14 chestii de luni până joi

Redacția | 27 Noi 2017

O săptămână în care nu poți să stai locului.

Luni, 27 noiembrie

1. Nu ne-am născut în locul potrivit de Alice Monica Marinescu și David Schwartz este spectacolul care deschide, de la ora 18:00, la Unteatru, ediția a 2-a Caleido, un festival de teatru care promovează diversitatea. Acesta ține până vineri, timp în care n-am rata, Hedwig and the Angry Inch, Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa? sau Opiniile unui Clovn. Intrarea la spectacole este liberă, așa că rezervă-ți locul pe site-ul festivalului.

2. Institutul Cervantes organizează programul Operas Primeras, în cadrul căruia vedem în fiecare luni câte un film al unui regizor spaniol debutant. Filmele alese arată tototdată și impactul pe care muzica o are în cinema.  Săptămâna asta vedem La pols / Cenușa (r. Llàtzer Garcia Spania).

3. Primul număr al revistei Kajet Journal vorbește despre comunitățile din Europa de Est prin texte și ilustrații de la peste 40 de scriitori și artiști din toată lumea. Mai multe info găsești aici (de unde poți s-o și cumperi), dar dacă nu te lași convins decât dacă o vezi în carne și oase, vino după ora 19:00 la FIX me a drink (în Palatul Universul), unde poți încerca și un cocktail din ingrediente est-europene.

4. O altă revistă, CORNER fotbal + societate, a ajuns la numărul 5, iar lansarea este tot la ora 19:00, la tranzit.ro (str. Gazelei, nr. 44). Din sumar: Bogdan Ghiu continuă seria despre tehnologie, arhitectură, securitate și spectacol, Claudiu Revnic dezvoltă o istorie a echipei minorităților, iar Mihnea Anțilă scrie despre fotbalul popular, cluburile minore și auto-organizare în lumea celor mari.

5. Trio-ul The Bad Plus, una dintre cele mai vii chestii care se întâmplă în jazz-ul american (de 20 de ani încoace), vine pentru prima, și probabil ultima dată în România (sunt la ultimul turneu). În afară de compozițiile originale, abia așteptăm să ascultăm cover-urile lor one of a kind după alde Kraftwerk, Prince, Cindy Lauper sau Yeah Yeah Yeahs. Ne vedem în Control Club, la ora 20:00.

Marți, 28 noiembrie

6. Cercul de Film Politic prezintă săptămâna asta, de la 19:30, la Macaz, Al 41-lea, lungmetrajul de debut al lui Grigori Ciuhrai, despre o femeie din Armata Roșie care se îndrăgostește de cel care ar trebui să-i fie victimă. Intrarea la proiecție este liberă.

7. La TNB, Andrei și Andreea Grosu au montat Regele Moare de Eugène Ionesco, iar rolurile principale sunt interpretate de Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț. Don't wanna miss that.

Miercuri, 29 noiembrie 

8. Galeria Zorzini se mută și inaugurează noul spațiu cu lucrări care nu au fost până acum prezentate publicului de la Vlad Berte, Michele Bressan, Alain Feliu, Szilard Gaspar, Dan Măciuca, Ioan Mureșan, Ioan Popdan și Radu Solovastru. The Inventory Group Show se deschide de la 18:00 la noua adresă: Calea Giulești nr.14, etaj 4, un spațiu industrial de 250 de metri pătrați în fosta fabrică de trenuri. 

9. În fiecare miercuri, Svetlana Cârstean are câte un invitat (sau mai mulți) pe care ne-am dorit dintotdeauna să-l avem în sufragerie. Miercurea asta e cu totul specială, pentru că răspunde invitației filosoful Mihai Șora, cel mai tânăr om de 101 ani pe care îl știm. Dați-i follow pe Facebook dacă nu ne credeți. 

10. Bucharest International Experimental Film Festival continuă seria Politics of the Body la MNAC. De la ora 19:00, vom vedea filme care explorează corpul uman, proiectate în edițiile precedente ale festivalului.

11. Artistul portughez João Tabarra reinterpretează trilogia lui Andrei Ujică Videogramele unei revoluții în instalația Allegro Molto lento - b, pe care o prezintă în cadrul Future Museum. Vernisajul expoziției are loc la Centrul Ceh, la ora 19:00.

Joi, 30 noiembrie 

12. Victoria ArtCenter găzduiește expoziția 4x4, curatoriată de Bernard Joisten (ESAD Grenoble-Valence) și Petru Lucaci (UNArte) și care expune o selecție de lucrări ale studenților și absolvenților de la cele două universități respective. Sunt expuși Lucian Hrisav, Radu Pandele, George Cristea, Anastasia Manole, Hong Li, Laurine Laffite, Loïg Garcia și Miru Kim. De la ora 18:00, pe Calea Victoriei 12C. 

13. Fotojurnalista Ioana Moldovan a petrecut peste 6 luni cu militarii români răniți care au participat pentru prima dată la jocurile Invictus. A ieșit o carte foto emoționantă - Noi suntem Invictus - a cărei lansare are loc joi, de la ora 18:00, la POINT.

14. Pentru că Green Hours a făcut 20 de ani dar și Ștefan Peca scrie și face teatru de 20 de ani, primul teatru independent din România face o ghidușie joia asta ca să le sărbătorească pe amândouă. INVENT/(-)AR [PK] este un spectacol de o oră fix cu Laurențiu Bănescu și Ștefan, care amestecă 20 de piese scrise de Peca pentru un număr fix de 20 de spectatori. De fapt, i se zice performance party, iar ca să fii printre cei 20 trebuie să îți rezervi acum 1/20 locuri pe teatru@greenhours.ro (sau în regim de extremă urgență la 0788.452.485) și s-ajungi joi cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului (adică la 19:30). 
Pin It email