate - brouhaha. Pledez pentru introducerea lui și-n limba română. 
BONUS de citit: Fitzgerald, sunt din aceeași familie. 

Pata mongolă albastră

Vegetariana, Han Kang 
Editura ART, traducere și note Iolanda Prodan

Nu am mai simțit senzația asta de însingurare într-o carte de la Femeia nisipurilor încoace. Dacă în romanul lui Kobo Abe izolarea putea fi împărtășită, un pic cu forța la început, dar până la urmă în mod plăcut binevenit, tânăra scriitoare coreană Han Kang nu crede în soluții, medieri sau compromisuri, iar răspunsul la violență și subjugare nu poate fi decât refuzul. Radical. Al vieții. 

Narațiunea are trei părți, care se croiesc în jurul relațiilor oamenilor cei mai apropiați cu protagonista și a modurilor foarte diferite în care o percep, trecând, de fapt, prin 3 stagii de înțelegere a acestei femei aparent banale. Pentru soțul ei, Yeong-hye este o femeie obișnuită, care nu vorbește mult și nu deranjează, gătește și este docilă în pat. Nu are nimic special, afară că refuză să poarte sutien, ceea ce între noi fie vorba, denotă o încăpățânare premonitorie. Viața liniștită a cuplului ia sfârșit într-o noapte în care, după un coșmar, Yeong-hye refuză să mai mănânce și să se mai atingă de carne, sau de orice produse animale, iar progresiv abstinența ei include și sexul, pentru că nu mai suportă inclusiv mirosul de carne al unui corp străin de al ei. Din ce în ce mai islabă și mai inutilă pentru soț, Yeong-hye devine în schimb obsesia cumnatului ei. Soțul surorii ei este un artist neînțeles, deci un om considerabil mai fin, care n-a mai produs nimic notabil de ceva vreme (poate niciodată?) și a cărui inspirație și dorință sexuală încep să revină galopant când află despre cumnata lui c-ar fi posesoarea a ceea ce se numește o pată mongolă albastră deasupra feselor. Pata mongolă e o denumire poetică pentru o pată din naștere destul de obișnuită la copii asiatici, dar care dispare de obicei la câțiva ani - pe când ea o are încă. În capul artistului, capodopera lui și ce presupune c-ar fi cea mai spațială partidă din sex din viața lui se suprapun și nu au alt remediu decât prezența cumnatei. Ca muză, Yeong-hye e dezinvoltă, strălucitoare, extraterestră, cea mai frumoasă femeie din lume, cu o înțelegere tacită și subtilă asupra artei și a felului în care funcționează universul. Pentru sora ei, care ar vrea s-o urască dar nu poate, e un copil speriat, abuzat de tată, apoi de bărbați, o prezență fantomatică, niciodată înțeleasă, care își transcende corpul, ca să nu mai simtă greutatea lumii.

„Corpul tău e singurul lucru cu care poți face ce-ți trece prin cap…dar și așa, tot nu-ți iese cum vrei.”, spune la un moment dat protagonista într-una dintre reveriile ei. Nu e nici pe departe prima oară în care acest roman, minimalist și (supra)realist, te ține de încheietură până ți-o învinețește și scâncești în gând. Vegetariana este o frântură de mitologie, un poem epic la scară umană.

Soft spot: În climaxul unei atmosfere dureros de aride și rău prevestitoare, niște scene de sex superbe care nu sunt de fapt sex. 
BONUS de citit: Femeia nisipurilor, dacă tot.