10 chestii de luni până joi

Redacția | 29 Iun 2015

Primele zile din iulie vă așteaptă cu proiecții de documentare, scurtmetraje, dar și cu o seară de dans.

Luni, 29 iunie

1. Out of Control #10 - A venit rândul criticului literar & scriitorului Marius Chivu să ia loc la pupitrul DJ-ului din Control, pentru a ne împărtăși câteva dintre obsesiile lui muzicale. Se începe după ora 19.

2. Documentary MondaysOur Terrible Country (r: Mohammad Ali Atassi, Ziad Homsi), unul dintre primele documentare care vorbesc despre efectele catastrofale ale ISIS asupra Siriei, urmărește un tânăr fotograf și un cunoscut scriitor disident cu 16 ani de închisoare la activ, călătorind între Douma și Raqqa, în nordul Siriei. Relația fluctuantă dintre cei doi călători este văzută din perspectiva unei camere simultan afectuoase si intransigente, care înregistrează speranțele si decepțiile celor doi în peisajul mai larg al unei țări devastate de război. De la ora 20, la Centrul Ceh. Intrarea liberă.

Marți, 30 iunie

3. Paul Neagu - Blind Bite - De la ora 19, la Galeria Ivan va avea loc vernisajul expoziției Blind Bite, în cadrul căreia va fi prezentat în premieră în România filmul cu același nume din 1975. Filmul este despre seria de performance-uri care a debutat în 1971 la Sigi Krauss Gallery din Londra cu celebrul Cake Man - instalație din waffles cu miere dispuse în formă de om, consumată de public - și s-a repetat în diverse variante până în 1975. Expoziția va putea fi vizitată în perioada 30 iunie – 05 septembrie 2015, de marţi pȃnă sȃmbătă, între orele 11:00 – 19:00.

4. Hiromi- The Trio Project în concert la Sala Radio - Prodigioasa pianistă Hiromi revine la București în formulă de trio împreună cu Simon Philips și Anthony Jackson (baterie și bas), în cadrul unui concert de promovare al ultimului ei album, Alive. Ultimele ei concerte au fost sold-out, așa că ați face bine să vă grăbiți.

Miercuri, 1 iulie

5. Lansare KineDok - KineDok este un program de distribuție alternativă de film documentar, realizat în parteneriat cu One World, care va proiecta până la sfârșitul anului 12 filme din centrul și estul Europei în 20 de locații din 14 orașe din România. KineDok va aduce filmele - uneori însoțite de regizori, protagoniști sau experți cu care să poți discuta - în tot felul de spații neconvenționale: cluburi, fabrici dezafectate sau ceainării. Primul film din program este Men with Balls, pe care îl veți putea vedea de la 19:30 la Cinema Elvira Popescu. Invitat special este chiar protagonistul filmului, Ignácz József, primarul satului maghiar Besence, care a construit cu fonduri europene un teren de tenis în localitatea de 126 de oameni și un șomaj de 98%. Următoarele proiecții ale filmului vor fi pe 2 și 3 iulie, la Arad și Timișoara. Întregul program îl găsiți aici.

6. Documentar și artiști români: De la 17:30, la Cinema Elvira Popescu puteți viziona documentarul Le pont / Puntea al lui Vlad Trandafir, filmat cu prilejul expoziției cu același nume din cadrul Muzeului de Artă Contemporană din Marsilia și care a avut premiera națională anul trecut la Astra Film Festival. Filmul prezintă atât o privire nostalgică asupra Marsiliei, orașul în care regizorul și-a petrecut adolescența, cât și o întâlnire cu artiștii Ion Grigorescu, Dan Perjovschi, Thierry Ollat și Catherina Kiss. La proiecție va fi prezentă echipa filmului, împreună cu Ion Grigorescu.

7. Discoteca Shake - Gala de premiere a Anualei de Arhitectură te pune să Shake pe ritmuri de twist, swing, foxtrott și rock'n'roll la o nouă serată dansantă marca Discoteca, ce se va întâmpla la Casa Universitarilor (Str. Dionisie Lupu, nr. 46).

Joi, 2 iulie


8. Seri de film UrbanEye la Anuala de Arhitectură 2015 - Tot în cadrul Anualei de Arhitectură 2015, UrbanEye prezintă trei filme care ilustrează aspecte diferite ale temei Construind Comunitatea, din perspectiva vecinătății: Ruina (r: Markus Lenz) - despre o comunitate autogestionată în structura unui turn de birouri de 45 de etaje, neterminat din cauza crizei economice din Venezuela de acum 20 de an (interviu cu regizorul), El Hombre de al Lado (r: Mariano Cohn y Gastón Duprat) - o ficțiune clădită pe conflictul dintre doi vecini și The Age of Kommunalki (r: Francesco Crivaro & Elena Alexandrova), care arată un tip de locuire în comun, în apartamente burgheze, similar cu cel aplicat în România anilor ’50. Proiecțiile au loc la Casa Universitarilor.

9. Preview Filmul de Piatra – Festivalul Filmul de Piatra vine pentru o zi la București, pentru a vă arăta de ce trebuie să vă petreceți sfârșitul de august (27-30, mai exact) la Piatra Neamț, printre filme scurte și peisaje montane. Preview-ul are loc de la ora 20, la DESCHIS Gastrobar, locul ăla nou și mișto de pe acoperișul unui bloc (Splaiul Independenței nr. 160) și va conține o selecție de scurtmetraje românești de la edițiile precedente, un live Kepler not Kopenikus, iar Pantazică se va ocupa de pre&afterparty. De asemenea, dacă aveți un film scurt din vreuna din categoriile ficțiune, documentar, animație, experimental sau videoclip, mai aveți timp până pe 5 iulie să-l trimiteți, pentru a face parte din selecția Filmul de Piatra #8. Mai multe detalii aici.

10. Upcycling & Singing ColorsRemesh te așteaptă după ora 7 la Grădina cu Filme, pentru a face cunoștință cu geanta de bicicletă perfectă, confecționată din bannere publicitare reciclate (care a luat naștere în urma unui concurs de design la începutul lui mai) și să participi la workshop-uri de reciclare creativă, încununate de un superconcert We Singing Colors.
Pin It email